Johan Reuter: Opera „Œdipe” nu a fost cântată niciodată la New York, sau la Scala, deci mai sunt locuri unde trebuie să ajungă.

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Johan Reuter în scena finală din Œdipe (© Foto: Clive Barda/ROH)
Johan Reuter în scena finală din Œdipe (© Foto: Clive Barda/ROH)

Acest interviu a fost realizat a doua zi după premiera lui Œdipe de la The Royal Opera House of Covent Garden, în care bas-baritonul danez Johan Reuter a obţinut un triumf personal, fiind aplaudat intens la sfârşitul reprezentaţiei.

Interviu publicat pe blogul Despre Opera.

Timpul a trecut repede, iar după dialogul nostru Johan Reuter urma să acorde un nou interviu, de data asta la BBC. Un detaliu pe care ţin să-l menţionez, pentru că în forma scrisă a interviului nu poate fi observat, este vocea impostată a lui Reuter, de o sonoritate uluitoare. Iar când râde...

Alexandru Pătraşcu: Este Œdipe un rol pentru o viaţă?

Johan Reuter: Ştiţi, în interviuri oamenii de obicei mă întreabă ce roluri vreau să fac, dar eu le spun că încerc întotdeauna să nu îmi fac o listă de dorinţe. Pentru că, dacă aş avea o listă şi nu aş ajunge să cânt acele roluri, aş fi foarte dezamăgit. De exemplu, nu am cântat niciodată Wolfram şi nici Oneghin, iar acestea sunt două roluri pe care mi-ar fi plăcut să le cânt, dar drumurile noastre nu s-au intersectat. Pe de altă parte, am cântat Šiškov, din Casa morţilor, de Janáček: un rol extraordinar, pe care mi-a făcut plăcere să îl cânt. Tot aşa stau lucrurile şi aici. Înainte să primesc oferta, nu auzisem niciodată de Œdipe, dar îmi place mult să lucrez la Londra, aşa că, atunci când m-au sunat şi mi-au spus „este un rol foarte important şi vrem să îl cânţi tu”, m-am uitat pe partitură şi am răspuns „OK, îl pot face, este un rol minunat.” Deci, vedeţi, poate că nu am făcut Wolfram, dar am ajuns să fac Œdipe, de Enescu, un rol fantastic. Şi este minunat că această operă ajunge aici! Sigur, a mai fost montată, iar cei care spun că este o operă necunoscută nu ştiu ce spun, pentru că, de pildă, a fost cântată la Viena, cu mulţi ani în urmă, deci a mai fost pusă în scenă într-o Operă mare. Dar, desigur, acum este prima oară când se cântă aici; nu a fost cântată niciodată la New York, sau la Scala, deci mai sunt locuri unde trebuie să ajungă. Şi, bineînţeles, este o operă foarte bine cunoscută în rândul muzicologilor, deşi nu se cântă foarte des. Dar cred că este un lucru deosebit că se montează aici. Îmi amintesc că vorbeam cu oameni de la Royal Opera House cu mult timp înainte să mi se propună acest rol şi ei m-au întrebat: „Aveţi vreo sugestie de operă de secol XX care încă nu a fost descoperită?”, iar eu le-am spus „Nu ştiu, să mă gândesc”, ca după ceva vreme să primesc rolul. Este o operă de mare valoare, incredibilă.

A.P.: Da, aşa e, aveţi dreptate. Vreau să vă întreb cât de dificil este rolul, pentru că, în primul rând, este un rol lung…

J.R.: Da, aşa e, e lung!

A.P.: Aveţi mult de cântat, dar, pe de altă parte, este un rol stresant pentru registrul înalt sau pentru cel grav? Este un rol care prezintă dificultăţi cu care să vă luptaţi?

Continuarea interviului, pe blogul

Despre Opera

.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite