„Ucenicii vrăjitori” de la Mihăileni

Casa lui Enescu din Mihăileni  FOTO Andrei Cucu

Lucrurile stau altfel decât în poemul lui Goethe, publicat în 1797. Mi-a fost dat să înţeleg asta în duminica de 10 a lui august, când, la Mihăileni, în bătătura casei ce i-a aparţinut mamei lui George Enescu, i-am întâlnit.

Ghemuită de povara timpului şi de dezinteresul celor care-ar fi trebuit să-i păstorească buna păstrare, casa părea cu mult mai mare având atâţia oameni împrejurul ei, după cum avea să-mi spună, cu o undă de bucurie în glas, pianista Raluca Ştirbăţ, „sufletul” campaniei de salvare a acestui imobil pe care suntem obligaţi să-l reintroducem în circuitul cultural. Între toţi oamenii aceia, veniţi de prin toate părţile Moldovei, în cadrul unui eveniment organizat de Ordinul Arhitecţilor din România, i-am văzut şi am putut să-i ascult pe cei pe care-i numesc „ucenicii vrăjitori” din Mihăileni.

E vorba de un arhitect, Lucian Rădulescu, şi de unsprezece studenţi în arhitectură, nouă de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti (Nataşa Andrei, Mădălina-Elena Bălulescu, Alice Maria Dimofte, Elena Rucsandra Maior, Alexandru Miron, Andra Eliza Poenaru, Diana Stancu, Alexandru Ţone, Vlad-Alexandru Voicu) şi doi de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (Ionuţ Dohotariu şi Răzvan Stanciu), reuniţi, sub bagheta fermecată a profesorului Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Bucureşti, spre a începe restaurarea casei. Practic, reînsufleţirea ei, o misiune ce multora le-a părut, până acum, lipsită de orice şansă.

Tocmai de aceea spun că, văzându-i şi ascultând modul în care proiectează tot acest proces, pe care deja l-au demarat, mi-am dat seama că lucrurile stau altfel decât în poemul lui Goethe. Formula magică a acestor „ucenici vrăjitori” este entuziasmul, iar „poţiunea” alimentată de aceasta e darul optimismului. Oricine ar vizualiza situaţia dezastruoasă în care se află, acum, imobilul s-ar încărca de o stare sumbră. Nu şi ei, nu şi „ucenicii vrăjitori” veniţi acolo, la Mihăileni, cu gândul salvării, cu bucuria de a-şi pune învăţătura la lucru, cu asumarea unei şanse în care-au crezut, până în prezent, foarte puţini oameni.

Voluntarismul lor, entuziasmul şi optimismul pe care le manifestă, şi pe care le-am putut regăsi din plin şi în prezentarea proiectului de restaurare realizată de arhitectul Şerban Sturdza sunt, cred, elementele centrale ale unui pariu câştigător: acela că există nu doar un trecut, ci şi un viitor al Casei lui Enescu din Mihăileni. În locul dezinteresului manifestat, până acum, de către autorităţile îndrituite să mişte fie şi un pai pentru salvarea acestei case, „ucenicii vrăjitori” au pus gândul ce pare să fie „motorul” propriei lor munci:

„ne-a impresionat demersul proiectului şi opţiunea etică de a interveni urgent pentru a salva ceva atât de preţios din patrimoniul cultural şi arhitectural”.

Un gând simplu şi curat, domnind peste obstacolele birocratice mereu invocate de toţi cei pentru care nu există o „opţiune etică”, înşiraţi de-a lungul timpului în care s-a desfăşurat campania iniţiată de Raluca Ştirbăţ şi care astăzi, graţie intervenţiei membrilor Ordinului Arhitecţilor, promite să fie o reuşită.

Am convingerea că „ucenicii vrăjitori” vor duce la capăt ceea ce şi-au propus, ghidaţi de hotărârea de neclintit a maestrului lor, cel care a evidenţiat că, dincolo de simbolismul cultural al Casei lui Enescu, există şi o valoare arhitecturală a acesteia. Iar când imobilul va renaşte din cenuşa apăsării vremurilor şi a nepăsării oamenilor, „ucenicii vrăjitori” vor şti că, mizând pe „opţiunea etică”, au ales varianta câştigătoare.

Puteţi citi mai multe despre campania pentru salvarea Casei lui Enescu din Mihăileni în ediţia din luna august a revistei TIMPUL (revistatimpul.ro)