„Păzitoarea tainei“. Fragmente din noul roman al lui Kate Morton
0
Un nou roman de Kate Morton va fi prezentat joi, 10 iulie de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Bestsellerul internaţional „Păzitoarea tainei“ a figurat în topurile de vânzări din The Times şi New York Times. Sînziana Dragoş, Marina Constantinescu, Silvia Dumitrache, Elisabeta Lăsconi şi Denisa Comănescu vor vorbi despre fragilitatea visurilor de tinereţe şi puterea legăturilor de familie.
Un nou roman de Kate Morton va fi prezentat joi, 10 iulie de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.
Sînziana Dragoş, Marina Constantinescu, Silvia Dumitrache, Elisabeta Lăsconi şi Denisa Comănescu ne vor vorbi despre fragilitatea visurilor de tinereţe şi puterea legăturilor de familie, despre prietenie şi trădare, despre dragoste adevărată şi obsesie bolnavă, despre destine zdrobite şi vieţi salvate miraculos, teme superb abordate în Păzitoarea tainei, cea mai recentă carte a scriitoarei australiene.
Romanele scriitoarei australience Kate Morton,„Casa de la Riverton“, „Grădina uitată“, „Orele îndepărtate“ şi „Păzitoarea tainei“, vândute în milioane de exemplare, sunt publicate în peste 40 de ţări.
Bestseller internaţional, romanul a figurat în topurile de vânzări din The Times şi New York Times
„Păzitoarea tainei“, cel de-al patrulea roman al scriitoarei, a câştigat, în 2012, Fellowship of Australian Writers National Literary Awards – Christina Stead Award, iar în 2013, Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year, People’s Choice – Queensland Book of the Year şi American Library Association Award – Women’s Fiction Category.
Pendulând între anii ’40, ’60 şi prezent, Păzitoarea tainei este în primul rând povestea a trei personaje din lumi complet diferite – Dorothy, Vivien şi Jimmy – care se întâlnesc în Londra din anii războiului iar vieţile lor ajung să fie, în mod violent şi fatal, legate între ele. Un splendid roman despre fragilitatea visurilor de tinereţe şi puterea legăturilor de familie, despre prietenie şi trădare, despre dragoste adevărată şi obsesie bolnavă, despre destine zdrobite şi vieţi salvate miraculos.
„Plină de răsturnări de situaţie care marchează aproape geometric naraţiunea şi revelaţii şocante, Păzitoarea tainei este amestecul perfect de mister, iubire şi istorie. Un roman minunat care explorează trecutul, prezentul şi viitorul şi le reaminteşte cititorilor că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi. Lectura cărţii e o adevărată delectare.“ – Examiner.com
Laurel s-a mai uitat încă o dată la fotografie: tinerele cu părul răsucit în bucle mari, prinse de o parte şi de alta a frunţii, cu rochiile până la genunchi, una cu o ţigară în mână. Era chiar mama lor. Era machiată diferit. Arăta cu totul altfel.
— Ce ciudat! Nu mi-am închipuit-o niciodată aşa.
— Cum adică?
— Tânără, cred. Distrându-se cu o prietenă.
— Da’ de ce nu? a întrebat ea, deşi gândea la fel.
În mintea ei, ca şi în a celorlalţi, mama lor căpătase viaţă doar când răspunsese la anunţul dat în ziar de bunica Nicolson, care căuta o femeie bună la toate şi a început să lucreze la pensiune. Ştiau, în mare, ce fusese înainte: că se născuse şi crescuse în Coventry, că plecase la Londra imediat după ce izbucnise războiul şi că familia ei fusese omorâtă într-un bombardament. Laurel mai ştia şi că dispariţia familiei o afectase foarte mult. Dorothy Nicolson nu scăpa nici o ocazie să le reamintească copiilor ei că familia era totul: asta fusese tot ce auzise în copilărie. Când Laurel trecea printr-o fază dificilă în adolescenţă, mama o luase de mână şi îi spusese cu o asprime neobişnuită: „Să nu faci aceeaşi greşeală pe care am făcut-o eu, Laurel! Să n-aştepţi prea mult ca să-ţi dai seama ce e important! Poate că familia te calcă pe nervi uneori, dar înseamnă mult mai mult decât îţi dai seama“.
Cât despre viaţa ei dinainte de a-l fi cunoscut pe Stephen Nicolson, nu le împărtăşise nimic copiilor şi nici ei nu se gândiseră să o întrebe. Nu era nimic neobişnuit, îşi spunea Laurel oarecum stânjenită. Copiii nu au pretenţia ca părinţii lor să aibă un trecut şi li se pare de necrezut, aproape ruşinos, când îi aud susţinând că au avut o existenţă a lor înainte de naşterea progeniturilor. Iar acum, privind-o pe această necunoscută din timpul războiului, Laurel resimţea această lipsă.
La începutul carierei ei de actriţă, un regizor faimos se aplecase peste text, potrivindu-şi mai bine ochelarii cu lentile groase ca fundul de borcan, şi îi spusese că înfăţişarea ei nu o ajută să joace roluri principale. Asta o usturase peste măsură, se înfuriase şi bocise, petrecând apoi ore nesfârşite dinaintea oglinzii, după care îşi ciopârţise părul, într-un acces de bravadă, stimulată de ceva alcool. Dar acesta s-a dovedit a fi un moment de răscruce în cariera ei. Era o actriţă care ştia să dea viaţă personajelor. Regizorul a distribuit-o în rolul surorii eroinei principale şi aşa şi-a câştigat primele cronici superlative. Lumea se mira de capacitatea ei de a construi personajele din interior, de a se scufunda şi disipa complet în pielea personajului, dar asta nu era nici un secret, ea doar încerca să afle tainele personajului, pentru că ştia că ele dau consistenţa oamenilor adevăraţi, care se ascundeau în spatele umbrelor lor.
— Îţi dai seama că n-am văzut-o niciodată atât de tânără ca aici? a întrebat Rose, aşezându-se pe braţul fotoliului lui Laurel să ia fotografia, răspândind un parfum de levănţică parcă şi mai puternic.
— Crezi? s-a mirat Laurel, întinzând mâna după o ţigară, dar, amintindu-şi că era într-un spital, a apucat ceaşca de ceai în schimb. S-ar putea.
Atât de multe aspecte din viaţa mamei lor le erau cu totul necunoscute. De ce nu se gândise niciodată la asta? S-a uitat din nou la fotografie, cele două tinere păreau că râd de neştiinţa ei.
— Unde ziceai că ai găsit-o, Rosie? a întrebat ea, străduindu-se să nu-şi trădeze curiozitatea.
— Într-o carte.
— O carte?
— De fapt, o piesă de teatru… Peter Pan.
— Să fi jucat mama într-o piesă?
Mama se pricepea, într-adevăr, să se joace de-a costumele şi de-a „hai să zicem că…“, dar Laurel nu-şi aducea amine să o fi văzut jucând într-o piesă adevărată.
— Nu cred că e vorba de aşa ceva. Cartea e un cadou de la cineva, e şi o dedicaţie pe prima pagină… ştii, cum îi plăcea ei să ne pună să facem la cadouri când eram mici.
— Şi ce scrie?
— „Pentru Dorothy, a început Rose, împreunându-şi degetele, străduindu-se să-şi aducă aminte, un prieten adevărat e o lumină în întuneric, Vivien.“
Vivien. Numele i-a produs o reacţie stranie, s-a simţit năpădită de fierbinţeală, urmată de un val de gheaţă şi şi-a simţit pulsul zbătându-i-se în tâmple. I-au trecut prin minte un şir de imagini năucitoare: un tăiş lucios, chipul speriat al mamei, panglica roşie desfăcută. Amintiri vechi, amintiri urâte, pe care numele acelei femei le scosese la iveală.
— Vivien? a repetat ea prea tare. Cine o fi Vivien?
Rose şi-a ridicat ochii surprinsă, dar răspunsul ei s-a pierdut în vâlva pe care a stârnit-o Iris, năvălind pe uşă, cu tichetul de parcare în mână. Ambele surori şi-au concentrat atenţia asupra ei, fără să bage de seamă că, auzind numele lui Vivien, Dorothy a tras brusc aer în piept, cu o grimasă de durere intensă. Dar, când cele trei surori Nicolson s-au apropiat de patul mamei lor, Dorothy dormea liniştită, fără ca trăsăturile chipului ei să dea de bănuit că-şi lăsase trupul sleit şi fiicele îngrijorate în spital, refugiindu-se înapoi în timp, în noaptea întunecată a anului 1941“. (Copyright Editura Humanitas Fiction)
Kate Morton s-a născut în 1976 la Berri, în sudul Australiei, fiind cea mai mare dintre cele trei fete ale familiei. A studiat arta dramatică la Trinity College din Londra, audiind apoi un curs despre Shakespeare la Royal Academy of Dramatic Art din capitala britanică. Dar nu actoria avea să îi aducă celebritatea, ci scrisul. A urmat cursurile de literatură engleză de la University of Queensland, pe care le-a absolvit ca şefă de promoţie. ªi-a continuat studiile cu o lucrare de masterat care a avut drept temă tragedia în literatura epocii victoriene.
Primul ei roman, Casa de la Riverton (The House at Riverton; Humanitas Fiction, 2009, 2013), a fost publicat în Australia în 2006 cu titlul The Shifting Fog, iar un an mai târziu, cu noul titlu, în Marea Britanie şi Statele Unite.
A fost desemnat de Sunday Times drept cel mai bine vândut roman al anului 2007 în Marea Britanie, iar de New York Times drept una dintre cele mai bine vândute cărţi ale anului 2008 în SUA.
Cel de-al doilea roman, Grădina uitată (The Forgotten Garden, 2008; Humanitas Fiction, 2011), a ajuns pe primul loc în topul best¬sellerurilor din Australia şi Marea Britanie şi a fost desemnat de Sunday Times drept cea mai vândută carte a anului.
În 2010 vede lumina tiparului cel de-al treilea roman al lui Kate Morton, Orele îndepărtate (The Distant Hours; Humanitas Fiction, 2013), care se bucură de acelaşi succes, ajungând pe primul loc în topurile de vânzări din Spania şi pe locul al doilea în Marea Britanie şi Norvegia.
Drepturile de ecranizare au fost cumpărate de casa de filme a lui Clint Eastwood. Cel mai recent roman al ei, Păzitoarea tainei (The Secret Keeper), apărut în toamna lui 2012 şi devenit la rândul lui bestseller, a fost recompensat cu American Library Association Award 2013, Women’s Fiction Category. Fiecare dintre cele patru romane ale lui Kate Morton a câştigat Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year.
Se încarcă comentariile...
