Eugenia de Reuss-Ianculescu, activista care şi-a dedicat viaţa obţinerii dreptului la vot pentru femei. „Frumoase fiice ale României, deşteptaţi-vă!”

Dreptul româncelor de a vota era câştigat prin Constituţia de la 1938, în urma luptei duse de feministele din ţară. Printre acestea, se număra şi Eugenia de Reuss-Ianculescu, scriitoare şi activistă pentru drepturile femeilor. Deşi numele ei nu apare în manualele de istorie, aceasta s-a luptat aproape jumătate de secol pentru ca femeile să capete mai multe drepturi. Reuss-Ianculescu reuşea să îşi vadă visul împlinit abia în anul morţii.

Eugenia de Reuss Ianculescu se năştea pe 11 martie 1866, în Igeşti,Bucovina, în casa soţilor Alexandru de Reuss-Mirza şi a Mariei Dinotto-Gusti. 

Primii ani de studiu i-a făcut la Şcoala Centrală din Iaşi, unde avea să devină ulterior, învăţătoare. Avea cunoştiinţe de literatură clasică şi de arte, călătorind adesea în Franţa şi în Italia, unde a devenit membră a asociaţiei latine şi helene, dar şi a două societăţi de istorie dedicate arheologiei şi artei, conform volumului ”Biographical Dictionary of Women's Movements and Feminisms in Central”, editat de Francisca de Haan, Krasimira Daskalova şi Anna Loutfi. 

Educaţia la care a avut acces, precum şi călătoriile făcute, aveau să îi sedimenteze Eugeniei de Reuss-Ianculescu, activismul feminist de mai târziu.

În 1889, în timp ce profesa la Iaşi, încerca să formeze o asociaţie pentru sufragiul femeilor. Încercarea nu s-a soldat însă cu succes.  Eugenia de Reuss-Ianculescu nu avea să renunţe, astfel că urmarea a fost că a început o campanie individuală pentru a-i face pe compatrioţi să conştientizeze inechităţile din legea civilă şi politivă privitoare la bărbaţi şi femei. 

Problema feministă, inima problemelor sociale 

Câţiva ani mai târziu, în 1906, susţinea o serie de confeinţe publice dedicate idelor feministe, la Bucureşti, pe scena Ateneului român. Ideea centrală a lui Reuss-Ianculescu era că problema feministă se află în inima tuturor problemelor sociale, fiind o chestiune la fel de presantă ca problemele economice. Notorietatea sa fusese deja cimentată prin publicarea romanelor  Voinţă (1903), nominalizat pentru premiul Academiei Române, „Spre Dezrobire” (1903), „Pentru o idee” (1904) şi „Menirea femeii” (1906). 

„Egalitatea socială vine de la sine atunci când femeia româncă, care nu e inferioară celor din alte ţări, se va hotărî să-şi arunce orientalismul care i-a ucis nu numai independenţa voinţei, hotărârea energiei, dar şi pe cea a judecăţii”.

Succesul conferinţelor de la Ateneu au dus la formarea Societăţii pentru Drepturile Femeilor, fondată de Eugenia de Reuss-Ianculescu în 1910. Aceasta avea să fie ulterior redenumită „Liga Drepturilor şi Datoriilor \Femeilor din România”.  Asociaţia îi avea drept co-preşedinţi pe ea şi Nicolae Minovici, fratele celebrului legist Mina Minovici, căruia Institutul Naţional de Medicină Legală îi poartă numele. De asemenea, preşedinte de onoare era Constantin G. Disescu, ministru cultelor  şi instrucţiunii publice.

Reuss-Ianculescu era determinată să atragă în asociaţie şi bărbaţi influenţi, în special pe politicieni, pentru a promova ideea conform căreia femeile şi bărbaţii au abilităţi care, combinate, duc la succes. 

Mai mult, pentru a-şi convinge contemporanii că mişcarea feministă nu era doar una împotriva bărbaţilor şi nici un moft al câtorva femei, invoca faptul că în 1912, la Londra, se formase o alianţă internaţională a bărbaţilor pentru sprijinirea dreptului la vot al femeilor, conform Lilianei Popescu, în „Condiţia femeii în secolul XIX - începutul secolului XX”.

„Mândre matroane şi frumoase fiice ale României, deşteptaţi-vă!"Dar pentru Dumnezeu mândre matroane si frumoase fiice ale României! Desteptati-va mândria în sânul vostru, simtamântul matern si patriotic al gintei voastre! Aduceti-va aminte cât a contribuit femeia greaca antica la caderea primului imperiu al lumii, cât a contribuit femeia latina la ridicarea imperiului sau”- unul dintre mesajele Eugeniei de Reuss-Ianculescu.

Sursa citatului: „Condiţia femeii în secolul XIX - începutul secolului XX”, Liliana Popescu

Refuzată de „Cercul Feminin Socialist”

Până în 1912, activista edita un jurnal lunar al organizaţiei, denumit „Droit des femmes” (Dreptul femeilor”, iar un an mai târziu, prin intermediul ligii, solicita parlamentului drepturi politice şi civile. 1913 este şi anul în care Eugenia de Reuss-Ianculescu îşi afilia asociaţia cu ceea ce va deveni mai târziu cunoscută drept „Alianţa internaţională a femeilor”. 

Alături de Maria Gavrilescu, Elena Meissner şi Adela Xenopol, Reuss-Ianculescu semna o petiţie pentru ca dreptul la vot al femeilor să fie inclus în constituţia regatului, care era suspusă dezbaterii. Încercase să lucreze şi cu „Cercul Feminin Socialist”, organizaţie fondată în 1912, cu un dublu scop: sprijinirea drepturilor femeilor precum şi a partidului socialist. Organizaţia a respins-o însă, considerând că aceasta excludea femeile din clasa muncitoare, militând mai degrabă pentru drepturile femeilor educate.

În 1915, Eugenia de Reuss-Ianculescu respingea invitaţia Alettei Jacobs, celebră figură a activismului feminist din acea vreme, de a participa la Congresul Internaţional al Femeilor. Motivul din spatele deciziei era credinţa româncei că adunarea forţa femeile să aleagă pacifismul în detrimentul naţionalismului, în vreme de război, pledând pentru loialitatea pentru România. 

Împlinirea, la capătul vieţii

Eugenia de Reuss-Ianculescu trimitea adesea scrisori Camerei Deputaţilor şi Senatului, în care solicita cel puţin participarea femeilor la alegerile consiliilor locale. În ciuda eforturilor mişcărilor feministe ale perioadei, la elaborarea Constituţiei din 1923, femeile nu primeau drept de vot. Acestea au continuat însă să insiste, astfel că în 1929, era obţinută o primă victorie: femeile primeau dreptul de a participa la alegerile locale. 

10 ani mai târziu, anul la finalul căruia Eugenia de Reuss-Ianculescu avea să moară, efortul era răsplătit, iar Constituţia garanta dreptul femeilor de a vota.

În lupta sa pentru echitate, s-a bazat  susţinerea femeilor cu educaţie, însă nu a ignorat situaţia celor din mediul rural, susţinând importanţa educaţiei gratuite din partea statului.