Mihai Timoşenco, „Erou din întâmplare“ - Ucraina

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul lunii s-a lansat, la Lvov, un album de benzi desenate, „Erou din întâmplare”. Banda desenată este o rara avis în Ucraina, dar acest album este şi mai special datorită particularităţilor sale.

În primul rând, subiectul volumului îl constituie peripeţiile unui mic funcţionar, prins în vâltoarea revoluţiei de la 1848 din Ucraina… Revoluţie? Ucraina?

În al doilea rând, autorii săi sunt Mihai Timoşenco, artist de origine ucrainiană, născut în România şi Cyril Horiszny, jurnalist şi fotograf francez, ai cărui bunici sunt ucraineni!

Cyril Horiszny s-a născut în 1977, a crescut la Paris şi este absolventul Facultăţii de istorie de la Sorbona. Pe urmele strămoşilor săi, se stabileşte în 2001 în Ucraina, unde va lucra ca director al Centrului Cultural Francez de la Lvov, între 2003-2005, iar din 2006 se va dedica foto-jurnalismului. Fotografiile sale vor fi publicate în prestigioase ziare şi reviste precum Le Monde, VSD, The Financial Time, La Croix şi vor fi expuse în cadrul a numeroase expoziţii la Paris, Lyon, Madrid, Barcelona, Stockholm, Berlin etc.

Născut la Măcin, în 1980, într-o familie de ucraineni, Mihai Timoşenco a absolvit Liceul de Artă din Tulcea în 1999. Deşi câştigase olimpiada pe ţară la pictură, nu este admis la Academia de Arte Plastice din Bucureşti şi atunci, în anul următor, pleacă în Ucraina şi urmează acolo cursurile Facultăţii de Arte Frumoase - secţia Graphic Design, din Lvov, pe care le termină în 2006. Artist polivalent, grafician, pictor, caricaturist, dar şi director al unei mici companii de pantomimă, Mihai Timoşenco revine la pasiunea sa din copilăriei, în urma lecturii volumului Istoria Benzii Desenate Româneşti (1) şi începe să creeze benzi desenate.

image

Mihai Timoşenco, la lansarea albumului „Erou din întâmplare”

Astfel, în 2011, împreună cu Cyril Horiszny, adaptează în benzi desenate nuvela Heroi ponevoli, publicată iniţial, în 1904, de Ivan Franko, unul dintre marii clasici ai literaturii ucrainene. În paralel, Timoşencu desenează povestea Cazacii din Dobrogea , după un scenariu scris de profesorul Virgil Riţco (din care un fragment va apare în 2013 în prozinul craiovean BDC), dar şi adaptarea în BD a volumului Terente, semnat de ziaristul constănţean Constantin Cumpănă, din care câteva planşe au fost expuse la Salonul Internaţional al Benzii Desenate de la Constanţa, tot în 2013, în prezenţa autorilor.

Şi iată că, în primul weekend din noiembrie, la o galerie de artă din Lvov a fost lansat primul volum din banda desenată Erou din întâmplare. Albumul are 64 de pagini alb-negru şi a fost  tipărit, în condiţii foarte bune, în 2000 de exemplare.

image

Coperta albumului „Erou din întâmplare”, de Mihai Timoşenco

image

Planşe din albumul „Erou din întâmplare”

Educat la şcoala benzii desenate franco-belgiene, Mihai Timoşenco se afirmă cu această lucrare drept unul dintre cei mai importanţi creatori BD ucraineni şi nu am nici cea mai mică îndoială că albumul său va fi cât de curând tradus şi publicat în Franţa.

Întrebarea mea este – şi cât de mult mi-aş dori ca ea să nu rămână retorică - care editor român va traduce şi publica în româneşte această adevărată bijuterie grafică?

(1) vezi interviul cu Mihai Timoşenco publicat de prozinul BDC şi reprodus aici.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite