Tabuul vieţii, al succesului şi eşecului politic al lui Corneliu Zelea Codreanu

Am sesizat, şi nu fără, cred, îndreptăţite semne de întrebare ori de mirare, revenirea în forţă, în spaţiul mental şi cultural românesc a subiectelor tabu.

Invocându-se existenţa unor prevederi legale, altminteri mai mult decât binevenite, al căror rost justificat ar fi acela de a pune stavilă propagandei de extremă dreaptă, de esenţă fascistoidă, începe să fie tot mai dificil să se vorbească în spaţiul public ori să fie editate operele unor scriitori care, la un moment dat al vieţii lor, au căzut în păcat. Mai concret, mai pe şleau spus, au simpatizat cu mişcarea legionară.

Puţin contează că mai târziu, odată ajunşi la vârsta maturităţii, greşiţii au repudiate ei înşişi propriile lor momente de rătăcire. Greşeala nu poate, nu trebuie nicidecum să fie iertată, nici măcar explicată, contextualizată. Aşa susţin partizanii gândirii corectitudinii politice. Oameni cărora puţin le pasă că respectiva corectitudine e foarte aproape, dacă nu cumva chiar a depăşit momentul în care şi-a dat deja obştescul sfârşit.

Paradoxurile merg încă şi mai departe. Apar în librării, citim cu toţii biografii critice ale lui Lenin şi Stalin, memoriile lui Troţki, istorii ale regimurilor de dictatură personală ale lui Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceauşescu. Foarte bine. Însă trebuie să se vorbească cu măsură şi infinită prudenţă şi despre dictatura mareşalului Ion Antonescu. În numele liberului acces la istorie şi la adevăr trebuie să vorbim şi despre Corneliu Zelea Codreanu, şi despre mişcarea gardistă.

Cartea Tatianei Niculescu Mistica rugăciunii şi a revolverului, având un titlu mai mult decât grăitor, transferat din Mon pays, un text de sertar al lui Emil Cioran (Editura Humanitas, Bucureşti, 2017), depăşeşte, în cel mai util chip cu putinţă, tabuurile mai sus enumerate, istorisindu-ne echilibrat Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu.

Cartea porneşte, după mărturisirea autoarei, din necesitatea de a ne cunoaşte trecutul. Care ar rămâne „necunoscut sau măsluit” dacă nu ar apărea şi astfel de cărţi „despre personajele întunecate ale istoriei care să explice fascinaţia pe care au exercitat-o la vremea lor”. Sigur, e simplu, e şi corect să spunem că protagonistul cărţii scrise de Tatiana Niculescu a fost „un antisemit notoriu, antidemocrat şi xenofob, un apucat mistic şi violent”. Normal este însă să ne întrebăm şi de ce, cum a fost posibil ca un ins, până la urmă mediocru, nu prea dotat într-ale oratoriei, cu o cultură şi o educaţie precare, să exercite o astfel de fascinaţie, să construiască o mişcare, un partid politic care a intrat de câteva ori în Parlament ori ale cărui rezultate electorale au fost chiar măsluite în jos fiindcă versatilitatea, viclenia dar şi remarcabilul simţ politic al atât de controversatului, poate şi al nedreptăţitului rege Carol al II lea (cf. Lucian Boia - Suveranii României - Monarhia, o soluţie?, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014), dincolo de netăgăduitul său joc dublu, a simţit primejdia reprezentată de puterea în creştere a cuiva care se îmbrăca în costum naţional, care şi-a auto-atribuit statutul de salvator al naţiunii, care îşi supraevalua credinţa, dar care, deopotrivă, socotea crima cel mai la îndemână mijloc spre a-şi pune în practică voinţa şi a-i pedepsi pe cei ce i-o nesocoteau.

Biografia lui Zelea Codreanu este scrisă de Tatiana Niculescu urmărind permanent conjuncţiile dintre existenţa acestui personaj straniu, malefic, care „a amestecat religia cu politica” şi o perioadă nu tocmai prietenoasă din istoria României. Cu o clasă politică instabilă, cu o monarhie nici ea foarte puternică, cu 20 de guverne care s-au perindat în zece ani la conducerea ţării.

Tatiana Niculescu nu este istoric. Nu îşi arogă competenţe pe care nu le are. Admite cum nu se poate mai deschis că lecturilor documentelor vremii, consultării cărţilor scrise de profesionişti ai scrisului istoric, le-a adăugat deducţii, conexiuni. „Demersul meu - precizează autoarea - este, în bună măsură, şi unul literar. Am încercat să dau viaţă unei epoci şi unui personaj istoric contradictoriu…”.

Citind Mistica rugăciunii şi a revolverului, se spulberă măcar o parte din mitul perioadei interbelice văzută ca vârstă de aur a României. Democraţia românească din acea vreme nu a fost, în mod cert, una perfectă. A fost, în cel mai bun caz, una perfectibilă.

Se prea poate ca citind cartea şi constatând iureşul, viermuiala în care s-a consumat perniciosul succes politic al lui Corneliu Zelea Codreanu să ajungem la concluzia că, poate, au avut dreptate acei politologi care au adus cândva în discuţie slaba experienţă democratică a ţării noastre. Or, în contextul recrudescenţei terorismului în acest agitat început de secol, cartea Tatianei Niculescu poate funcţiona şi drept un avertisment.

Tatiana Niculescu- MISTICA RUGĂCIUNII ŞI A REVOLVERULUI- VIAŢA LUI CORNELIU ZELEA CODREANU- Editura Humanitas, Bucureşti, 2017