Sfântul Gheorghe şi războiul strigoilor
0Potrivit credinţei populare, ajunul zilei de Sfântul Gheorghe este momentul magic în care strigoii se luptă pentru a pune stăpânire pe sate. Mulţi oameni păstrează încă obiceiurile prin care se apără de atacul sufletelor morţilor.
Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe pe 23 aprilie. Majoritatea ştiu că sfântul s-a luptat cu balaurul, motiv pentru care este reprezentat în chip de biruitor pe icoane. În tradiţia populară, însă, în unele zone din ţară, Sfântul Gheorghe este asociat cu diverse alte fenomene magice. Spre exemplu, în judeţul Sălaj, noaptea de dinainte de Sfântul Gheorghe este atribuită luptei dintre strigoi pentru dominaţia asupra satelor, încercarea acestora fiind combătută de ţărani prin tot soiul de metode. Cel mai probabil, lupta strigoilor a fost asociată cu numele sfântului, pentru că acesta din urmă reprezintă şi un simbol al luptei.
„Acest sfânt a fost preluat de tradiţia populară într-o manieră belicoasă. Potrivit tradiţiei populare, în noaptea de Sângeorz se bat strigoii. Strigoii au nişte targeturi foarte bine conturate - ei se bat să îşi împartă satele în sfere de influenţă, care din care sat să fure mana, laptele de la vaci sau să facă tot felul de răutăţi. Se bat între ei cu cordenciurile (n.r. - scânduri din războiul de ţesut) sau cu limbile de meliţă - de aceea, întotdeauna în preajma acestei sărbători se ascundea meliţa (n.r. - un instrument folosit la zdrobirea cânepei). Substratul acestei tradiţii este faptul că oamenii trebuiau să fie opriţi de la lucru de sărbători“, explică etnologul sălăjean Camelia Burghele.
Arme: usturoi şi trandafiri sălbatici
În trecut, tot pentru a-i opri pe strigoi, la poartă se punea rug, adică acel trandafir sălbatic cu ţepi, care să-i înţepe pe strigoi. Geamurile se ferecau şi se împodobeau cu ramuri verzi, care simbolizau o potenţială victorie asupra strigoilor. Pentru că, printre multele rele pe care le făceau strigoii, se număra şi luatul laptelui de la vaci, ugerele animalelor se ugeau cu usturoi pisat, mirosul înţepător având darul de a alunga tenebroasele creaturi.
„În sara de Sângiorz mergeam după rug d-ăla sălbatic. Meream pe coaste, după rug şi puneam pe la poartă şi pe la uşa poieţii şi pe la oi, să nu vină noaptea strâgoile, că aşa se zicea, că în noaptea de Sângiorz umblă strâgoile. Atunci vineam cu ruguri şi puneam peste tot, ca să nu meargă strâgoile să poarte laptele de la vaci ori de la oi, să nu intre înăuntru, în ocol. Strâgoii luau laptele de la vaci şi de la oi. Şi se punea ai (n.r. - usturoi) şi se ungea ugerele la vaci şi la oi, şi puneam în făină ai tăiat mărunt cu cuţâtu, să mănânce oile şi vacile, să nu le prindă strâgoii. No, io şi până în ziua de astăzi ung vaca cu ai pă ujer“, a explicat Măria Mureşan, o localnică din Chilioara, judeţul Sălaj.
Obiceiurile se păstrează şi în ziua de azi, iar oamenii încă mai cred în ele. „Strigoii sunt oameni şi le e greu să umble prin toate satele aşa că stau mai mult la ei în sat. Dacă pui rug, nu au putere să ia laptele. E drept că şi mie mi-a luat laptele de la vacă. M-am dus la o muiere care ştie descânta pe făină de mălai sau pe tărâşe, aşa, cu sare. Şi aceia o iei şi o dai la vacă dimineaţa, să o mănânce. Şi atunci i-a venit laptele vacii înapoi“, a explicat şi Maria Meseşan, tot din Chilioara.
Credinţe magice de Sângeorz
Etnologul Camelia Burghele, din Sălaj, a explicat că sărbătoarea Sângiorzului (Sfântul Gheorghe) abundă în credinţe magice. Spre exemplu, ramurile verzi păstrate peste an sunt folosite ca leac împotriva bolilor. Uneori, acestea sunt date animalelor, în mâncarea lor, că să fie mănoase tot timpul anului şi să fie ferite de duhurile rele. Apoi, în ajunul Sângiorzului, fetele de măritat cred că îşi pot vedea ursitul dacă privesc într-un pahar cu apă curată. Tot în ajun, fetele mari culegeau în trecut mătrăgună, ca leac de dragoste. În ziua de Sângiorz era interzis somnul: cine dormea în această zi se credea că va fi somnoros tot anul.
„Tinerii şi copiii erau urzicaţi, ca să fie mai iuţi. Fetele făceau vrăji de dragoste cu roua culeasă în dimineaţa de Sângiorz şi se spălau pe faţă, ca să fie frumoase şi dorite. Roua de Sângiorz putea vindeca bolile, mai ales cele de piele şi de oase. În noaptea de Sângiorz ardeau comorile şi de aceea cei care căutau comori nu dormeau, ci căutau comorile. Nu în ultimul rând, în dimineaţa de Sângiorz, fetele şi femeile tinere semănau busuiocul, să fie de leac. Acestea sunt câteva dintre cele mai importante superstiţii create în jurul acestei importante sărbători“, explică etnologul.
Goţoii, un obicei de Sfântul Gheorghe
Sfântul Gheorghe, sau Sângeorzul, cum este numită sărbătoarea în Sălaj, marchează şi începutul anului pastoral. „Dimineaţa, oile sunt mânate la păscut, iar flăcăii pregătesc focul într-un loc dinainte stabilit, unde prepară o mâncare pe bază de slănină, carne de miel şi cartofi, numită local guiaş. La această masă bogată vor participa toţi cei care au păzit turma. După trecerea timpului stabilit, turma porneşte, păscând, spre sat, unde este aşteptată de vlojoi sau goţoi, o nouă manifestare a masculinităţii, într-un reper cu valenţe multiple, perfect decelabil în contextul sărbătorilor de primăvară“, spune Camelia Burghele. Mai exact, mai mulţi tineri îmbrăcaţi în ramuri înfrunzite de fag defilează pe uliţele satului. Goţoii merg pe toate uliţele satului şi se feresc din calea sătenilor, care, atunci când trec pe lângă porţile caselor lor, încearcă să-i ude. Flăcăii mascaţi în ramuri verzi răspund şi ei cu aceleaşi intenţii de udat, astfel încât scenariul prezintă o bătălie generală cu apă, pe uliţe.
Se încarcă comentariile...
