Cristina Stamate, spectacolul unei vieţi, într-o carte autobiografică, distribuită, pe 12 martie, de „Adevărul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volumul „Viaţa mea, ce spectacol!“, de Cristina Stamate, va fi distribuită luni, 12 martie, împreună cu „Adevărul“, iar preţul pachetului, ziar alături de carte,  va fi de 17,99 de lei.

Una dintre marile noastre actriţe de revistă, Cristina Stamate (1946-2017), care a descreţit frunţile a milioane de spectatori şi telespectatori, revine  în actualitate cu o lucrare autobiografică pe care nu a mai apucat să o publice înainte de a muri. 

Imagine indisponibilă

Actriţa, prietenă cu Stela Popescu, se stingea, la 71 de ani, pe 27 noiembrie anul trecut, la cinci zile după dispariţia colegei sale de la Teatrul de Revistă „Constantian Tănase“. Cartea „Viaţa mea, ce spectacol!“, de Cristina Stamate, care va fi difuzată, luni, 12 martie,  împreună cu „Adevărul“, va putea fi găsită la chioşcuri timp de două săptămâni. Preţul pachetului, ziar alături de carte, este de 17,99 de lei. Monografia  ,,Viaţa mea, ce spectacol!“  relevă o stăpânire deplină a artei condeiului de către cea care s-a impus ca o personalitate a artei interpretative.    

Rând pe rând, în paginile volumului „Viaţa mea, ce spectacol!“, se succed  întâmplări din anii copilăriei, liceului şi facultăţii, precum şi din mediul familial. Actriţa descrie, într-un stil simplu şi curgător, cum au decurs primii paşi pe scenă, trăirile din teatru şi din afara lui, clipe de neuitat din turneele din străinătate. De asemenea, sunt conturate portretele unor mari actori, fiind povestite şi evenimentele trăite în decembrie 1989. Un loc aparte este rezervat copiilor cărora le-a predat lecţii de actorie.  Actriţa, care a trăit tot timpul cu regretul că nu a fost mamă, şi-a luat foarte în serios rolul de profesoară.  În volum, regăsim relatări pline de umor, alternând cu momente emoţionante istorisite din viaţa ei. Alexandru Arşinel, directorul  Teatrului de Revistă ,,Constantin Tănase“,  a oferit  valoroase imagini din fototecă cu actriţa care s-a identificat cu spectacolele acestui teatru.

Dorea să se facă avocat

cristina stamate macheta adevarul

Actriţa Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946 la Bucureşti. Şi-ar fi dorit să devină avocat, dar a fost îndrumată către actorie.

„Eu mă pregătisem pentru Drept. Nu eram dispusă să pierd nicio zi din viaţa mea, nu ştiu unde mă grăbeam aşa de tare. La Teatru, aveam colegi care picaseră ani la rând înainte să intre. Unul picase opt ani la rând. Şi mi s-a părut îngrozitor să-ţi strici destinul, opt ani din viaţă, în care putea să facă o altă facultate, o familie, să facă ceva.

Şi cred că de-aia mi-am jurat că eu nu pierd nicio secundă.

Examenul la Teatru l-am avut cu două săptămâni înainte de cel la Drept şi am intrat. Dar şi acum jelesc că n-am făcut Dreptul“, spunea artista, într-un interviu pentru „Adevărul“. 

La Institutul de Artă Teatrală ṣi Cinematografică a intrat la vârsta de 17 ani, fiind studentă la clasa regizorului Alexandru Finţi şi mai apoi a Sandei Manu. A absolvit în 1967 şi, după un stagiu de doi ani la Teatrul din Arad, a venit la Bucureşti, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“. În zeci de spectacole la Teatrul de Revistă, la Teatrul Naţional de Televiziune şi la Teatrul Naţional Radiofonic, actriţa şi-a pus în valoare simţul umorului, ironia şi autoironia.

Un joc de-a râsul plânsul

S-a căsătorit la 20 de ani şi după 11 ani de căsnicie a divorţat de actorul Dan Ivănescu. După aceea, a preferat să trăiască singură. „Eu cred că viaţa e foarte comică. Te apucă şi râsul, când vezi ce se întâmplă în jur. E plină de umor, e un joc de-a râsul plânsul, din care eu găsesc mai ales motivele de râs. Eu cred, de altfel, că umorul ne e specific nouă, ca neam!“, declara Cristina Stamate .
A jucat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“  în spectacole memorabile, printre care se numără „Vivat Revista“, „Hohote în Herăstrău“, „Comedie pe Titanic“, „Revista Revistelor“,  „Bufonii regelui“, „Idolii femeilor“,„Poftă bună lui Tănase“, „Te aştept diseară pe Lipscani“, „Ura... şi la gară ,  „Scandal în paradis“. Actriţa, care suferea de insuficienţă mitrală şi cardiopatie ischemică, a fost operată pe cord deschis la Spitalul Sanador la începutul anului 2015.  După două luni de la operaţie, Cristina Stamate a urcat pe scenă, în spectacolul „Vivat Revista!“, în care susţinea că „Viaţa ca un spectacol,/ Între frumos şi urât/  Până se lasă în jos cortina/ Viaţă e viaţă şi atât“.

Viaţa ca un spectacol,/ Între frumos şi urât/  Pâna se lasă în jos Cortina/ Viaţă e viaţă şi atât. Cristina Stamate
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite