"Bucharest Music Film Festival", între 19-28 iunie, în Piaţa George Enescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accesul la Bucharest Music Film Festival este gratuit      FOTO: arcub.ro
Accesul la Bucharest Music Film Festival este gratuit      FOTO: arcub.ro

Un festival devenit tradiţie pe scena culturală a oraşului, Bucharest Music Film Festival a ajuns la cea de-a X-a ediţie şi se va desfăşura în Piaţa George Enescu, în perioada 19 -28 iunie.

Pe toată durata evenimentului, iubitorii de muzică de calitate vor avea parte de o serie de concerte live impresionante, în cadrul cărora operele clasice vor fi puse sub semnul modernităţii prin interpretările contemporane ale muzicienilor. 

Timp de 10 zile, scena din faţa Ateneului Român va găzdui dirijori şi orchestre cu renume, acompaniaţi de artişti cunoscuţi din alte sfere muzicale precum R&B, pop şi swing, transformând această ediţie aniversară a festivalului într-un eveniment de neuitat. 

Pentru prima dată în istoria festivalului, copiii se vor putea bucura în dimineţile de weekend de ateliere muzicale special create pentru ei, susţinute de artişti cunoscuţi. 

La început de săptămână, pe 22 şi 23 iunie, proiecţiile cinematografice vor aduce în Piaţa George Enescu producţii impresionante, concerte de pe marile scene ale lumii, filmele proiectate având scop educativ. 

La ediţia din acest an sunt invitate să participe ansambluri foarte cunoscute precum: Orchestra Naţională Radio, Orchestra Simfonică Bucureşti, Orchestra Română de Tineret, Big Band-ul Radio, Orchestra Camerata Regală, Cvartetul Artmusik, Orchestra Simfonică Surâsul Tinereţii.

Alături de aceste orchestre clasice, vor anima scena prin ritmuri contemporane artişti şi trupe cu notorietate precum: Virgil Ianţu & Bucharest Jazz Orchestra, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Nico, Pasărea Rock, Matei Ioachimescu, George Popescu, Sergiu Cârstea şi dirijorii Tiberiu Soare, Gabriel Bebeşelea, Ionel Tudor, Marius Hristescu, Andrei Tudor şi Constantin Adrian Grigore. 

Informaţii suplimentare despre eveniment sunt disponibile pe website-ul festivalului.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite