La Pria este astăzi măsurişul oilor. Tradiţiile şi superstiţiile populare din jurul acestui vechi obicei pastoral
0
Pe Măgura Priei are loc astăzi o nouă ediţie a serbării măsurişului, organizată în jurul unui vechi obicei pastoral prin care se măsura laptele oilor fiecărui proprietar de oi, pentru o corectă repartizare în cursul anului a cantităţii de lapte ce revenea fiecărui proprietar.
Din sărbătoarea pastorală de la Pria a rămas, astăzi din păcate, doar la latura comercială, reprezentantă de spectacolul folcloric organizat aici an de an de Primăria Cizer şi de vânzătorii ambulanţi veniţi să speculeze prezenţa în număr mare a amatorilor de muzică populară. Primarul Liviu Nicolae Fărcaş spune că oieritul va fi reprezentant, totuşi, la serbarea de azi de un crescător de oi, care îşi va duce cele 500 d mioare într-un ţarc amenajat în apropiere şi va vinde celor interesaţi caş. "Am fi vrut să avem acolo trei crescători, dar nu s-a putut. Sperăm că vom reuşi în anii viitori, pentru că, spre bucuria noastră, tot mai mulţi tineri din zonă se îndreaptă, mai noi, spre oierit", spune primarul.
O descriere pe larg a acestui obicei pastoral, al măsurişului, dar şi al supertiţiilor ce-l însoţeau, sunt redate într-o lucrare a etnologului sălăjean Camelia Burghele, "Repere de cultura tradiţională sălăjeană" (Zalău, 2005). Potrivit etnologului, în Sălaj funcţionau două sisteme tradiţionale de măsurare şi distribuire a laptelui, ambele având la bază cantitatea de lapte obţinută prin mulgerea oilor la măsuriş. Datorită acestei importanţe economice mari a momentului împreunatului oilor şi al măsurării laptelui, măsurişul reprezenta un prilej obligatoriu pentru performarea unor practici magice care aveau rolul de a proteja turmele de boli şi de a spori laptele oilor. Scenariul se repeta de la un an la altul: oile se separau de mie şi se mulgeau complet, după care erau scoase la păscut, toate în aceleaşi condiţii, pentru ca şansele să fie egale pentru fiecare proprietar. După un timp stabilit, turma era adusă la locul măsurişului şi fiecare proprietar îşi mulgea oile, după care laptele muls era măsurat şi în funcţie de acest lucru se stabilea modalitatea de distribuire a laptelui, ordinea în care proprietarii pot veni după lapte şi, mai ales, cantitatea care i se cuvine fiecăruia. După toate aceste operaţiuni, turma mergea spre imaş, la locul stabilit pentru păşunarea pânâ la căderea iernii. Măsurişul se finaliza printr-o mare sărbătoare, la care participa întreaga comunitate.
Femeile aveau interdicţie să se apropie de oi
Camelia Burghele povesteşte că măsurişul era dublat de practici magice care erau menite să sporească fertilitatea turmei, performate, exigent, numai de către bărbaţi. Practicile magice de fertilizare erau structurate după modelul similitudinii magice: oile intrau în staur trecând peste un lanţ de fier, ca “să fie tari ca fierul”, sau erau stropite cu apă “ca să fie lăptoase”; alteori, treceau prin strungă peste un cuţit sau o potcoavă “ca să fie păzite de strigoi”. În fine, oile se udau cu apă sfinţită, tot în credinţa unei maxime fertilităţi şi curăţenii.
În ziua de dinaintea măsurişului, după performarea tuturor actelor rituale pomenite anterior şi după mulgerea lor completă, oile erau scoase la păşune, unde erau ţinute până a doua zi, timp în care erau supravegheate de păcurar. Pentru că oile erau neliniştite, mai întâi pentru că seara nu sunt mulse, iar apoi pentru că erau despărţite de miei, păcurarul era însoţit de 15 - 20 de flăcăi din sat, care mergeau cu el la păşune şi îl secondau, în paza turmei, toată noaptea.
Aceste momente performate exclusiv masculin, aşa cum mai persistau ele, la începutul anilor optzeci, în arealul sud-vestic al Sălajului, în satele Dragu, Adalin şi Voievodeni: după ce sunt mulse complet de către proprietari, oile sunt scoase la păşunat. Paza turmei este asigurată de către păcurar, ajutat de mai mulţi feciori care vegheau oile toată noaptea. La stână urcă şi hegheduşii, astfel încât toată noaptea, feciorii petrec, dansează şi glumesc. Interdicţiile pentru femei sunt clare, astfel încât această petrecere este apanajul exclusiv al bărbaţilor. Pentru a accentua şi mai mult caracterul eminamente masculin al momentului, noaptea de măsuriş este transformată într-o succesiune de probe bărbăteşti care să reliefeze curajul şi destoinicia. Ciobanii mai bătrâni din satele citate povestesc despre veritabile probe iniţiatice masculine, derulate după tot tiparul probelor ce fructifică imaginarul colectiv de sorginte magică: mersul prin locuri aureolate magico-malefic, atingerea unor repere din pădurile învecinate, aducerea apei de la izvoare îndepărtate.
Dimineaţa, oile sunt mânate la păscut, iar flăcăii pregătesc focul într-un loc dinainte stabilit, unde prepară o mâncare pe bază de slănină, carne de miel şi cartofi, numită local guiaş. La această masă bogată vor participa toţi cei care au păzit turma. După trecerea timpului stabilit, turma porneşte, păscând, spre sat, unde este aşteptată de vlojoi sau goţoi, o nouă manifestare a masculinităţii, într-un reper cu valenţe multiple, perfect decelabil în contextul sărbătorilor de primăvară. Mai mulţi tineri îmbrăcaţi în ramuri înfrunzite de fag din cap până în picioare defilează pe uliţele satului, într-un grup compact format dintr-un număr impar de feciori dintre cei mai vajnici din comunitate. La îmbrăcatul goţoilor dau o mână de ajutor toţi flăcăii din sat. Goţoii merg pe toate uliţele satului şi se feresc din calea sătenilor, care, atunci când trec pe lângă porţile caselor lor, încearcă să-i ude . Flăcăii mascaţi în ramuri verzi răspund şi ei cu aceleaşi intenţii de udat, astfel încât scenariul prezintă o bătălie generală pe uliţe, cu apă proaspătă. În tot acest timp, turma traversează satul, până la curtea în care are loc măsurişul. Alaiul are o structură bine definită: în frunte merg goţoii, după ei vin ceilalţi participanţi şi, în spatele lor, turma; abia după încheierea udatului se trece la muls şi la măsurarea laptelui, urmate de petrecerea finală, cu multă băutură, mâncare, muzică şi dans. Când intră în curtea şefului de turmă la casa căruia urmează să se măsoare laptele, turma este din nou stropită cu apă sfinţită, trecută peste lanţ de fier şi / sau condusă peste o potcoavă, pentru ca scenariul magico-ritualic să fie desăvârşit.
Tot scenariul măsurişului, în paralel cu cel al desemnării şi îmbrăcării goţoilor, trebuie decriptat în contextul larg al riturilor de fertilitate şi fecunditate, dublate de practici magice de protecţie a animalelor şi de reminiscenţe ale unui străvechi ritual de vegetaţie. Fără a specifica perspectivele specifice teoriei genurilor din care analizează acest vechi obicei pastoral din satele sălăjene, Gheorghe Şişeşteanu face o analiză pertinentă în care presupune, pe baza unei bibliografii mai vaste şi a unor acte de recuperare culturală, că măsurişul oilor şi udatul vlojoilor senmnalează rituri iniţiatice de trecere de la adolescenţă la maturitate, precum şi posibilitatea constituirii unor confrerii între proprietarii de oi şi între ciobani (o observaţie interesantă merită reţinută aici: ocupaţie exclusiv masculină în zona Sălajului, "îndeletnicirea de păcurar se transmitea din tată în fiu"). Conduce spre o asemenea ipoteză a unei confrerii masculine fundamentată de vecinătate, proprietate şi apartenenţe la un gen cultural interdicţia femeilor de a participa la aceste manifestări pastorale, precum şi performarea unor probe iniţiatice cu caracter clar masculin. Mai mult, amintirea acestui tip de mască fitomorfă este încă prezentă şi în memoria altor colectivităţi sălăjene iar tiparul măştii pare să o integreze perfect în ritualurile de primăvară, ce folosesc ramuri verzi.
Potrivit credinţelor populare, femelilor nu pot nici să stea în preajma oilor şi datorită faptului că, potrivit scenariilor mentale cu substanţă magică, ele pot fura laptele oilor. Fie că sunt strigoaie, fie că sunt vrăjitoare, istoria orală rememorează acţiuni malefice iniţiate de femei, care fură mana şi laptele animalelor sau doar îl strică, ori pot lăsa oile sterpe. Contraritualul practicat este acela al descântatului de adus mana, iterat sub forma multor descântece de adus mana la oi, vaci şi capre, culese, în campanii anterioare de teren, din satele sălăjene şi performate aproape exclusiv de femei descântătoare bătrâne şi, deci, curate. Pentru că ciobanii obişnuiau să dea sare oilor, ca aport nutritiv suplimentar, cele mai multe dintre descântecele de adus laptele la oi se făceau pe sare: "presai cu degetele un pic dă sare păstă tărâţe şi le amesteci aşe, împrejur, şi după aia faci semnu crucii păstă iele şi le dai la vacă ori la oaie să le mănânce"; "păstă tărâţe faci semnu crucii şi ţâpi sare, nu multă, da ţâpi sare".
Interdicţiile impuse femeilor cu privire la statul în stână sau în apropierea turmei se aliniază cerinţelor de puritate şi curăţenie impuse menţinerii calităţilor laptelui. Se ştie că tradiţia impune ca ciobanii să se spele pe mâini înainte de muls, evitând astfel necurăţenia imediată, rezultată dintr-o eventuală manipulare nepermisă a laptelui. Satele sălăjene conservă însă şi interdicţii clare în ceea ce priveşte curăţenia trupească: "dacă păcurarul avea relaţii sexuale şi mulgea apoi, fără să se spele pe mâini, laptele se spurca: "nu-i bine nicicând să aibă de lucru cu muierea şi să margă la oi să mulgă. Oaia, butea cu curechi şi vaca cu lapte... astea-s trii. Aste-s gingaşe de boale şi dă necazuri, să spurcă uşor...". În Treznea, Agrij, Brebi, Răstolţu Mare, nevasta păcurarului nu avea voie să vină la el la staul, iar după contactul sexual consumat în sat, păcurarul trebuia, obligatoriu, să se spele şi să-şi schimbe hainele. În Sârbi, Preoteasa, Sâg, unde staulul era aşezat luni întregi lângă casa păcurarului, acesta nu avea voie să-şi atingă soţia în perioada ciclului. În cazul în care încălca interdicţia, "nu se încheia laptele" (nu se închega)".
Se încarcă comentariile...
