Criticul Călin Stănculescu şi profesorul Florin Mihăilescu au dat 4 pe linie filmului premiat la Berlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Mihăilescu, unul dintre membrii care a acordat nota 4 proiectului filmului „Poziţia copilului“, în prima sesiune de concurs FOTO: Mediafax
Florin Mihăilescu, unul dintre membrii care a acordat nota 4 proiectului filmului „Poziţia copilului“, în prima sesiune de concurs FOTO: Mediafax

Scenariul lungmetrajului „Poziţia copilului“ a fost respins în 2010 de la finanţarea Centrului Naţional al Cinematografiei, din cauza notelor acordate de Călin Stănculescu şi de Florin Mihăilescu.

Filmul „Poziţia copilului“, premiat săptămâna trecută cu „Ursul de Aur“ la Berlin, a obţinut nota finală 6.34 la concursul de selecţie din sesiunea I, din iunie-iulie 2010, organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). 

Comisia care a acordat această notă pentru scenariul de lungmetraj a fost formată din directorul de imagine Constantin Chelba, regizorul Laurenţiu Damian, cineastul Marius Iuraşcu, profesorul Florin Mihăilescu şi criticul de film Călin Stănculescu. Ultimii doi din listă au fost categorici şi  unilaterali, acordându-i atunci nota 4 pe linie, şi pentru subiect, şi pentru dialog, şi pentru construcţie dramaturgică, şi pentru posibilă reprezentare pe plan internaţional.

Criticul de film Călin Stănculescu pare să fi uitat cum a evaluat scenariul în urmă cu doi ani şi a lăudat ieri, entuziast, performanţa lui Călin Netzer. „Mă bucur foarte mult pentru autor, l-am apreciat şi pentru filmele «Maria», «Medalia de onoare». Sunt sigur că o să aibă succes şi pe viitor“, a susţinut Stănculescu. Amintindu-i-se că i-a prevăzut „un viitor strălucit“ când i-a dat nota 4 de la un capăt la altul, Stănculescu a motivat: „Nu mai ştiu exact... poate că am fost mai mulţi membri ai juriului care am dat nota asta. Poate să fie un text foarte prost şi să iasă un film bun sau să fie un text foarte bun şi să iasă un film prost“, a explicat criticul de film. 

Florin Mihăilescu, numire pe şest

Membrii comisiilor de evaluare a scenariilor sunt propuşi de uniunile şi asociaţiile din industria cinematografică pe baza Ordonanţei nr.39/2005 privind cinematografia, adoptată prin Legea nr.328/2006. În urma acestor propuneri, directorul general al CNC, Eugen Şerbănescu, îi numeşte pe membrii comisiilor.

«Adevărul» dezinformează. Centrul Naţional al Cinematografiei va trimite un drept la replică. Eugen Şerbănescu director al CNC

Paradoxul în cazul primei comisii din 2010 este că profesorul Florin Mihăilescu a lipsit din propunerile breslei. Nici el, nici Marius Iuraşcu, director la România Film, nu au fost propuşi de nicio asociaţie. 

Criticul Călin Stănculescu, celălalt membru al comisiei care a evaluat „Poziţia copilului“ cu nota 4, a fost propus de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF), asociaţia fiind condusă la acea vreme de regizorul Sergiu Nicolaescu. 

Eugen Şerbănescu (61 de ani), director din 2006 al CNC, susţine că „Adevărul“ dezinformează şi că va trimite un drept la replică. Profesorul Florin Mihăilescu, celălalt cineast care a acordat, alături de criticul Călin Stănculescu, nota 4 scenariului, nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei „Adevărul“. 

Reevaluare spectaculoasă

În primăvara anului 2010, cea mai mare notă primită de filmul „Poziţia copilului“ pentru potenţialul său de reprezentare artistică pe plan internaţional a fost 9 şi a venit din partea regizorului Laurenţiu Damian. „Un moment din acesta ţine de reevaluarea în conştiinţă a manierei de a trata şi de a evalua un film. Când te afli într-o comisie, trebuie să ai deplină responsabilitate în decizie, fiindcă de tine depinde dacă ia sau nu naştere un film“, a explicat el, pe un ton conciliant.  

Poate să fie un text foarte prost şi să iasă un film bun sau să fie un text foarte bun şi să iasă un film prost Călin Stănculescu  membru al comisiei
calin stanculescu

Profesorul Florin Mihăilescu, ca şi cineastul Constantin Chelba au făcut ulterior parte şi din cea de-a doua comisie care a acordat bani filmului, premiat la Berlin cu „Ursul de Aur“, în primăvara anului 2011. Proiectul „Poziţia copilului” obţinea atunci, în a doua sesiune a concursului de scenarii de la CNC, suma de 1.082.112 lei (250.000 de euro). 

                                                                       

                                                             Criticul de film Călin Stănculescu 

Scenariul reevaluat s-a situat pe locul al treilea în clasamentul finanţărilor. Din comisia celei de-a doua sesiuni de concurs din 2010 au mai făcut parte criticul de film Irina Margareta Nistor, regizorul Copel Moscu şi producătorul Mihai Orăşanu. De data aceasta, comisia nu a mai dat greş. Filmul lui Călin Netzer „a prins“ la Berlin primul „Urs de Aur“ din istoria cinematografiei româneşti. 

Propunerile breslei pentru comisiile de selecţie din 2010, sesiunea I

Uniunea Cineaştilor din România                        

Laurenţiu Damian, prof. univ., regizor (ficţiune)                                                                                

Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film 

Călin Stănculescu, critic (ficţiune)                                                                                                    

Uniunea Realizatorilor şi Creatorilor de Film 

din Audiovizual      

Lucian Pricop, prof. univ. (ficţiune)     

Asociaţia Cineaştilor din România

Constantin Chelba, director de imagine şi realizator de film (ficţiune)

Dacin Sara

Nicolae Corjos, regizor, scenarist (ficţiune)      

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc

Andrei Creţulescu, critic (ficţiune)         

                                                                                                      

Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale     

Stelian Ţurlea, scriitor (ficţiune)                                                       

                                           

Este’N’Est

Cristina Corciovescu, critic (ficţiune)                                          

Societatea Creatorilor de Film

Dorel Vişan, actor (ficţiune)                                                              

Societatea Culturală Next

Andrei Creţulescu, critic (ficţiune)                                                 

Constantin Chelba, realizator de film (ficţiune)

Notele primului juriu pentru „Poziţia copilului“

                                                   Constantin       Laurenţiu        Marius          Florin                Călin

                                                     Chelba             Damian       Iuraşcu      Mihăilescu       Stănculescu

1. Subiectul                                     9                        9                   8                   4                    4

2. Dialogul                                       8                        9                    6                   4                    4

3. Construcţia dramaturgică            7                        8                   7                   4                    4

4. Potenţialul de interes şi               8                        8                    7                   4                    4

impact asupra publicului

5. Potenţialul de reprezentare         8                        9                    7                   4                    4

pe plan internaţional

Nota scenariului                               8                    8,60                   7                    4                   4

NOTA FINALĂ: 6,34                                                              

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite