În faţa unei săli pline, am rostit un Laudatio menit să rememoreze clipe-reper ale carierei artistului, pornind de la primele amintiri, de acum 50 de ani, când îşi dădea examenul de absolvenţă cu pretenţiosul rol Rodrigo din „Don Carlos”, o surpriză întrucât studenţilor ce terminau cei cinci ani de studii li se repartizau roluri de factură mai accesibilă. O primă dovadă a valorii tânărului, ce făcea parte dintr-o serie de excepţie, alături de Maria Slătinaru sau Gheorghe Crăsnaru.

O voce nobilă

Luasem atunci contact cu un glas îmbrăcat în armonice sombrate, înveşmântat într-o patină nobilă, cu acute suverane şi frazare fluidă. Desenul melodic verdian îi convenea de minune. Expresia artistică, ţinuta scenică erau potrivite. Într-adevăr o apariţie pregătită pentru contextul valoric al primei scene lirice naţionale către care, evident, Nicolae Constantinescu se îndrepta, mai ales că debutul la Operă avusese loc încă din timpul studenţiei, cu rolul Enrico din „Lucia di Lammermoor”. Din prima clipă am decis că trebuie să-i urmăresc cariera, devenită rapid importantă, aşezându-l într-un loc de frunte al Teatrului de Operă şi... Baritoni, cum era supranumită în acele vremuri scena lirică de pe Splai. Examenul de absolvenţă a însemnat şi angajarea imediată ca solist al Operei Naţionale.

Nicolae Constantinescu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, secţia canto - unde l-a avut ca profesor pe legendarul Petre Ştefănescu-Goangă - şi clasa de operă condusă de Anghel Ionescu Arbore. În paralel, s-a bucurat şi de sfaturile maeştrilor Victoria Costescu-Duca şi Şerban Tassian. S-a numărat printre ultimii discipoli ai lui Petre Ştefănescu-Goangă, fiind – aşa cum afirma ilustrul bariton şi profesor – unul dintre preferaţii săi. În 2002, la comemorarea a 100 de ani de la naşterea lui Petre Ştefănescu-Goangă, Nicolae Constantinescu, în postura de profesor universitar la Universitatea Naţională de Muzică şi studenţii clasei sale de canto au organizat un recital omagial. O pildă rară, de profundă recunoştinţă pentru un renumit cântăreţ şi îndrumător, venită din partea fostului său student.

Aşadar, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a celebrat împlinirea a 80 de ani de viaţă ai baritonului şi profesorului Nicolae Constantinescu şi totodată a 50 de ani de la debutul său. Dar acum 10 ani, în amintirea prezenţelor sale în rolul Sharpless, Opera Naţională Bucureşti i-a dedicat un spectacol special cu „Madame Butterfly” şi publicul, care a umplut până la refuz sala teatrului, a reascultat la difuzoare pentru câteva momente, o pagină definitorie pentru cariera şi arta sa, secvenţa morţii lui Posa din „Don Carlos”.

În „Don Carlos” cu Maria Slătinaru-Nistor

Roluri, roluri...

Rodrigo de Posa a fost personajul preferat al baritonului Nicolae Constantinescu. Debutul în rol a venit la o înlocuire a titularului din seara respectivă. Totul s-a petrecut foarte rapid, n-a avut vreme decât să aranjeze tempourile cu dirijorul Paul Popescu. Nivelul de măiestrie la care ajunsese în conturarea dificilului personaj verdian a fost foarte înalt. La un alt spectacol, după tabloul morţii lui Posa, a ieşit la aplauze împreună cu interpretul rolului titular, Ludovic Spiess. Celebrul tenor, coleg minunat, a reintrat imediat în spatele cortinei lăsându-l pe Nicolae Constantinescu să ia singur crema aplauzelor.

Enrico din „Lucia di Lammermoor”

Aşadar, rolurile din „Lucia di Lammermoor” şi „Don Carlos” fuseseră startul pentru înfăţişarea către publicul bucureştean şi din ţară a altor 23 de personaje importante, într-o diversitate stilistică de invidiat, pe care Nicolae Constantinescu a abordat-o de la nivelul său de solidă cultură, studiu şi pregătire serioasă, amănunţită. Spicuiesc aici: Germont, Escamillo, Silvio, Alfio, Valentin, Guglielmo din „Così fan tutte”, Contele Almaviva din „Nunta lui Figaro”, Lescaut din „Manon” de Massenet, Biterolf din „Tannhäuser”, Heraldul din „Lohengrin”, Contele Robinson din „Căsătoria secretă” ş.a. Nu a neglijat creaţia naţională şi a propus interpretări puternice pentru personaje ca Bălcescu din opera omonimă, Tezeu din „Œdipe”, Laertes din „Hamlet”, Gheorghe din „Năpasta”…. Toate rolurile de care baritonul s-a apropiat au fost abordate cu înalt profesionalism, cu atitudine scenică prestantă, susţinută  de o vocalitate generoasă care servea ideal plierea stilistică de care aminteam.

Peste graniţă, Nicolae Constantinescu a cântat în Germania, Polonia, Ungaria, Suedia, Bulgaria, Cehia, Slovacia.

Marcello din „Boema”

Mari cântăreţi români şi străini i-au fost parteneri. Tot absolut aleator, îi numesc pe Giuseppe di Stefano, Ludovic Spiess, Elena Cernei, Mady Mesplé, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaş, Marina Krilovici, Eugenia Moldoveanu, Cornel Stavru, Nicolae Herlea, Maria Slătinaru-Nistor etc. Referitor la interpretarea lui Marcello din „Boema”, baritonul îşi aminteşte deseori de cvartetul formidabil pe care îl alcătuia împreună cu Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Magda Ianculescu, nume de legendă ale Operei bucureştene.

Dar nu numai scena de teatru liric a fost locul în care Nicolae Constantinescu şi-a construit cariera. Podiumul de concert l-a avut oaspete pentru frecvente apariţii pe afişe care anunţau opere şi oratorii baroce şi clasice. A abordat cu dedicaţie lumea liedului, din care au rămas înregistrate în fonoteca Radiodifuziunii bijuterii de Hugo Wolf, Beethoven, Ceaikovski, Musorgski, Schumann, Paul Constantinescu, Jora, Felicia Donceanu, Bretan şi alţii.

Iată coordonatele unei exemplare cariere pe care ne-o menţinem permanent în memorie. În timp, răsplata a venit prin aplauzele publicului, prin aprecierile elogioase ale noastre, criticilor.

Baritonul a refuzat inactivitatea şi, după pensionarea în plină activitate artistică, în 1991, a îndrumat în secretele artei cântului, prin catedra de canto a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, tinere talente, mulţi dintre absolvenţii cursurilor sale afirmându-se astăzi pe scenele din ţară şi străinătate.

Da, Nicolae Constantinescu are cu ce se mândri graţie propriei cariere, discipolilor, familiei.

Cine stă de vorbă cu Nicolae Constantinescu îl descoperă ca „raisonneur” de adâncă simţire, veritabil psiholog, logic, profund şi dăruit, prieten de nădejde, sfătuitor la greu.

În 27 martie, ziua împlinirii celor 80 de ani, Nicolae Constantinescu a primit peste 900 de mesaje electronice şi telefoane de felicitări, precum şi peste 1500 de like-uri la simpla postare a fiului, Marius Constantinescu, „Tata, azi, 80”. Dovezi de dragoste, aleasă prietenie şi mare preţuire.

Seara aniversară

Un destin împlinit pentru omagierea căruia ne-am aflat în sală, cu bucurie şi veche admiraţie.

Mărturie pentru dăruirea cu care a fost înconjurat cel sărbătorit a stat afişul, care i-a reunit pe soprana Irina Iordăchescu, invitată de onoare, basul Dan Paul Dumitrescu, sosit special de la Viena unde, de peste 20 de ani este solist al Operei de Stat, tenorul Bogdan Mihai, ca şi pe baritonul Marius Nine, membru al Corului „Preludiu”, ultimii trei, foşti studenţi ai maestrului. Nu-l uit pe pianistul concertist Ştefan Doniga, acompaniator şi solist, tot invitat de onoare.

Nicolae şi Marius Constantinescu

Publicul a aplaudat un program atractiv şi coerent alcătuit, prezentat de însuşi Marius Constantinescu, jurnalist şi scriitor, o selecţie care a îmbinat secvenţele de operă cu piesele vocale româneşti şi internaţionale, cu canţonetele, cărora li s-au adăugat intervenţiile de piano solo.

Cu măiestria-i recunoscută, Irina Iordăchescu a interpretat cu subtilitate şi autentic accent iberic două piese de Obradors, cu patină italiană aria din opera „La Wally” de Catalani şi cu adâncă emoţie duetul din ultimul act al „Traviatei” verdiene, alături de Bogdan Mihai. A adus pulsaţia valsării vieneze în duetul „Lippen schweigen” din opereta „Văduva veselă” de Lehár, în compania lui Marius Nine.

Glasul covârşitor al lui Dan Paul Dumitrescu a înfăţişat o latură mai puţin cunoscută a artistului, aceea a lecturii cu umor desăvârşit a unor pagini de largă adresare. Mă refer la prima arie a lui Osmin din „Răpirea din serai” de Mozart, la aria lui Sf. Petru din „Luna” de Orff şi piesa „Şapte babe” de Ion Runcu. Calitatea vocală de „basso profondo” a impresionat în aria lui Fiesco din „Simon Boccanegra” de Verdi.

Ştefan Doniga şi Bogdan Mihai

În afara duetului verdian, belcantist renumit, Bogdan Mihai a expus o frazare de mare frumuseţe în „T'amo ancora” de Tosti, confirmată şi de linia melodică din „De n-ar fi fost” de Mauriciu Vescan.

Irina Iordăchescu şi Marius Nine

Foarte puţin prezent pe podiumuri, Marius Nine a dovedit că poate să desfăşoare o activitate de bună anvergură. Are un glas plăcut timbrat, omogen şi afişează nuanţe în „mezzavoce” doveditoare a unei tehnici solide, dobândite din studiul cu maestrul său, Nicolae Constantinescu. A cântat „Vaga Luna” de Bellini, o arie din „Zaza” de Leoncavallo, „Ideale” de Tosti şi duetul în compania Irinei Iordăchescu.

Cu tehnică exemplară, Ştefan Doniga a interpretat „Preludiu la Mica suită” şi „Nocturna pe o temă modovenească” de Lipatti, precum şi două Mazurci de Serghei Bortkiewicz, compozitor pe care îl promovează cu caracter de unicitate în lume.

Desigur că, invitat pe scenă, cel sărbatorit a primit cu nesfârşită emoţie tradiţionala cântare „Mulţi Ani trăiască!” din partea soliştilor, a soţiei sale, foarte cunoscuta şi preţuita realizatoare TV şi Radio Luminiţa Constantinescu, a publicului, împlinind o sărbătorire însufleţitoare.

Aşadar, La Mulţi Ani, maestre Nicolae Constantinescu!