Festivalul de muzică Sibiu/Hermannstadt – jurnalul meu. Ziua 3
0
31 mai 2014. O ultimă zi de festival: dacă te uitai la ploaia de afară, puteai spune că suntem în noiembrie, nu în ultima zi a primăverii. Aşa că prima parte a zilei mi-am petrecut-o scriind şi vizitând Muzeul Brukenthal, o experienţă pe care o recomand oricui: să vezi cu ochii tăi celebrele tablouri “Ecce homo” de Tizian şi “Bărbatul cu tichie albastră” de Eyck e o experienţă care nu ar trebui ratată.
Iar seara, după o plimbare în oraşul vechi (în sfârşit a stat puţin ploaia), m-am îndreptat către Biserica Sf. Treime din Piaţa Mare a Sibiului, unde avea să aibă loc ultimul concert din prima ediţie a Festivalului de Muzică Sibiu/Hermannstadt. În program: Requiemul de Mozart, cu Corul festivalului, Mozart Kammerphilharmonie, dirijor Christian Badea; solişti: soprana Irina Iordăchescu, mezzosoprana Sidonia Nica, tenorul Ionuţ Popescu şi basul Marius Boloş.
Spun de la început că nu pot să evit subiectivitatea când e să scriu despre un concert care are în program Requiemul de Mozart. A fost o experienţă copleşitoare pentru mine: atât de rar ne aducem aminte că un requiem pe care astăzi obişnuim să-l ascultăm în sala de concert era gândit să fie cântat în biserică – este slujba catolică pentru morţi. Iar cadrul somptuos al Bisericii Sf. Treime din Sibiu a potenţat mesajul transmis de Requiemul mozartian: eu mi-am şters de câteva ori lacrimile de emoţie ce involuntar îmi apăreau în ochii.
M-am gândit la multe lucruri ascultând aseară acest requiem, ultima lucrare lăsată de geniul mozartian: m-am revăzut în anii adolescenţei, când ascultam singură acasă această lucrare, încercând să-mi adâncesc o stare de depresie adolescentină inerentă şi mirându-mă că la finalul audiţiei, efectul era exact invers; m-am revăzut în anii de facultate când cântam la orele de cor numerele din requiemul mozartian (şi acum ştiu încă pe dinafară partitura şi toate intrările); m-am revăzut pe mine în urmă cu puţini ani la un interviu cu IPS Ioan Robu, arhiepiscopul de Bucureşti al Bisericii Romano-Catolice, întrebându-l cum de requiemul mozartian nu are un efect depresiv şi răspunsul lui, că tocmai acesta este şi scopul slujbei pentru morţi: să dea speranţă în viaţa veşnică pentru cei rămaşi.
Emoţia audiţiei Requiemului de Mozart în Biserica Sf. Treime m-a făcut să mă gândesc la această viaţă veşnică promisă: nu avem în viaţă decât două certitudini, că ne naştem şi murim. Între acestea două, fiecare dintre noi construim după putinţă edificiul unei vieţi mai mult sau mai puţin având un sens; în caietul-program al festivalului, Christian Badea mărturisea că ar vrea ca ultima muzică pe care o va auzi în această viaţă să fie una de Mozart - şi cred că mulţi dintre cei care au umplut aseară până la refuz biserica din Piaţa Mare a Sibiului au gândit astfel, printre ei, şi eu.
Toate aceste gânduri, ca şi starea aceea de emoţie care-ţi dă furnicături şi îţi aduce lacrimi în ochi, nu ar fi fost posibile fără interpretarea atât de inspirată a Corului festivalului (alcătuit din membri ai Corului Filarmonicii “George Enescu” din Bucureşti, dirijor Iosif Ion Prunner) şi a orchestrei înfiinţate de Christian Badea, Mozart Kammerphilarmonie, într-o evoluţie pozitivă foarte vizibilă faţă de anul trecut, când am ascultat-o prima dată. Este meritul dirijorului şi al membrilor orchestrei, unii dintre ei deja valori consacrate, aşa cum este violonistul George Cosmin Bănică, concert-maestrul de aseară, care în timpul său liber - este angajat în funcţia de concert-maestru la Orchestra Tonhalle din Zurich – a ales să răspundă invitaţiei formulate de Christian Badea.
Aşa că aproape nu m-au mai deranjat acele câteva voci care ieşeau uneori răzleţ din cor, ca şi faptul că soprana solistă venea dintr-un tablou, altul decât unul mozartian. În fond, doar Dumnezeu e perfect pe lumea asta: şi poate că îngerii îi cântă “Ave verum corpus”, o altă mică bijuterie mozartiană, bisul care a încheiat efectiv aseară prima ediţie a Festivalului de muzică Sibiu/Hermannstadt, o iniţiativă generoasă a dirijorului Christian Badea împlinită cu ajutorul unei mici echipe. Tuturor, felicitări!
Acest articol a fost publicat iniţial la www.romania-muzical.ro.
Se încarcă comentariile...
