Destinul tragic al Corneliei Maniu. Sora fostului premier al României a murit de foame, izolată de Securitate
0
Una dintre surorile lui Iuliu Maniu, Cornelia, a avut o viaţă ce ar putea inspira un scenariu de film. După o existenţă trăită în slujba Domnului, ea a devenit ţinta persecuţiei regimului comunist şi a ajuns să moară de foame, fiind ţinută izolată de Securitate.
Viaţa Corneliei Maniu, sora mai mică a lui Iuliu Maniu, a stat, o bună parte, sub semnul divinului. Născută la Şimleu Silvaniei, în 1876, într-o familie de intelectuali, Cornelia Maniu, alintată în copilărie „Cocole“ era o fetiţă cu „părul blond-roşcat, ochi albaştri, delicată, subţirică, serioasă, meticuloasă, înclinată spre munca ordonată, iubea muzica învăţând cu mare sârguinţă pianul şi încântându-i nu numai pe cei din familie ci şi pe muzicienii profesionişti“. Aşa o descrie preotul Cristian Borz, autorul „Monografiei satului Bădăcin şi a familiei Maniu“, care este şi cel care se îngrijeşte, în prezent, de casa memorială Iuliu Maniu din Bădăcin, judeţul Sălaj, acolo unde este îngropată Cornelia Maniu şi unde o cruce de piatră îl aşteaptă să vină „acasă“ şi pe Iuliu Maniu. Rămăşiţele pământeşti ale fostului premier al României nu au fost descoperite încă, după ce au fost aruncate într-o groapă comună săpată în prundişul Tisei, lângă Sighetu Marmaţiei, în 1953, după moartea sa în temniţa comunistă din localitate.
Înfăţişările divinului în viaţa Corneliei Maniu
Provenind dintr-o familie în care credinţa juca un rol important, Cornelia Maniu a fost, dintotdeauna, o persoană credincioasă. Lucrurile au luat, însă, o turnură şi mai clară în 1922, când, în noaptea de 30 noiembrie, are o viziune în urma căreia decide să îmbrace haina monahală. Potrivit istoricului Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, episodul este descris în testamentul lăsat de aceasta şi „interceptat“ de Securitate. „Vorbeşte despre o revelaţie legată de o icoană făcătoare de minuni, care o chema spre călugărie“, explică istoricul.
Câţiva ani mai târziu, depune „Voturile solemne“ (jurămintele de ascultare, sărăcie şi castitate) şi devine călugăriţă franciscană, cu numele de Sora Maria Cecilia. În aceeaşi zi, împodobeşte o icoană a Fecioarei Maria cu toate bijuteriile pe care le avea, ca semn al dezlipirii de tot ceea ce înseamnă pământesc.
Inspiraţia salvatoare
Un alt episod cu încărcătură mistică are loc în 1943. Cornelia, devenită Sora Cecilia, se afla la mănăstirea de la Blaj, moment în care nepoata ei Livia (fiica surorii Elena) este diagnosticată cu cancer de către medicii de la spitalul din Sibiu. „Exista o singură soluţie şi una grabnică: intervenţia chirurgicală. Toţi membri familiei, în frunte cu Iuliu Maniu au fost de acord. Anunţată la telefon, Sora Cecilia a răspuns: «Vreau să fiu necondiţionat de faţă. Amânaţi operaţia. Eu voi sosi la voi mâine seară, vineri». Sora Cecilia a sosit după cum a promis, însă cu o nouă dorinţă: «Înainte de a o opera să i se mai facă încă o dată un control Röntgen». Au tăbărât cu toţii, inclusiv Iuliu Maniu, cu argumente. În zadar“, relatează, acel episod, preotul Cristian Borz.
La stăruinţele Sorei Cecilia, operaţia nu a avut loc şi a doua zi, sâmbăta, fetei i s-au făcut din nou radiografii. „Luni dimineaţa noile radiografii nu mai arătau nici urmă de ţesut canceros, iar pentru siguranţă s-au mai făcut alte două rânduri de radiografii, toate arătau acelaşi lucru: nici urmă de leziune. Membrii familiei au rămas adânc impresionaţi şi recunoscători Surorii Cecilia, care – cum spunea ea – a avut o inspiraţie“, spune preotul.
A înfiinţat primul orfelinat de fete din regiune
Fire altruistă, Cornelia Maniu s-a dedicat, încă din copilărie, ajutorării celor nevoiaşi. La maturitate, îşi desăvârşeşte activitatea caritabilă înfiinţând, la Şimleu Silvaniei, primul orfelinat de fete din regiune. În 23 octombrie 1923, scrie Actul Fundaţional de instituire al „Fondului Cornelia Maniu, pentru înfiinţarea unui orfelinat de fete în Şimleu Silvaniei“, în acelaşi scop depune la Banca Silvania suma de 1.320 lei spre a servi ca sumă iniţială. Tot în 1923 a donat Capelei Liceului „Simion Bărnuţiu“ din Şimleu altarul din lemn sculptat, care a fost apoi împodobit cu ornamente delicate, desenate chiar de ea şi executate de ţărani din Bădăcin şi Sici. Alături de mama ei, dădea anual ajutor săracilor şi orfanilor constând în alimente, lemne de foc, iar din farmacia familială sute de nevoiaşi primeau medicamente. „Se spunea că era foarte pricepută la prepararea unor leacuri din plante“, explică preotul.
Într-o cameră a casei din Bădăcin, Sora Cecilia şi-a făcut o capelă, cu altar şi iconostas cioplit, cu toate cele trebuitoare cultului. „Acolo îşi petrecea multe ore în rugăciune. În duminici şi sărbători mergea preotul din sat şi celebra Sfânta Liturghie. Se umplea capela de oameni: servitori, rudenii din sat, ori oaspeţi ocazionali. Cei care nu încăpeau ascultau sub umbra castanilor bătrâni, sau pe veranda cea mare. Ajuna trei zile pe săptămână şi nu mânca nimic, nici măcar nu bea un ceai gol, apoi în fiecare seară se culca după miezul nopţii, după împlinirea programului religios, ca dimineaţa să se trezească foarte devreme“, completează Cristian Borz.
Anul 1947, începutul calvarului
Instalarea comuniştilor la putere loveşte în plin familia Maniu. Mai întâi, are loc arestarea lui Iuliu Maniu şi apoi simulacrul de proces, finalizat cu condamnarea sa la închisoare pe viaţă. Potrivit preotului Borz, în curând la şicane şi persecuţii a fost supusă şi Sora Cecilia, ajungând să fie condamnată şi ţinută în temniţa de la Zalău, în celulă cu femei de moravuri uşoare, având doar vina de a fi sora lui Iuliu Maniu. A urmat, în 1953, şi moartea fratelui său, Iuliu, şi drama de a nu-l putea îngropa. „A cerut autorităţilor comuniste lămuriri asupra locului unde a fost îngropat fratele ei, însă i s-a răspuns lapidar că a fost înmormântat în groapă comună“, precizează preotul.
Între timp, comuniştii au evacuat-o din casa părinteasca de la Bădăcin, refugiindu-se la Şimleu Silvaniei, într-o casă pusă la dispoziţie de o verişoară. „Din Bădăcin, veneau, peste deal, localnici, pe ascuns, să-i aducă de mâncare până când un om al securităţii care păzea poarta le-a interzis accesul în curte. La scurt timp, a murit de foame“, spune preotul. Se întâmpla în 6 februarie 1956, la trei ani şi o zi de la moartea fratelui său.
Citat
A cerut autorităţilor comuniste lămuriri asupra locului unde a fost îngropat fratele ei, însă i s-a răspuns lapidar că a fost înmormântat în groapă comună Cristian Borz Preot greco-catolic
Urmările comunismului mai dăinuie şi azi
Casa în care a locuit, alături de familie, Cornelia Maniu, trăieşte şi azi consecinţele abuzurilor comunismului. Deşi a fost lăsată, prin testament, de Iuliu Maniu, Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, casa – monument istoric – a fost naţionalizată şi nu are nici astăzi un regim juridic clar, motiv pentru care a ajuns la un pas de demolare. O campanie publică derulată în ultimele luni începe să dea rezultate, adunându-se până acum banii necesari consolidării fundaţiei. Cine doreşte să sprijine în continuare campania iniţiată de preotul Cristian Borz poate face donaţii în următoarele conturi:
Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj
Vă mai recomandăm:
Cum justifică Seniorul Coposu cele trei „greşeli“ ale lui Iuliu Maniu
Se încarcă comentariile...
