Ateneul Român: cum s-a născut un simbol al României
0
În urmă cu 127 de ani, pe 14 februarie 1888, lucrările de construcţie pentru Ateneul Român luat sfârşit, iar această clădire avea să devină nu numai unul dintre simbolurile Bucureştiului, ci ale întregii ţări. Imposibil de a nu fi admirat, acest palat are însa şi o poveste a lui, o poveste pe care vă invităm să o cunoaşteţi, pe scurt, în următoarele rânduri.
Societatea culturală Ateneul Român
Prima societate purtând numele Ateneul Român a fost fondată la Iaşi în 1860, printre membrii fondatori ai acesteia îi putem numi pe : Mihail Kogălniceanu, Ştefan Micle, Petre Suciu sau V.A. Urechia. La 15 septembrie 1860 a apărut organul de presă al acestei societăţi purtând numele „Ateneul Român”. Activitatea societăţii din Iaşi a încetat în 1864 dupa mutarea la Bucureşti a lui V.A. Urechia, unde este numit director general al Ministerului Instrucţiunii. Societatea “Ateneul Român” s-a născut din ideea fundamentală a Conferinţelor publice, aşa cum le vedea numea Constantin Esarcu, „pentru popor şi repet pentru popor”. La început numite cursuri publice acestea au apărut la iniţiativa lui Esarcu care studiase în Franţa unde obţinuse titlul de doctor în medicină şi licenţiat în ştiinţe naturale. Luau fiinţă astfel la Bucureşti primele cursuri gratuite ţinute lângă grădina Cişmigiu pe locul caselor lui Costache Ghika, Tingirică, într-o sală mare, mobilată sumar, având drept loc pentru public băncile parcului.
Cine au fost C. Esarcu si V.A. Urechia ?
Poate cele mai importante nume din istoria naşterii Ateneului. Esarcu ( 1836-1898) era numit la 7 noiembrie 1864 pe baza unui decret, profesor la catedra de zoologie şi botanică la Universitatea din Bucureşti. Desfăşurând o amplă activitate culturală în 1884 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Cel mai înalt scop al ştiinţelor naturale era în opinia lui Esarcu acela de a “ răspândi în spirite mai multă lumină, în inimi mai multă moralitate, demnitate şi independenţă de caracter”. Om al acţiunii Esarcu se autocaracteriza ca fiind “ sunt dintre aceia care nu au multe idei şi nu urmaresc multe scopuri de-o dată dar când îmi intră o idée în minte, ea mă cuprinde, mă domină, mă urmăreşte şi nu imi dă pace până când nu o realizez. Iar în testamentul său din 1898 avea să scrie: “ M-am gândit totdeauna la mijloacele care pot angrena mai bine dezvoltarea conştiinţei naţionale în câmpul ideilor de literatură, arte şi ştiinte. Călăuzit de acest gând am înfiinţat împreună cu alţi oameni de bine, iubitori ai neamului nostru, Ateneul Român şi Societatea pentru învăţătura poporului român având amandouă aceste instituţii în vederea cultivării părţii intelectuale a fiinţei umane. Pentru ca acest scump gând să nu înceteze odată cu stingerea mea din această viaţă, am hotărât să las Ateneului Român întreaga mea avere”
V.A. Urechiaeste numit profesor de istoria si literatura română la Universitatea din Bucureşti prin acelaşi decret ca şi Esarcu. Studiază la Paris şi la Madrid. În 1860 cerea obligativitatea şcolară pentru copiii de ambele sexe, grădiniţe pentru copii, şcoli pentru toate vârstele, şcoli superioare pentru ingineri, arhitecţi, mecanici. În acelaşi an, în calitate de colaborator al lui Mihail Kogălniceanu, realizează raportul pentru fondarea Universităţii din Iaşi. Hasdeu scria despre el că “ cele mai multe instituţii culturale la noi se datorează direct sau indirect lui Urechia. Pornirea firească a lui nu era spre cugetare ci spre acţiune”.
Prima conferinţă de la Ateneul Român
Prima conferinţă a fost ţinută în seara de 28 ianuarie 1865 în faţa unui public de aproximativ 500 de persoane, număr care avea să se mentina constant şi ca o particularitate majoritatea auditoriului era format din femei. Conferenţiar a fost C. Esarcu care a vorbit in acea seară despre “Regnul Animal”. Conferinţele, totalizând 32 de prelegeri, au fost ţinute între 28 ianuarie si 22 aprilie 1865 la un ritm de trei întalniri pe saptămână avându-i la tribună pe următorii: Esarcu, Marsillac, Gr. Racoviţă, Urechia, Hasdeu, Em. Bacaloglu, Al. Petrescu, Th. Văcărescu, Radu Ionescu, I. Fălcoianu sau P. Grădişteanu.
Citeşte continuarea pe historia.ro
Se încarcă comentariile...
