Făt-Frumos din luna amară. Lui Adrian Pintea
0Zilele astea am citit o frază de Adrian Pintea. Astăzi, n-o mai găsesc nici pe Facebook, nici pe pagina Ziarului Metropolis, nicăieri, dar esenţa ei (sau ceea ce cred că e esenţa ei) m-a inspirat oricum. Muza concret-virtuală mi-a jucat o festă plăcută.
Cuvintele nu sunt prea bune în dragoste,
dar cîteodată nici gesturile nu folosesc la nimic,
un prieten mi-a povestit cum a primit el odată
de la o fată o cărţulie plină de poeme de dragoste,
era un cadou adînc, cel puţin aşa credea prietenul meu,
îi mergea la inimă, vai, Făt-Frumos din luna amară,
a zburat pur şi simplu, am şi auzit foşnetul aripilor,
”ce fată frumoasă şi cît de discretă a putut să fie,
şi... vezi... totuşi”, îmi spunea înecîndu-se
în dragostea lui, şi cînd s-au întîlnit din nou,
a vorbit de parcă totul era evident şi natural,
dar fata a rămas discretă şi chiar distantă,
bine-crescută şi bine-croşetată în regulile ei,
şi prietenul meu a pierdut totul,
şi cîteodată, la o bere, la un coniac, la o cafea irlandeză,
la mai ştiu eu ce,
mă întreabă iar şi iar ce este dragostea,
iar eu nu zîmbesc şi nu-i spun niciodată
că ştiu prea bine că vrea de fapt să ştie
dacă acea fată l-a iubit vreodată.
Se încarcă comentariile...
