Regiunile României în trecut: „boielile“, primele aşezări ale Capitalei şi cum a dispărut Cârligătura, „perla“ Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Împărţirea administrativă a României a înregistrat nenumărate variante în istoria de câteva sute de ani a ţinuturilor de pe teritoriul ţării. În secolele trecute, România era împărţită în regiuni, raioane, iar sectoarele de azi ale capitalei erau cunoscute drept boieli sau culori.

În contextul dezbaterii regionalizării României, adevarul.ro vă propune o întoarcere în timp, pentru a vedea cum arăta România în secolele trecute, cu judeţe şi regiuni desfiinţate sau înghiţite de altele noi.

Bucureştiul măsura 160 de metri pătraţi în secolul XIV

Bucureştiul a cunoscut mai multe transformări în ceea ce priveşte organizarea teritorial-administrativă. De la un perimetru de 160 de metri pătraţi, în secolul XIV, atât cât se întindea un turn, Bucureştiul s-a extins la dimensiunile actuale, în decursul a sute de ani. Sectoarele de astăzi au fost cunoscute, în mod succesiv, ca boieli, vopsele, culori şi raioane. Delimitarea în sectoare a Bucureştiului se datorează lui Nicolae Ceauşescu.

„În anii 1370-1380, se pun bazele unui turn, punct de pază în vremea aceea, care marca o întretăiere de drumuri comerciale”, povesteşte istoricul Dan Falcan despre începuturile Bucureştiului.

De la acest turn a luat fiinţă oraşul ce avea să devină Capitala României astăzi. Turnul era un punct de reper al comercianţilor vremii, locul unde poposeau şi se desfăşurau cele mai importante tranzacţii.
Potrivit lui Falcan, Bucureştiul se reducea la 160 de metri pătraţi, care se întindeau în zona Curţii Domneşti. Pe măsură ce Bucureştiul s-a extins, a înglobat mai multe sate care au intrat în componenţa sa. Primul document în care Bucureştiul este menţionat îi aparţine lui Vlad Ţepeş, în anul 1459.

În secolul al XVI-lea, Bucureştiul era condus de un jude, un fel de primar ales de oamenii înstăriţi ai vremii. Primul jude a fost Necula lui Bobanea, în anul 1563, iar această formă de organizare s-a păstrat până în vremea lui Constantin Brâncoveanu, în anii 1600.

Regionalizarea în Prahova, între fostul Saac şi „canibalizarea vecinilor“

Excelenta poziţie geografică a Prahovei şi resursele naturale, în special cele de petrol, au determinat, de-a lungul timpului, o extindere teritorială importantă a judeţului, dar şi dobândirea unui rol administrativ decisiv, în defavoarea vecinilor.

Istoricul Dinu Giurescu, în lucrarea „Ţara Românească în secolele XIV-XV“, consemnează că judeţul Prahova alături de alte judeţe din Ţara Românească apare în documente în 1482 (numele de Prahova apare chiar în documente mai timpurii –începutul secolului al XV-lea), iar numele său provine de la râul Prahova, de-a lungul căruia se întindea la vremea respectivă judeţul.

Această denumire nu este, desigur, singulară, existând o frapantă similitudine cu alte judeţe, care şi ele îşi iau denumirea de la râurile care curg pe teritoriul ocupat de ele - Ialomiţa, Dâmboviţa, Argeş sau Buzău.
Din punct de vedere al teritoriului ocupat, pe întreg parcursul evului mediu, judeţul Prahova nu reprezintă una dintre cele mai importante entităţi administrative-teritoriale ale Ţării Româneşti, dar în raport cu judeţele vecine are un mare avantaj, care va fi fructificat în epoca modernă – o excelentă poziţie geografică. Prin comparaţie, judeţele vecine Saac şi Buzău sunt mult mai mari.

Împărţirea administrativ-teritorială în Banat, motiv de polemici şi rivalităţi de-a lungul timpului

Primul strămoş al judeţului Timiş, Comitatul Timiş, a fost pentru prima oară menţionat documentar în 1175, iar zona Banatului, cu nenumăratele delimitări teritoriale de-a lungul secolului, a avut un rol importat în zonă din punct de vedere social, dar şi militar.

Actuala zonă de vest a ţării a fost, în ultimul mileniu, o zonă tampon în care s-au ciocnit, la propriu şi la figurat, două mari civilizaţii: cea occidentală şi cea otomană. În secolul al XVI-lea, zona a fost anexată de Imperiul Otoman, pentru aproximativ 200 de ani, iar la începutul secolului al XVIII-lea a intrat în Imperiul Austro-Ungar. Toate aceste modificări de-a lungul secolelor au contribuit la diversitatea etnică şi culturală cu care bănăţenii se lăudau la un moment dat. Nu toţi coloniştii care au ajuns aici au venit de bună voie. Ca şi Australia pentru Marea Britanie, Banatul era o zonă limitrofă a unui imperiu şi servea aceluiaşi scop. „Prostituatele şi tâlharii din Imperiu erau urcaţi în căruţe şi trimişi la marginea imperiului, ca pedeapsă. Mulţi dintre ei au ajuns în Banat, unde de multe ori erau lăsaţi în câmp, să se descurce“, a spus istoricul Ioan Haţegan.

Judeţul Timiş-Torontal, trasat în 1919, anul în care Banatul a fost împărţit între România, Ungaria şi Serbia, cuprindea părţi din fostele comitate Timiş şi Torontal şi avea o suprafaţă notabil mai mare decât actuala, cuprinzând inclusiv localităţi ca Vinga şi Lipova, aflate acum în Arad. Pentru o perioadă scurtă, între 1938 şi 1940, „Timiş“ a fost numele unui ţinut care cuprindea judeţele Arad, Caraş, Hunedoara, Severin şi Timiş-Torontal.

Istoria administrativă a Moldovei. Cârligătura, ţinutul fabulos din mijlocul teritoriilor stăpânite de Ştefan cel Mare

Scrierile medievale şi cronicile din vremea lui Ştefan cel Mare informează despre existenţa pe actualele teritorii ale judeţelor Iaşi, Neamţ şi Vaslui a unui ţinut legendar, preţuit de-a lungul timpului, de toţi domnitorii care s-au perindat la conducerea Moldovei.

image
image

Este vorba despre Cârligătura, un ţinut de numai 975 de kilometri pătraţi, aflat pe pantele vestice ale Dealului Mare şi cele nordice ale dealurilor Tutovei. Se învecina cu Hârlau la nord-vest, Iaşi la est, Roman la vest şi Vaslui la sud. A fost atestat documentar în documente ale Curţii Domneşti, la 15 iunie 1431, în cuprinsul unui act de donaţie dat de Alexandru cel Bun către un boier pe nume Cupcici. Acesta din urmă primea prin actul de donaţie prisăci (locuri unde sunt amplasaţi stupii de albine) şi mai multe sate din ţinut.

Despre Cârligătura s-a vorbit mereu ca despre o „perlă a coroanei“, acoperit în cea mai mare parte cu păduri seculare, defrişate în cea mai mare parte de-a lungul timpului. În prezent, a mai rămas în picioare pădurea de la Humosu, unde a fost înfiinţată o rezervaţie naturală aflată sub patronajul Academiei Române, şi unde, pe o suprafaţă de 73,3 hectare, încă mai supravieţuiesc păduri de fagi străvechi.

Capitala Cârligăturii a rămas până în 1834 la Târgu Frumos. În acel an, în urma procesului regulamentării, numărul ţinuturilor Moldovei a scăzut de la 16 la 13, prin desfiinţarea ţinuturilor Herţa (înglobat la Dorohoi), Hârlău (împărţit între Botoşani şi Iaşi) şi Cârligătura (împărţit între Iaşi şi Roman).
 

image

Clujul, de la comitat, ţinut şi judeţ la viitoarea capitală a Regiunii de Nord-Vest

Nucleul judeţului Cluj, timp de 800 de ani, au fost localităţile Huedin-Cluj-Cojocna-Teaca şi până aproape de Reghin, spun istoricii. A pierdut în perioada interbelică localităţi în favoarea actualelor judeţelor vecine, Mureş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud. În schimb, a câştigat după reorganizarea din anii 50 făcută de comunişti.

Istoricul clujean Vasile Lechinţan spune că timp de 800 de ani nucleul Clujului a fost zona situată între localităţile Cluj, Huedin, Cojocna (unde sunt azi cunoscutele băi modernizate cu fonduri europene), Mociu, Teaca (comună care azi ţine de judeţul Bistriţa-Năsăud) până aproape de Reghin (care se află în judeţul Mureş).

În perioada interbelică, în 1925 mai precis, Vasile Lechinţan spune că s-au pierdut localităţi în favoarea actualelor judeţe Mureş (Urmeniş, Crăieşti, Sânpetru de Câmpie, Sărmaş etc), Sălaj (Hida cu satele din apropiere) şi Bistriţa-Năsăud (Budeşti, Silivaşu de Câmpie, Ţag, Ţăgşor, Sânmihaiu de Câmpie).

Constanţa şi-a menţinut importanţa în orice împărţire administrativ-teritorială

Indiferent de jocurile politice, Constanţa este favorită la statutul de capitală regiunii de Sud-Est în perspectiva noii împărţiri administrativ-teritoriale a României.

Istoricul Claudiu Vitanos, lector universitar doctor la Universitatea Ovidius din Constanţa, relatează despre împărţirea administrativ-teritorială a României din trecut.

„În prezent avem 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti, care are rang de judeţ, fiindu-i alocat un post de prefect. Ultimul judeţ (re)creat este Ilfov, redus de Nicolae Ceauşescu în 1981 la dimensiuni rural-agricole sub titulatura de Sectorul Agricol Ilfov (SAI).

Cum am ajuns aici? Până la reforma lui Alexandru Ioan Cuza din 1864, judeţele şi ţinuturile din Principatele Unite erau mai mult nişte simple zone de împărţire a unei fascicule de putere. Până în perioada modernă, voievodatele corespundeau ducatelor din vestul continentului, nu regatului. Astfel, în Ţara Românească, din feudalism până la 1864, judeţele erau conduse de un jude (uneori doi juzi simultan...), apoi de căpitan de judeţ sau ispravnic.


La acest articol au contribuit: Mădălina Mihalache, Dana Mihai, Vali Silaghi, Cezar Pădurariu, Sînziana Ionescu şi Florina Pop.

Pe aceeaşi temă:

Intelectualii bănăţeni cer revenirea oraşului Orşova în limitele Banatului Istoric

Bucovina poate reveni oficial pe harta României odată cu regionalizarea. Decizia va fi luată după votul popular

Comuna Dumbrăviţa, localitatea din Timiş unde se trăieşte cel mai bine în România

Miting pentru autonomia Transilvaniei la Cluj: „Copiii să înveţe istoria reală a Transilvaniei, să înveţe mai mult despre Matia Corvin, nu doar despre Mihai Viteazu şi Ştefan cel Mare“

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite