Plata facturii la gaz. Despre cultura românilor.

Încerc să plătesc factura la gaz la aparatul unei bănci, dar nu reuşesc nicicum. Ajung cu chiu cu vai pînă la citirea codului de bare, dar nu-mi citeşte în ruptul capului. Simt cum mă scoate din sărite treaba asta, deci las pe cineva în faţa mea. Nu plec, nu plec nici să vrei!

Bărbatul din faţa mea plăteşte, apoi se duce la soţia lui care e la ghişeu, iar după aceea – se întoarce la mine şi îmi explică că una e factura de EON Energie şi alta cea de EON Distribuţie. Probabil le-am confundat. Mă întorc la aparat şi totul merge strună.

Am încercat de mai multe ori să prezint teoria lingvistului Sándor Szilágyi N. care trăieşte la Cluj acum dar a trăit decenii la rînd la Bucureşti, conform căreia românii sunt o naţiune a cărei cultură se bazează pe relaţii, şi nu pe reguli, cum cea a Occidentului. Din asta derivă nepotismul, dar şi gesturile acestea pe care nu le putem aprecia destul.

Mă tot gîndesc de la o vreme că exact asta e şi cauza din pricina căreia nu e adevărată zicala care spune ”mămăliga nu explodează”. Poate foarte bine să te năpădească plînsul cînd vezi cu cîtă lejeritate nu fac românii (şi maghiarii din România) ceea ce ar trebui să facă dacă ar respecta regulile. Dar… oameni suntem: pînă cînd au o minimă încredere în faptul că vorbirea, discuţia va da totuşi roade, românii nu se revoltă. Poate de aceea se lasă cu sînge mereu dacă se revoltă totuşi. Într-o zi l-am văzut pe Lucian Boia care la Garantat 100 % spunea acelaşi lucru făcînd aluzie la 1907 şi la 1989. N-o spun din snobism, mă bucur doar că şi altcineva s-a gîndit la asta.

Cultura bazată pe relaţii e o viziune asupra lumii exact inversă ca cea a lui Mircea Iorgulescu din celebrul său eseu despre Caragiale. Iorgulescu spune că toată lumea caragialiană e o trăncăneală fără margini care încetează numai cînd poliţaii îi pun capăt.

Oricum ar fi, eu am reuşit să plătesc gazul datorită unui domn care trăieşte în cultura relaţiilor. E una dintre bucuriile curate ale vieţii mele.