Strigoii, partea malefică din viaţa ţăranului român: „Se zicea că dacă îţi faci cruce te lasă“. Ce spun specialiştii despre credinţele populare
0
Vrăji, „faceri“, strigoi, toate sunt prezenţe nelipsite din existenţa satelor româneşti, mărturii ale amestecului lor în viaţa de zi cu zi mai fiind redate şi azi de bătrâni.
Potrivit etnografului Camelia Burghele, în comunităţile rurale credinţele în deochi, în strigoi, în maleficii şi în multiple pericole magice sunt prezente şi azi în memoria colectivă şi individuală. Din discuţiile purtate cu bătrânele satelor sălăjene, etnograful a aflat că scenariile magico-rituale legate de aceste credinţe în forţe supranaturale se derulau în spaţii calificate, dintre care un loc privilegiat îl ocupau ”mejdiile” (limitele) de despărţire a hotarelor (şi prin similitudine magică, de despărţire a firelor sorţii, a sănătăţii de boală, a norocului de nenoroc, a vieţii de moarte, a iubirii de eşecul violent al acesteia).
”Hotarul satului conturează deci o fâşie spaţială circulară cu rol de barieră magică, unde spiritele malefice - şi deci şi strigoii de mană - se pot desfăşura în voie, cu certitudinea că, în noaptea de Sângeorz, pot lua în stăpânire întreg spaţiul. La mejdii se petrec periculoasele acte de magie neagră - aruncatul faptului pe oameni, luatul urmei pentru blesteme sau alte vraciuri”, spune etnograful. Credinţele în astfel de demersuri de sorginte magică veneau la pachet cu un sistem de reguli ce impuneau un anumit comportament pentru membrii comunităţii.
”La mejdie să făceau făcături la cineva, dacă o vrut şi facă rău. Puteai călca în urmă rea. De-ai călcat oariunde, o te-ai umplut de oarice, o ai avut oarice năcaz, care l-ai avut, l-ai ştiut. Tăt ţâpa, multă lume făcea şi nimereai. Nimereai oarinde şi călcai, numa nimereai. Ieste şi care o făcut special, care s-o ocupat cu aşe ceva”, povesteşte lelea Marie, din Peceiu.
Dintre actele malefice, cel mai des întâlnit era ducerea laptelui de la vaci. ”O fost care o dus laptele la vacă, care s-o ocupat cu aşe ceva. Aşe să ştiea şi aşe o şi fost, da nu trebuia şi facă aşe, că puteai face rău la oaricine, că era care avea copil mic... era năcaz mare, nu era bun laptele, şi nu erau magazine, nu aveai dă unde să cumperi, triai din ce aveai, şi făcea năcaz mare. Da să ducea laptele”, povesteşte altă bătrână. Mai erau şi vrăjitoarele care ştiau manipula destinul prin diferite metode magice, dintre care unele erau puse în practică la înmormântare: ”Să temeau unii de alţii, şi nu-ţi baje oarice semne cu mortu. Că era care băga, da descântate. Dacă îţi lua ceva din hainele tale şi alea le descânta şi alea le băga cu mortu, acolo nu era bine, că le ţâpa fără ştirea gazdei. Care s-o ocupat cu de-alea, nu o fost bine, că era rău”, îşi aminteşte una dintre interlocutoarele etnografului.
Strigoii - o prezenţă ”obligatorie”
”Să zâcea că îi purta pă oamini pă unde nu era bine şi îi bătea; pă on unchi de-a mneu l-o dus ziua pân tăţi spinii, l-o purtat şi s-a zdăriet tare rău şi numa nu o mai putut vini încoace nicicum. Să zâcea că dacă îţi faci cruce, te lasă. Să năşteau aşe, strigoii, cu coadă”, explică o localnică din Peceiu în timp ce alta îşi aminteşte că ”era strâgoi aicea deasupra de via noastră, era acolo o ogradă. P-acolo nu putea mere nimeni noaptea, că să auzeau fel de fel de muzâci. Care merea acolo, nu mai ştia veni acasă, până să făcea dă sară. Să trezea în Marin, în Bănişor, în Horoat. Zâcea că calcă în urmă rea şi îi duce dracu, îi porta dracu, până dimineaţa”.
”Erau oamini cu familie, şi când morea ştiau ce să îi pună, acolo cu el, aşe cum să punea şi la mejdie şi nu mai vină acasă, că de nu, vineau acasă, nu el, ce aşe, ca on fel de nălucă. Aşe, cam s-o pus la mejie şi nu mai vină acasă”, povesteşte una dintre bătrâne.
Camelia Burghele spune că toate aceste credinţe nu fac decât să explice atracţia universală şi, probabil, eternă, a omului pentru această întruchipare umană a maleficului, strigoiul .
Vă mai recomandăm:
Sânzienele, fiinţe mitologice care dau şi iau leacul plantelor. Ce puteri mai au ele
Se încarcă comentariile...
