Ireverenţios despre Simfonia fantastică
0
Joi şi Vineri, 11-12 Mai, la Ateneul Român, Christian Badea va dirija Simfonia fantastică de Berlioz, în cadrul unui excelent program care include şi uvertura la Nozze di Figaro şi Concertul pentru vioară nr. 5 de Mozart (solistă va fi Gyehee Kim). O avancronică.
Articol publicat pe blogul Despre Opera.
1. Povestea
Hector Berlioz este un compozitor francez din perioada de început a Romantismului. Simfonia fantastică, subintitulată Episod din viaţa unui artist... în cinci părţi, este ceea ce se numeşte o simfonie programatică (adică are un program, concret, muzica spune o poveste, ilustrând prin sunete succesiunea evenimentelor). Cele cinci părţi anunţate de subtitlu (de reţinut că o simfonie clasică are de obicei patru părţi) sunt următoarele: I - Rêveries – Passions, II - Un bal, III - Scène aux champs, IV - Marche au supplice, V - Songe d'une nuit de sabbat. Deşi pare o înşiruire de titluri melancolice şi învechite, în realitate atât povestea, dar mai ales muzica, scrisă în, atenţie!, 1830, sunt cu mult înaintea timpului lor. Prima parte introduce o stare de reverie, în care un muzician (fără îndoială este vorba chiar despre compozitor) se îndrăgosteşte de o femeie, acest val al pasiunii descris de muzică pare să reprezinte prezentul, trimiţând restul poveştii din celelalte patru părţi într-un flash-back. Balul din a doua parte, cu un ritm absolut superb, descrie întâlnirea celor doi, la un eveniment social. Scena câmpenească de după aceea revine la reveria iubirii, punctată după moda romantică de natură şi de pretinsa inocenţă a păstorilor, dar această stare de contemplaţie este treptat alterată de nelinişte, de teamă: dacă ea nu-l iubeşte? Ultimele două părţi sunt însă de o modernitate cu totul neaşteptată pentru că îl imaginează pe tânărul muzician fumând opiu şi visând: mai întâi că-şi ucide din gelozie iubita şi este condamnat la moarte şi decapitat, apoi o scenă apocaliptică a dansului vrăjitoarelor şi diavolilor în jurul cadavrului său. Există însă o legătură destul de clară cu realitatea, pentru că, la 25 de ani, Hector Berlioz se îndrăgosteşte de o actriţă irlandeză, Hariet Smithson, în timp ce aceasta o juca pe Ofelia din Hamlet al lui Shakespeare. Hector nu ştia engleză, aşa cum nici Hariet nu ştia franceză. Muzicianului i-au trebuit cinci ani ca s-o cucerească şi în final să se căsătorească cu ea, iar simfonia a scris-o tocmai pentru a se apropia de actriţă. Aşa cum această poveste de dragoste a fost una dintre cele mai spectaculoase din lumea mondenă a Parisului acelor ani, tot aşa şi Simfonia fantastică a avut un succes imens încă de la premieră şi continuă să fascineze şi azi.
La ce ar trebui să fim atenţi când ascultăm această simfonie?
Pentru a afla, citiţi continuarea articolului pe blogul Despre Opera.
Se încarcă comentariile...
