Text: Ştefan Ghenciulescu

Blocul interbelic nu era de fapt interbelic. Proprietarii săi l-au terminat şi au anunţat cu mândrie lumii acest lucru exact în anul în care lumea lor s-a prăbuşit.

Coincidenţa dintre evenimentul personal fericit şi instaurarea deplină a unui regim care, printre altele, avea să îşi impună ca prioritate şi confiscarea a exact acestui tip de case m-a făcut să încerc să aflu ceva mai mult. Faptul că parterul şi etajul erau identice m-a făcut să bănuiesc că era vorba nu despre o vilă, ci despre două apartamente pentru o familie extinsă – o operaţiune foarte obişnuită pe atunci.

Şi chiar aşa şi era. Prin Oana Simionescu, arhitect din Timişoara, am ajuns la alt arhitect, Anca Raut, care a locuit acolo timp de peste douăzeci de ani. Şi ea mi-a povestit că terenul a fost cumpărat în 1946 de un anume domn Kaufmann, care a construit blocul pentru cele două fiice măritate ale sale, Angela Schön şi Elena Werner. De acolo şi W-urile şi S-urile care împodobesc şi ele uşile cu geam givrat. În 1950 clădirea a fost naţionalizată, iar familiile au emigrat. Au urmat diferiţi locuitori, o mică extindere (mansarda de peste etajul 1), iar în 1997, a fost vândută ultimilor chiriaşi, prin celebra Lege 112.

Dar pentru ca piesa să fie cu adevărat completă şi simetrică, trebuie spus şi că familia Kaufmann făcea parte din comunitatea evreiască. Deci vorbim despre oameni care au trecut prin pericole şi teroare atroce în timpul războiului, au răsuflat uşuraţi în 1944, au investit cu optimism într-un nou viitor, viitor care, la rândul său, a fost repede eliminat.

Sigur, e acel gen de poveste care te face să te uiţi altfel la toate casele vechi şi să te gândeşti că aproape fără excepţie şi-au avut partea lor de dramă, o dramă care nu este întotdeauna una arhitecturală. Dincolo de asta însă, casa Kaufmann-Werner-Schön mi se pare chiar mai impresionată în contextul istoric de acum. Aşa cum pentru ei s-au succedat răsturnările, şi după eliberarea din 1990 şi o evoluţie târâş-grăpiş către libertate, pace şi Europa (şi nu vreau să idealizez nici evoluţia, nici Europa), suflă din nou un vânt oribil, purtător de agresivitate şi ură. [...]

Întreg articolul, pe Savantgarde.ro.