Axiologia este teoria valorilor, iar prin Tudor Vianu ea ne spune că toate  valorile sunt „polare“. Astfel, în Teoria cunoaşterii (Gnoseologie) avem Adevărul şi Falsul, în Etică avem Binele şi Răul, în Estetică avem Frumosul şi Urâtul, în Economie avem Utilul şi Perniciosul etc. Nu prea ştim care sunt valorile fundamentale în Politică (poate Puterea şi Opoziţia!), ceea ce nu împiedecă Lumea să meargă mai departe spre nu se ştie precis ce. Acelaşi Mircea Eliade consideră că oricare fiinţă umană, ca fiinţă conştientă, are sentimentul Sacrului, deci este şi o fiinţă religioasă. Un sinonim al cuvântului „sacru“ este cuvântul „sfânt“. Deci, ne sugerează savantul, oricare om are ceva sfânt în această Lume, că este vorba de părinţi sau copii, sau de entităţile evident profane, cum ar fi proprietatea privată, să zicem casa şi grădina. Aici intervine şi o dublă posibilitate. Dacă entităţile sacre sunt în Ceruri, iar cele profane sunt pe Pământ, este posibilă atât profanarea Sacrului, cât şi sacralizarea Profanului. Oricum ar fi această mişcare, sentimentul religios este prezent la toţi oamenii, indiferent de religia în care ei cred, de la Animismul ancestral, prin Politeism, până la Monoteism.

Când ajungem la Monoteism, dăm peste o problemă gravă, vecină cu un paradox. Monoteismul ne spune că Dumnezeu este doar Unul, dar pe aceeaşi „suprafaţă zbârcită a Pământului“ există mai multe Religii monoteiste, deci mai mulţi Unici Dumnezei. Aceştia sunt asociaţi cu reprezentanţii lor pe Pământ, deci cu Profeţii lor, care sunt Buddha, Moise, Iisus, Mahomed. Mai mult, Religia creştină, prin Teologie, ajunge la elaborarea Dogmei Sfintei Treimi, potrivit căreia Dumnezeu este Unul, dar este configurat din Trei Ipostaze („Ipostasuri“ le numeşte Dumitru Stăniloae) Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Mai ales milenara dispută în jurul acestei Dogme a dus la despărţirea Religiei creştine în trei direcţii: Ortodoxia, Catolicismul, Protestantismul, ca să nu vorbim şi de altele, derivate. Chiar şi sărbătoarea de Paşte este ţinută în două zile diferite, Lumina Învierii fiind adusă de la Ierusalim de două ori, situaţie care este în vecinătatea unei „erezii“.

Va mai trebui timp până când Raţiunea noastră umană să se dezvolte pentru a putea pătrunde până în adâncul şi a cuprinde cuprinsul de necuprins al Existenţei în care ne-a fost dat să ne naştem şi să trăim.

Papa Francisc merge pe ideea de „aggiornamento“, deci de aducere la zi a Religiei catolice. Dar, şi pe ideea reunificării Religiei creştine, la originea căreia stă un singur Iisus. Sincronizarea zilei de Paşte este un obiectiv care poate fi atins, fără eforturi prea mari, dacă Iubirea rămâne un fundament al acestei Religii, inspirată de Iisus. Dintre observaţiile recente ale Papei Francisc una ne-a atras atenţia. Dânsul consideră că şi un Ateu (adică un om care nu crede în  Dumnezeu) poate fi un om bun sub raport moral, adică „un om de omenie“, cum ar zice D.D. Roşca, la care vom reveni. În limbajul lui Mircea Eliade, pentru acest ateu Valorile morale sunt sacre, deci are şi el ceva „sfânt“ în fiinţa lui, altfel coborând la treapta lui animalieră. Conceptele „polare“ de Sacru şi Profan au avantajul caracterului lor universal, ele definind toate religiile apărute până acum în istorie. Dar ele lasă istoria deschisă, ceea ce presupune că sunt posibile şi alte forme ale religiei-religiozităţii decât cele de  până acum. Într-un text de excepţie, marele savant Einstein afirmă că el este „o fiinţă religioasă“. Dar nu se referă nici aici, nici în alte texte, la una sau la alta dintre religiile cunoscute, în care el ar crede. Din explicaţiile lui concise rezultă că este vorba despre o altă religie, una nouă, posibilă.

În esenţă, el afirmă că Lumea, în care am avut norocul să ne naştem, este de o complexitate indefinită - la limită, chiar infinită. În contrapunct, Raţiunea cu care noi cunoaştem această Lume, acum şi aici, este una primitivă, aflată abia la începuturile ei. Va mai trebui timp până când Raţiunea noastră umană să se dezvolte pentru a putea pătrunde până în adâncul şi a cuprinde cuprinsul de necuprins al Existenţei în care ne-a fost dat să ne naştem şi să trăim. În perspectiva acestei viziuni atotcuprinzătoare, toate formele actuale ale Monoteismului (cu Profeţii Buddha, Moise, Iisus,Mahomed) vor deveni un fel de Neo-politeism al planetei numită Pământ.

N.B.  După ce a citit cartea lui Mircea Eliade, „Sacru şi Profan“, Eugen Ionescu (o) a scris şi el o carte, intitulată „Nu“, carte în care desfiinţează cam tot ce poate fi desfiinţat în Cer şi pe Pământ. Referindu-se la cartea lui Mircea Eliade, Eugen Ionescu (o) consideră că un om care cunoaşte toate religiile Pământului s-ar putea să nu creadă în niciuna dintre ele. Este interesant că, deşi a fost întrebat în care dintre Religiile existente crede, Mircea Eliade a amânat răspunsul până în pragul morţii şi nu ştiu dacă a mai dat un ultim răspuns.