Albumul „Zis şi cusut“, publicaţie a Editurii Vellant (de ani de zile, cea mai harnică pe zona cărţii de artă), a fost editat (în colaborare cu galeria H’art) ca un catalog al expoziţiei Victoriei Zidaru cu acelaşi titlu, care a avut loc în perioada 27 mai – 20 iunie 2016 la galeria H’art Appendix de pe Calea Victoriei (curator: Alexandru Davidian), dar a rămas în vânzare ca o carte (ne)obişnuită de artă, făcând parte din oferta curentă a editurii. Ulterior (adică în iarna următoare), această expoziţie, fatalmente restrânsă (din cauza spaţiului redus de care dispune galeria), a fost continuată şi completată de o amplă retrospectivă a artistei (lucrată tot cu Alexandru Davidian), intitulată „Florilegiu“, la galeria Tipografia de la Combinatul Fondului Plastic (transformată acum în galeria UNA a Universităţii de Arte). Despre acea minunată expoziţie am avut prilejul să scriem odată cu interviul pe care l-am luat, în iarnă, celor doi mari artişti, Marian şi Victoria Zidaru, interviu care-a apărut în „Weekend Adevărul“, în luna ianuarie 2017.

„Cu moartea pre moarte călcând“

Pare greu de crezut, dar acestea erau primele expoziţii personale (solo-show-uri, cum se spune-acum) ale Victoriei Zidaru, de decenii bune. De ce? Toate detaliile, despre traiectul celor doi artişti, care-au decis, long time ago, să lucreze şi să expună (doar) împreună, se dau în interviul, foarte amplu, pe care-am avut onoarea să-l realizez. Spun „greu de crezut“, pentru că Victoria Zidaru şi-a construit, în deceniile de la debut, imaginea statornică în conştiinţa iubitorului de artă, ca o artistă imposibil de interşanjat, de înlocuit. Nu degeaba-i scriu numele Viktoria în titlu, pentru că se ştie ce-nsemna această zeitate (variantă: Nike) în mitologia anticilor.

Victoria Zidaru a-ncercat şi-a izbândit, a învins, „cu moartea pe moarte călcând“, ca să vorbim în termeni hristici. S-a remarcat puţin, dacă vrem acum să gândim à la Sorin Dumitrescu, că numele celor doi este cel de „zidar“, de constructor (făptuitor), de ziditor al Templului (de unde pro-vine şi mai lumescul „mason“). La fel, numele mici simbolizează, la rândul lor, câte ceva: Viktoria la care mă refeream şi masculinul pentru Fecioară, subiect al mariologiei, dar şi-al trăirii creştine, atât în catolicism, cât şi-n ortodoxie (Dumitrescu identifica,-n anii ’90, prezenţa celor două elemente complementare ale universului, ale Creaţiei, „marea“ şi „muntele“, în numele regalistului, la acea vreme, Marian Munteanu).

„Paradisul pierdut“ / „paradisul regăsit“

Important este, după mine, că – indiferent de credinţele pe care le-au îmbrăţişat şi de intemperiile biografice: credinţa creştină în primul rând, regalismul, fenomenul Pucioasa etc. – cei doi au rămas şi rămân în primul rând artişti – artişti plastici, artişti vizuali, sau cum mai vrem să-i numim, pentru că atât Marian, cât şi Victoria Zidaru s-au dovedit şi se dovedesc de o mare versatilitate, în ce priveşte tehnicile şi „genurile“ abordate –, şi acest lucru reieşea cu claritate din interviul la care m-am referit. De altfel, răsfoirea cărţii pe care-o prezint, „Zis şi cusut“, într-o ipotetică (deşi greu de crezut, dar nu imposibilă) necunoaştere a artistului care semnează lucrările reproduse, nu l-ar califica neapărat ca pe un artist (manifest) religios, or tocmai aici este arta, teribilă, a Victoriei Zidaru.

Mai degrabă privitorul ar considera că „Zis şi cusut“ se referă la lupta (de cele mai multe ori, trudnică) cu materia, cu obiectul, cu pânza pe care-o lucrezi, de data asta, cu acul de cusut. Dar şi la o puritate, o lejeritate (de-aici vorba „zis şi cusut“), o inocenţă (pierdută, poate, odată cu plecarea din „paradisul“ bucovinean al copilăriei, dar regăsită, în totalitate, de artistă, pentru că, la urma urmei, acesta este rostul artei, al Artei mari în orice caz), o imanenţă a Divinului. Or, tocmai acestea sunt temele, ideile, pre-sentimentele care fac o artă să fie în mod real religioasă, spirituală, şi să rămână în acelaşi timp cu adevărat artă, să nu cadă în tezism sau în ortodoxism banal, de doi bani (sau de două parale, dacă vrem să rămânem arhaici).

Obsesia Alb-ului

Cam aceste senzaţii cred că a vrut să le redea şi cartea Victoriei Zidaru „Zis şi cusut“, cam singurul lucru care-a rămas (deocamdată) de pe urma celor două excelente, memorabile expoziţii. Concepţia grafică îi aparţine artistei, Victoria Zidaru, iar cromatica albului (cu uşoare tuşe de gri) în care-i realizat tot albumul şi majoritatea fotografiilor cred că se doreşte a reda atât albul pânzei (de sac), principalul mediu cu care lucrează artista, dar şi acel Alb ca universalie, care reprezintă idealul acesteia. Trebuie menţionate numele celor patru fotografi, pentru că atât planurile generale, cât şi cele de detaliu sunt excelente: Alexandru Paul, Mihai Teodor Savu, Remus Andrei Ion şi Marian Zidaru. Textele sunt cusute de Victoria Zidaru împreună cu colaboratoarele sale, iar pânza este „procurată din zona huţulilor de tanti Aurica“.



Albumul este dedicat „În memoria fiului meu Simeon“ şi se deschide, pe pagina de gardă, cu o fotografie a Victoriei Zidaru din prima copilărie. O imagine din Bucovina de două ori paradisiacă (drept topos geografic şi ca spaţiu-al copilăriei) închide cartea. „i-ARTĂ“, scrisese mai înainte artista, alături de fotografia ei cu o lucrare pe care scrie (coase) „IARTĂ-MĂ“. În ce priveşte partea scrisă, de text, a cărţii, aceasta este destul de compozită. Conţine texte semnate de: curatorul Alexandru Davidian („Zis şi cusut. Text preventiv-introductiv“), care intercalează „CuvinteleVictoriei“ luate din interviuri

(„Mi-am petrecut copilăria într-un colţ de rai, într-un sătuc de lângă Suceava“),

criticul de artă Erwin Kessler („Sculptura în miresme“), galeristul Dan Popescu („Cu stilul pe stil călcând“; cool, man!), o recenzie a expoziţiei semnată de criticul de artă Simona Vilău („Zis şi cusut! O expoziţie semnată de Victoria Zidaru“), un text (trimis pe e-mail Victoriei Zidaru, în mai 2016) semnat de criticul şi istoricul de artă Ioana Vlasiu („Impresii dintr-o expoziţie“), criticul de artă Silviu Pădurariu („Cuvinte şi ace“) şi-o „Invitaţie“ din partea criticului de artă Vladimir Bulat (entuziast admirator al Victoriei Zidaru, cu preocupări constante-n zona artei religioase), preluată de pe blogul său, Ochiul de Veghe. După secţiunea fotografică a cărţii, toate aceste texte sunt reproduse traduse în limba engleză („Zis şi făcut/cusut“ devine, astfel, ori „So called as made up“, ori „Said and sewn“).

Citeşte şi:

INTERVIU Marian şi Victoria Zidaru, artişti vizuali: „Spaţiul românesc este un spaţiu mistic“

CARTEA DE ARTĂ Roman Tolici sau „Puterea imaginii“

CARTEA DE ARTĂ „Prinţesa“ Lea, cartea (şi expoziţia)

CARTEA DE ARTĂ „Stivuire“, by Maia Ştefana Oprea. Sau despre victoria spiritului asupra materiei

CARTEA DE ARTĂ S-a dat StArt cărţii de artă contemporană. O nimfomană, un „artoholic“ şi-un Vasari-al secolului XXI deschid colecţia

Victoria Zidaru, în expoziţia „Florilegiu“     FOTO: Eduard Enea