Maxim Belciug şi Gabriel Bălaşa deschid Stagiunea Perpetuă la Muzeul Literaturii din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 30 noiembrie 2013, la ora 20.00, la cafeneaua Muzeului Literaturii Române se deschide “Stagiunea Perpetuă de muzică, gânduri şi lucruri frumoase” .

Primul concert al stagiunii propune o întâlnire cu chitaristul Maxim Belciug şi percuţionistul Gabriel Bălaşa. Cei doi artişti au pregătit un program cu Bach pe ritm de bossa nova, tango, un baroc răstălmăcit cu improvizaţii, intitulat “2B OR NOT 2B – THAT IS THE MUSIC”.

Stagiunea Perpetuă este o iniţiativă a Asociaţiei Culturale Kitarodia al cărei scop este acela de a oferi publicului noi prilejuri de a se întâlni în chip firesc cu chitara, cu muzica şi cu frumosul. După experienţa festivalurilor de amploare organizate în anii trecuţi, Stagiunea Perpetuă aduce o nouă abordare. Concerte multe şi mărunte, spaţii mai intime, cu public şi artişti stând alături, în jurul mesei, căldură, cultură, gânduri şi muzică vie născute pe loc, din apropierea dintre oameni. În 2013, stagiunea perpetuă mai propune încă trei evenimente, ce vor avea loc în zilele de 7, 14 şi 21 decembrie 2013, în acelaşi loc: Cafeneaua La Muzeu (Bd. Dacia 12, Muzeul Literaturii Române).
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite