Sincer să fiu, la capătul a mai bine de două ore şi jumătate de spectacol, nu am izbutit să stabilesc care ar fi putut fi valoarea pretins adăugată de regizor unui text care impune de la sine îndeplinirea unui set de minime condiţii de originalitate, de autentică inventivitate, în absenţa cărora orice nouă tentativă de înscenare este sortită dacă nu neapărat eşecului, oricum rătăcirii într-un sufocant, ignobil oarecare.

Nu, nu ajunge să procedezi la o contemporaneizare superficială, strict formală, limitată la înzestrarea personajelor gogoliene cu laptopuri, faxuri şi telefoane mobile pentru a putea spune că ai fi propus ceva cu totul nou, menit să aibă un impact notabil în plan artistic şi nu numai. Cu atât mai mult cu cât nu ai minima grijă de a opera măcar câteva elementare modificări în textul de spectacol astfel încât voita contemporaneizare să nu fie compromisă de replici care te întorc la realităţi specifice secolului al XIX-lea. Nu, nu e suficient să îi ataşezi Primarului nici mai mult, nici mai puţin decât patru secretare pentru a putea susţine că noul Revizor ar avea cine ştie ce cuantum de originalitate. Este total nedrept să nu exploatezi virtuţile recunoscute de buni actori de comedie ale tuturor componenţilor distribuţiei şi să aduci la public o montare care nu provoacă decât, cel mult, amabile zâmbete de circumstantă. Este inadmisibil să nu ai nici măcar o singură idee care să facă din Osip mai mult decât o umbră, Sganarelle-ul lui Gogol. Şi - slavă Domnului! - actorul Andrei Merchea - Zapotoţki, distribuit pe partitura respectivă, are înzestrarea pentru a pune în aplicare ideile cele mai trăznite.

Sunt, totuşi, în acest spectacol în care trupa a fost supusă unei operaţiuni de sacrificiu, câteva roluri bine realizate. Cum ar fi Hlestakov, foarte reuşit desenat de Dragoş Ionescu, actorul propunându-ne un fel de Don Juan á la russe, însă de cu totul altă factură decât cel din Platonov al lui Cehov. Precum Don Juan-ul lui Moliére, acest fals revizor al lui Gogol, aşa cum este el adus de Dragoş Ionescu este deopotrivă imoral, amoral, rău platnic, escroc, inteligent, înzestrat cu farmec şi seducător deopotrivă. Cu totul remarcabil este şi Emanuel Becheru, un foarte tânăr actor, care creează un remarcabil Luka Lukici, consilier municipal şi inspector şcolar. Se mai reţin contribuţiile actorilor Ecaterina Hâţu (Soţia Primarului), Cătălina Bălălau (Fiica lui), Florin Mircea jr. (Judecătorul Teapkin), Adina Suciu (Artemia Zemleanika), Rareş Pârlog (Dobcinski), Daniel Beşleagă (Bobcinski).

Nicăieri altundeva decât în evoluţia lui Victor Giurescu (Primarul) nu se vede mai clar absenţa ideii şi a spiritului regizorului. Victor Giurescu se descurcă de son mieux pe cont propriu, însă ar fi avut nevoie, fără doar şi poate, de acordul fin ce cade îndeobşte în sarcina regiei. Acord fin a cărui absenţă se vede îndeosebi în prima parte a scenei finale - scena disperării - care trece de parcă ar fi una oarecare. Păcat.

Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ- REVIZORUL de N.V. Gogol; Traducerea: Maşa Dinescu; Regia: Zalan Zakarias; Scenografia: Csiki Csaba; Design sonor: Csiki Csaba; Cu: Victor Giurescu, Ecaterina Hâţu, Cătălina Bălălău, Emanuel Becheru, Florin Mircea jr., Adina Suciu, Rareş Pârlog, Daniel Beşleagă, Dragoş Ionescu, Andrei Merchea-Zapotoţki, Dan Grigoraş, Florin Hriţcu, Valentin Florea, Aida Avieriţei, Nora Covali, Corina Grigoraş, Sonia Teodoriu, Maria Hibovski, Loredana Grigoriu, Cătălina Ieşanu; Data reprezentaţiei: 21 septembrie 2017