Leonardo da Vinci era ambidextru, confirmă un studiu realizat la Florenţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu al celui mai cunoscut desen realizat de Leonardo da Vinci a arătat că marele artist renascentist a fost ambidextru, a anunţat, luni, Galeria Uffizi din Italia, citată de Reuters.

Analiza ştiinţifică şi tehnologică a dezvăluit şi o schiţă ascunsă, necunoscută, a unui peisaj, realizat tot de Leonardo, pe spatele lucrării originale.

"Este o adevărată revoluţie în domeniul studiilor despre Leonardo", a declarat directorul Uffizi, Eike Schmidt.

Rezultatele studiului au fost anunţate cu o lună înainte de marcarea a 500 de ani de la moartea maestrului florentin, pentru care muzee din toată Europa au organizat expoziţii şi evenimente care să celebreze viaţa celui responsabil de atâtea capodopere precum "Mona Lisa". 

Primul său desen este datat 5 august 1473, pe când Leonardo avea 21 de ani, şi prezintă un peisaj cu valea râului Arno şi Castelul Montelupo, chiar lângă Florenţa. 

Cunoscută sub numele de "Peisaj 8P", potrivit numărului său de inventar, lucrarea are înscrisuri pe partea din faţă, de la dreapta la stânga, aşa cum Leonardo obişnuia să scrie, care arată data. Pe spate apare un text scurt, scris de la stânga la dreapta, care face referire la un contract informal. 

Analiza celor două texte a confirmat că ambele au fost scrise de Leonardo da Vinci şi arată că artistul putea să scrie perfect folosind ambele mâini. 

"Leonardo s-a născut stângaci, dar a fost învăţat să scrie cu mâna dreaptă de la o vârstă fragedă", a explicat istoricul de artă Cecilia Frosinini. "Privind felul cum scria, inclusiv pe acest desen, se poate vedea cum caligrafia sa cu dreapta era educată şi bine realizată". 

Spirit universal, Leonardo da Vinci a fost pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist şi scriitor. Geniul creator şi spiritul lui inventiv şi-au pus amprenta asupra epocii, Leonardo da Vinci fiind considerat arhetipul omului renascentist, cu un spirit animat de o curiozitate nemaiîntâlnită până atunci şi înzestrat cu o imaginaţie fără precedent.

Este considerat unul dintre marii inovatori ai picturii - fiind autorul celebrului portret ”Mona Lisa” şi al frescei ”Cina cea de taină” -, un desenator desăvârşit - ”Omul vitruvian” fiind un model în privinţa studiului proporţiilor - dar şi un inventator de renume, concepând maşini de zburat, un tanc, o maşină de socotit şi o maşină automată de bobinat. A făcut, de asemenea, mari descoperiri în domeniul anatomiei, ingineriei civile, opticii şi hidrodinamicii, care, deşi nu au fost publicate, au fost aplicate ulterior, influenţând în mod categoric progresul ştiinţific.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite