Este una dintre cele mai vechi instituţii muzicale europene, instituţie cu activitate continuă susţinută prin imboldul spre cultură al unei întregi familii de muzicieni, artişti de origină germană stabiliţi în Ţara Românească încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Este de amintit, tatăl lui Eduard, Ioan Andrei Wachmann, este fondatorul învăţământului muzical românesc şi a fost, în deceniul al şaselea al secolului, directorul Teatrului Naţional bucureştean.

Demn de remarcat, pe parcursul conferinţei de presă ce a avut loc în prima decadă a acestei luni în Salonul Oficial al instituţiei, domnul Andrei Dimitriu, director-general–manager, a evocat aprecierile lui Richard Wagner care considera că „acolo unde nu există orchestră simfonică, nu există civilizaţie!”. Civilizaţie europeană modernă, aş adăuga.

Este temeiul esenţial privind existenţa şi activitatea acestui merituos colectiv simfonic a cărui istorie se grefează direct pe marile evenimente istorice ale ţării, ale capitalei acesteia. Marele compozitor al romantismului german de secol XIX avea dreptate! ...devreme ce, nu de azi, nu de ieri, colective simfonice fiinţează actualmente la Sydney, Buenos Aires, Tokyo ; ...nu numai la Viena, Bucureşti, Berlin sau Sankt Petersburg.

Este drept, civilizaţia de europeană spiritualitate există în întreaga lume; iar în ţara noastră această tradiţie se prelungeşte cu firească extindere, de mai bine de un secol şi jumătate.

Aşadar, aniversăm în acest an împlinirea unui secol şi jumătate de la înfiinţarea la Bucureşti a primului colectiv simfonic; aniversăm 130 de ani de la inaugurarea Ateneului Român drept Casă a Artelor, lăcaş al artelor şi al culturii; ...aşa cum ne amintesc în permanenţă înscrisul de pe frontispiciul sălii de concerte ca şi cartuşele de pe plafonul acesteia; ...cartuşe ce reţin marile nume ale umanităţii.               

Suntem puţini cei care ne aducem aminte de generosul spaţiu expoziţional de la demisol, cel care găzduia, în anii 50-60 ai secolului trecut, expoziţiile sezoniere ale momentului. Au rămas, de asemenea, în cataloage, înscrisuri ale colecţiilor Pinacotecii Ateneului, preţioase valori care în anii regimului de aşa-zisă „democraţie populară” s-au ”dizolvat” literalmente în cadrul altor colecţii centrale sau regionale; ...sau au dispărut pur şi simplu.

Cu acelaşi prilej am fost anunţaţi de înţelegerea validată cu conducerea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor privind expunerea, în acest spaţiu - în cadrul evenimentelor anului aniversar - a colecţiei de tablouri ce aparţin acestei Uniuni de creaţie, colecţie găzduită acum, relativ impropriu, în depozitele Palatului Cantacuzino. Amenajarea potrivită a spaţiului se realizează cu sprijinul  Ministerului Culturii şi al Identităţii Naţionale.

Sunt continuate – o salutară reluare! – conferinţele Ateneului, cele care îmbogăţeau, cele care animă şi astăzi zestrea spirituală a locului; ...reluate în colaborare cu una dintre prestigioasele fundaţii culturale bucureştene. Vor fi prezente pe scena Ateneului două dintre marile personalităţi ale timpului nostru, doi deţinători ai Premiului Nobel!

Momente semnificative ale culturii muzicale naţionale observate în contextul european al secolului trecut, aşteaptă a fi evocate de o manieră coerentă. Se împlinesc, astfel, 120 ani de la debutul în calitate de compozitor, al marelui Enescu. În februarie 1898, la vârsta de nici 17 ani, la Paris, în cadrul celebrelor Concerte Colonne are loc prima audiţie a cunoscutului opus  Poema Română în a cărei secţiune finală este intonat Imnul Regal.

Aici, la Ateneul Român se desfăşoară bună parte a activităţii concertistice, camerale, a lui George Enescu; aici, pe marea scenă, în compania muzicienilor primului colectiv simfonic al ţării au putut fi audiate majoritatea opusurilor simfonice şi camerale enesciene; dar şi marile opus-uri semnificative ale repertoriului european. Aici a dirijat Enescu prima audiţie la Bucureşti a Simfoniei a IX-a de Beethoven, aici a susţinut, în compania câtorva colegi, prima audiţie românească a ciclului integral al cvartetelor beethoveniene de coarde.

Sunt momente ce aşteaptă a fi evocate în cadrul acestui an al marilor semnificaţii; am în minte maturizarea colectivului simfonic dar şi a publicului de concert; graţie directoratului maestrului George Goergescu. Întregul repertoriu clasico-romantic şi cel post-romantic a putut fi audiat la Bucureşti. În perioada interbelică au evoluat aici, printre alţii, Pablo Casals şi Richard Strauss. Tot sub bagheta domniei sale, după război, în anii grei ai  obsedantului deceniu, cu prilejul primei ediţii a Festivalului enescian al muzicii, a fost întrezărită prima rază de lumină venită dinspre lumea liberă; Menuhin revenea la Bucureşti; se întâlnea cu David Oistrah. Au cântat împreună, pe scena Ateneului, celebrul Concert în re minor de Bach, creaţie pe care fiecare dintre aceştia o cântaseră anterior în compania marelui Enescu; ...plecat în veşnicie numai cu câţiva ani în urmă.

O expoziţie de fotografii evocatoare a marilor momente ale Ateneului este pe cale a fi organizată.

Şi dacă prima parte a secolului trecut a fost dominată de inegalabila personalitate enesciană, deceniile de mijloc, cea de a doua parte a secolului trecut, au făcut loc tot aici, la Ateneu, unor noi generaţii de creatori. Unii dintre aceştia constituie zona aşa-numit „clasică” a muzicii româneşti; îi amintesc pe Mihail Jora, pe Paul Constantinescu, pe Sigismnund Toduţă, pe Theodor Rogalski...; mai apoi pe Pascal Bentoiu.

Este aşteptată prezenţa în programele de concert a generaţiei de aur a ultimelor decenii ale secolului trecut, a creaţiilor semnate de Aurel Stroe, Anatol Vieru, Miriam Marbe, Ştefan Niculescu, Tiberiu Olah, Dan Constantinescu... ; dar şi a creatorilor actuali.

Stagiunea simfonică va trebui atent corelată cu stagiunea camerală; pentru a face faţă aspectelor de firească reprezentare a valorilor naţionale; ...valori ce trebuiesc situate într-un cadru european potrivit. Vor putea fi întâlniţi şi reîntâlniţi pe scena Ateneului pianiştii Elisabeth Leonskaja, Christian Zacharias, Plamena Mangova, vioncelistul Andrei Ioniţă, dirijorii Horia Andreescu, Christian Badea, Cristian Măcelaru… ; dar şi minunatul Cvartet de coarde Arcadia, spre exemplu.

Dată fiind marea sărbătoare a primului colectiv simfonic al ţării, ar constitui un semn de specială dibăcie managerială invitarea pe scena Ateneului a orchestrelor surori, a marilor ansambluri ce fiinţează în regiunile istorice ale României, a orchestrelor simfonice din Cluj-Napoca, din Iaşi, din Timişoara… ; evident, în acest caz, suportul acestui important demers ar trebui să vină din partea Ministerului Culturii. Căci, nu trebuie o clipă uitat, Filarmonica bucureşteană a fost, de un secol şi jumătate, şi este în continuare, o instituţie de naţională reprezentare, cea mai longevivă dintre toate instituţiile ţării.