VIDEO Dezbatere „Historia“ la Adevărul Live. Delegaţia maghiară la Conferinţa de Pace de la Paris: „Românii sunt o naţie inferioară”
0La 18 ianuarie 1919, la Paris, au început lucrările Conferinţei de Pace. Obiectivul conferinţei era stabilirea noii configuraţii teritoriale rezultate după terminarea Primului Război Mondial. În acest context, conducătorul delegaţiei maghiare, contele Albert Apponyi a pus la dispoziţia marilor puteri ample memorii în care apăra cauza Ungariei.
Notele părţii maghiare au încercat în permanenţă să inducă ideea că românii sunt o rasă inferioară. „Superioritatea maghiarilor şi a saşilor în discuţie nu se datorează nici protecţiei statului maghiar, nici unui sistem de opresiune bazat pe violenţă. Aceasta este o presupunere care este negată de datele statistice care demonstrează faptul că inferioritatea rasei româneşti se manifestă într-o manieră frapantă ori de câte ori le este lăsat spaţiu liber pentru iniţiativa privată”, susţinea memoriul delegaţiei maghiare.
Care a fost strategia delegaţiei maghiare la Conferinţa de Pace? Dar a delegaţiei române? Ce au spus Marile Puteri despre rasismul notelor maghiare de la Conferinţa de la Paris? La aceaste întrebări, dar şi la multe altele, va răspunde istoricul Marius Diaconescu, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia” moderată de Ciprian Stoleru, şi transmisă de adevarul.ro, începând cu ora 12.00.