Sergei Loznitsa, recompensat cu Trofeul Anonimul pentru contribuţia la frumuseţea cinematografiei universale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cineastul ucrainean Sergei Loznitsa, care a fost premiat, între altele, la Cannes, Karlovy Vary, Sevilia şi Tallinn Black Nights şi nominalizat la premiile Academiei europene de film, a primit joi seară, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), Trofeul Anonimul pentru contribuţia la frumuseţea cinematografiei universale.

Trofeul i-a fost înmânat autorului de Miruna Berescu, directoarea festivalului: „Noi eram pregătiţi să acordăm acest trofeu de câţiva ani deja, dar, aşa cum am spus şi în prima seară, cred că toate se întâmplă cu un rost şi nu este o coincidenţă că acest cineast se află alături de noi în acest an, exact acum, având în vedere ce timpuri trăim cu toţii“.

Despre Loznitsa, cunoscut iniţial ca regizor de documentare, ea a spus că „pune în faţa tuturor nişte oglinzi în care câteodată s-ar putea să ne fie greu să ne uităm, şi o face cu mare atenţie la detalii“.

Cel de-al 21-lea film al său - „State Funeral“ - va avea premiera la Festivalul de la Veneţia de anul acesta. În 2010, el a realizat primul lungmetraj de ficţiune, „My Joy“, în distribuţia căruia a fost inclus Vlad Ivanov, actor român care a jucat şi în „In the Fog“ (2012), cel de-al doilea lungmetraj al lui Loznitsa. În „A Gentle Creature“ (2017), cineastul l-a folosit şi pe Valeriu Andriuţă, care a revenit în „Donbass“ (2018), cea mai recentă ficţiune a lui.

Loznitsa a sosit joi seară la festival, „direct din camera de montaj“ de la Bucureşti, după cum a declarat pe scenă: „Ieri am încheiat filmul  care va fi la Veneţia în mai puţin de o lună“.

„Nu mă opresc. Chiar dacă primesc acest premiu“, a glumit el. „Încă am multe filme de făcut şi cred că cel mai bun film al meu urmează“, a continuat cineastul.

El a mulţumit pentru distincţia primită, pentru tributul adus muncii sale. Sergei Loznitsa va participa la discuţii cu publicul, ce vor urma proiecţiilor şi va susţine, sâmbătă, un masterclass: „Nu am un plan, dar am multe să spun“. El a amintit şi de un prieten român pe care îl are, regizorul Cristi Puiu: „Mi-a spus odată: atunci când cineva mă întreabă de ce ai făcut acest film mă simt ca şi când ar întreba de ce trăieşti“.

Sergei Loznitsa a fost întâmpinat şi de actorul Vlad Ivanov şi însoţit de Maria Choustova, care a înfiinţat împreună cu cineastul, în 2013, casa de producţie Atom and Void şi a fost producător şi director de casting pentru „In the Fog“, „Maidan“, „A Gentle Creature“, „The Trial“ şi „My Joy“.

Maria Choustova a precizat: „Este un artist unic, cu o mare pasiune pentru cinema. Mulţumesc României. Am fost atât de norocoşi, cred, să avem colegi şi prieteni fantastici: dragul nostru Vlad, cu care sunt sigură că vom lucra din nou, Oleg Mutu, director de imagine pentru toate lungmetrajele de ficţiune şi un documentar, dar şi alţi colaboratori. România a fost mereu o parte din arta şi viaţa lui Sergei”. Ea a mai spus că cineastul va lucra şi săptămâna viitoare la Bucureşti, pentru a face ultimele retuşuri filmului ce va fi prezentat la Veneţia.

Loznitsa a adăugat: „Oamenii normali nu fac niciodată cinematografie. Trebuie să fii puţin nebun să participi la o astfel de activitate, care este ciudată, pentru că nimeni nu ştie ce facem. Nu există, ştiţi. Apare şi dispare imediat”.

„My Joy“ a fost pentru Loznitsa „o adevărată aventură“ şi a fost primul lui lungmetraj filmat de Oleg Mutu şi în care a jucat Ivanov. „Încă este actual. A fost un fel de prevestire“.

La Anonimul au fost prezentate până în prezent, atât în sălile de cinema, cât şi în aer liber, trei lungmetraje de ficţiune („My Joy“, „In the Fog“ şi „Donbass“) şi urmează trei documentare („Maidan“, „Austerlitz“ şi „The Trial“). 

Proiecţia ficţiunii „A Gentle Creature“ (2017) va încheia, sâmbătă seară, cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite