Filmul câştigător de la Locarno, „Historia de la meva mort“, a fost turnat şi în România
0Filmul „Historia de la meva mort“, regizat de cineastul spaniol Albert Serra, a câştigat sâmbătă seară trofeul Leopardul de Aur la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno. O mare parte din filmări au fost realizate în comuna Viscri (judeţul Braşov) în vara anului 2011.
În acest lungmetraj, care are o durată de peste două ore, apar două personaje legendare: Casanova şi Dracula. Filmul redă povestea ultimelor zile din viaţa lui Casanova care, împreună cu noul său servitor, pleacă în călătorie într-o tenebroasă regiune din Transilvania a secolului al XVIII-lea. În această aventură, într-o lume frivolă şi mondenă, trăită potrivit principiilor gândirii raţionaliste, Casanova va descoperi o forţă misterioasă, violentă şi romantică, reprezentată de Contele Dracula. Interesant este personajul Contelui, care nu are nimic în comun cu eroul din cartea lui Bram Stoker, ci este un personaj de inspiraţie victoriană.

Pelicula catalană a fost turnată parţial în comuna Viscri din România, în 2011. Distribuţia filmului a fost alcătuită din actori neprofesionişti şi o mare parte din sătenii din Viscri au jucat în lungmetraj, păstrându-se dialogul original în limba română pentru o notă de mister în plus, mărturiseşte regizorul catalan Albert Serra.
Filmul este o coproducţie Spania - Franţa. Elefant Film a asigurat producţia executivă a filmului în România, care a însemnat patru săptămâni de filmări, iar producătorul român Daniel Burlac a fost directorul de producţie al filmului şi producător asociat. De asemenea, Mihnea Mihăilescu a semnat scenografia filmului.
„Historia de la meva mort“ a fost selecţionat şi la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, care va avea loc în perioada 5-15 septembrie.
Filmul va fi distribuit în Romania de către Elefant Film în lunile care urmează.
Alte filme premiate la Festivalul de la Locarno
Premiul special al juriului a fost decernat filmului portughez „E agora? Lembra-me“, care a primit şi premiul Juriului tinerilor. Filmul a fost regizat de portughezul Joaquim Pinto, un cineast care este seropozitiv de peste 20 de ani.
Leopardul de Argint pentru cea mai bună regie a fost atribuit cineastului sud-corean Hong Sangsoo pentru filmul „U ri sunshi“, o peliculă care prezintă viaţa unei femei tinere şi felul în care ea este văzută de către cei trei bărbaţi care o iubesc.
Filmul american „Short Term 12“, regizat de Destin Cretton, a primit trei premii, inclusiv Leopardul de Argint pentru cea mai bună actriţă, decernat lui Brie Larson.
Leopardul de Argint pentru cel mai bun actor a fost câştigat de Fernando Bacilio pentru rolul din thrillerul „El Mudo“.
Filmele „Short Term 12“ şi „Tableau Noir“, regizat de elveţianul Yves Yersin, au primit menţiuni speciale ale juriului, prezidat în acest an de Lavrente Indico Diaz, din Philipine. „Tableau noir“ a primit şi o menţiune specială din partea Juriului ecumenic, dar şi premiul pentru „Mediu“, decernat de juriul tinerilor.
„Gabrielle“, o dramă regizată de cineasta canadiană Louise Arcambault, a primit premiul publicului.
Premiul pentru cel mai bun film de debut a fost câştigat de „Mouton“, pe peliculă regizată de francezii Gilles Deroo şi Marianne Pistone. Filmul, proiectat în secţiunea Cineasti del Presente, a câştigat şi premiul juriului acestei secţiuni.
Trofeul principal la secţiunea Cineasti del Presente a revenit peliculei „Manakamana“, de Stephanie Spray şi Pacho Valez.
Participarea României în cadrul festivalului
România a fost prezentă în acest an la Locarno cu două pelicule: lungmetrajul „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism“, de Corneliu Porumboiu, selecţionat în competiţia internaţională a festivalului, şi „Roxanne“, de Valentin Hotea, care a concurat în secţiunea Cineasti del Presente.
Totodată, în secţiunea „Pardi di Domani“, dedicată cineaştilor în curs de ascensiune, au fost selectate scurtmetrajele „Plimbare“, de Mihaela Popescu, şi „Şase peşti mari“, de Ştefan Constantinescu (producţie Suedia).
66 de ani de tradiţie cinematografică
Cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno a avut loc în perioada 7-17 august. Festivalul de Film de la Locarno, fondat în 1946, este unul dintre cele mai vechi şi mai importante evenimente de gen din lume, alături de cele de la Cannes şi Veneţia. De-a lungul anilor, datorită încercării de a descoperi noi talente şi tendinţe, festivalul a fost o rampă de lansare pentru regizori precum Stanley Kubrick, Milos Forman, Jim Jarmusch, Mike Leigh, Gus Van Sant, Spike Lee şi mulţi alţii. Selecţia de filme înglobează în fiecare an principalii autori de azi şi de mâine, Locarno fiind frecventat anual de circa 90.000 de vizitatori şi 4.000 de profesionişti.