Românul doctorand la Oxford cu bursă plătită de britanici: „Copiii Marii Britanii au la ce să se raporteze“
0
Vlad Mărgărint, absolvent al Facultăţii de Matematică din Bucureşti, este în prezent doctorand cu bursă la faimoasa universitate Oxford din Marea Britanie. Zi de zi, tânărul se gândeşte cum să schimbe România
La vârsta la care mulţi tineri încă nu ştiu ce vor să facă cu viaţa lor, Vlad Mărgărint (24 de ani), din Bârlad, duce o luptă continuă pentru a dovedi că în fiecare zi e mai bun decât a fost cu o zi în urmă. Este una din acele minţi strălucite pe care le-a dat România şi care traieşte de câţiva ani în afara graniţelor, în ţări care au înţeles că în astfel de oameni stă evoluţia omenirii.
Este doctorand în Matematică la Oxford, cu bursă plătită de britanici în primii doi ani, după ce anterior a făcut un masterat în Elveţia. Provine dintr-o familie cu posibilităţi financiare modeste (tatăl este muncitor, mama este asistentă medicală), care, însă, i-a oferit ceea ce crede el că e elementul-cheie: stabilitatea. Fundamental, crede că lor le datorează totul. Îşi consideră povestea “nonstandard”, nu pentru că alţi studenţi români ar munci mai puţin sau ar fi mai puţin capabili decât el, ci pentru că, spune el, mult din ce i s-a întâmplat până acum datorează oamenilor potriviţi întâlniţi la momentul potrivit.
Alături de alţi români aflaţi în mediul academic internaţional se simte dator să întoarcă ceva României. Se întâlnesc aproape săptămânal, fie la ETH Zurich (Elveţia), unde a făcut masterul, fie la Oxford, şi caută soluţii. Fiecare vine cu idei, au păreri diferite, dar cu toţii sunt convinşi că nepotismul şi corupţia sunt marii duşmani ai ţării. Vlad crede că doar un sistem bazat pe corectitudine i-ar face pe români să se întoarcă acasă. Pledează pentru Educaţie, fiind marea soluţie pe care o întrevede, pe termen lung, pentru România.
„Weekend Adevărul“: Cum privesc românii din mediul academic internaţional ce se întâmplă în România?
Vlad Mărgărint: La o seară după tragicul eveniment din Colectiv, ne-am adunat cu toţii într-un loc din Oxford şi am discutat tangent situaţia asta. Eram studenţi de la toate disciplinele. Nu vreau ca lumea sa creadă că noi, cei plecaţi, nu suntem interesaţi de România sau că privim viaţa din comodul „turn de fildeş“. La fel, când eram în Elveţia, prietenii noştri străini ne-au auzit de multe ori argumentându-ne punctele de vedere despre România. Bineînţeles, în acest tip de probleme nu putem spune că avem soluţia finală sau soluţia corectă, e doar versiunea pe care noi o vedem cea mai potrivită, evitând astfel crearea formelor fără fond. Oricum, nu e vorba despre soluţia finală în acest act, ci despre crearea unui sistem responsabil, unde să se aprecieze seriozitatea şi profesionalismul, valori pe care le găsesc în nucleul societăţilor dezvoltate. Lucrurile astea se formează, cred eu, prin educaţie.
FOTO: Alături de un prieten student la Astronomie, la Oxford, rezolvând probleme
R: Ce ai observat diferit la sistemul educaţional din Anglia şi ai aplica şi în România?
V. M.: Pentru că mă uit în jurul meu, în locurile în care trăiesc, şi văd o societate modelată, de fapt, de educaţia pe care oamenii din culturile respective au primit-o. Sunt nişte oameni formaţi de anumite sisteme de educaţie şi rezultatele se văd dacă te uiţi în jurul tău. Despre Oxford pot spune doar ce am observat după un trimestru acolo. Am observat imediat ceva diferit faţă de alte sisteme: cum îşi cresc ei studenţii. Un tutore (n.r. – un student mai mare sau un profesor) îndrumă săptămânal doi studenţi mici la o materie. Aşa ceva s-ar putea implementa şi în România. Un alt lucru pe care l-am observat în Oxford este efortul lor de a menţine tradiţia vie. Copiii Marii Britanii au la ce să se raporteze. Cresc de mici cu mentalitatea că acolo e bine să te duci la Universitate pentru că locul are valoare. România are, de asemenea, istorie şi personalităţi care ar putea să fie scoase la lumină. Fiind la Londra, la un eveniment despre schimbarea imaginii României în străinătate, am argumentat că soluţia principală a schimbării imaginii României este educaţia. E o schimbare care se va produce în câteva generaţii, dar va dăinui. Elveţia, ca şi Marea Britanie, are propria imagine dată de educaţie. Cunoscând mediile profesionale din ambele ţări, pot să spun că educaţia lor creează posibilitatea unei societăţi stabile cu standarde înalte de viaţă. Îndreptarea educaţiei spre reperele potrivite şi adaptarea corespunzător culturală va face acelaşi lucru şi la noi.
„Notele la universitate ar trebui secretizate“
R: Care ar fi o primă soluţie la noi?
- O schimbare a paradigmei: să nu fiu mai bun decât ceilalţi, ci mai bun decât eram tot eu ieri. Raportarea se face întotdeauna la tine şi asta ar trebui să creeze orice formă sănătoasă de educaţie. Ea ar trebui să te ghideze spre descoperirea zonelor de aptitudini personale în acelaşi timp cu învăţarea unor noţiuni de cultură generală. După descoperirea aptitudinilor, rolul tău este să le ascuţi. Secretizarea notelor la nivel universitar ar putea fi o soluţie, aşa e în toate universităţile în care am fost până acum. Ţi-ar oferi şansa să te compari cu tine, şi nu cu ceilalţi. De aici încep multe în viaţă. Oriunde ai fi în lumea asta, să nu uiţi cine eşti, să nu uiţi că nicio universitate de pe planeta asta nu te învaţă totul. Sunt lucruri pe care le înveţi altundeva. De aceea, familia are rolul ei în viaţă.
FOTO: Alături de mama sa (Arhiva personală Vlad Mărgărint)
R: Crezi că datorezi ceva României?
- Mă simt dator ţării mele pentru că mi-a oferit educaţie gratuit. De fapt, datorez mult mai mult de atât. Ce am încercat să fac până acum este să îmi depăşesc atribuţiile de fiecare dată când am avut ocazia. Pe termen lung, dacă viaţa îmi va permite, voi dori să implementez şi la mine acasă lucrurile pe care le-am văzut şi experimentat în plecările mele. Implicarea socială este primul pas, pentru ca încă nu sunt într-o poziţie de decizie. Dacă viaţa mi-o va oferi, voi încerca să aduc cu mine şi lucrurile bune pe care le-am văzut şi să le sădesc în ceilalţi. Momentan, sunt în contact cu oamenii cu care am interacţionat în perioada mea de formare în România şi încerc, prin ei să dau ceva înapoi României. România are nevoie de exemple, dar, cum am mai zis, cred că are nevoie şi de ceva concret. Educaţia este schimbarea pe care o văd pe termen lung. Pe termen scurt, însă, mereu se pot face altele. Ce fac eu este să încerc să ajut centrele de performanţă din ţară în domeniile în care am activat când eram mic. Ei m-au ajutat când nu aveam nimic, acum mi se pare normal să ajut şi eu cu ce pot. Sper ca aacest lucru să le spună ceva şi celor care au mai mult ca mine. Este misiunea noastră să facem schimbările aşa cum le simţim. Cred că fiecare dintre noi cunoaşte oameni cărora le datorează nişte lucruri în trecutul lor sau pe care îi ştiu în nevoie. Îi putem contacta şi să îi întrebăm dacă au nevoie de ceva.
R: Idei pentru România?
- Aş răspunde la această întrebare mergând pe aceeaşi idee: ascuţirea calităţilor indivizilor, extrapolând totul la nivel de societate. Argumentarea mea este inspirată din ce am descoperit că e imaginea noastră prin locurile pe unde am trăit până acum şi de ceea ce cred eu că face România foarte bine. Elveţienii şi britanicii, când au descoperit că sunt buni la ceva, au folosit asta pentru a-şi crea o imagine pozitivă. Vezi siguranţa bancară din Elveţia, de exemplu. Am putea face la fel, pentru că avem resurse suficiente. Un exemplu concret este turismul. Suntem avantajaţi de un cadru natural cum rar găseşti în alte ţări, dar nu am ştiut să profităm de asta. Ne lipsesc infrastructura şi un mecanism imens de publicitate. În aceeaşi manieră, am putea să alocăm foarte multe resurse spre agricultură. Aici nu există o demonstraţie mai bună decât faptul că ţara noastră s-a susţinut prin agricultură în trecut. Din păcate, multă lume astăzi vinde terenurile. Am descoperit că educaţia noastră în ştiinţele exacte, matematică, fizică, informatică, este una foarte puternică. Am putea face din asta imaginea noastră în lume. Înfiinţarea de centre, start-up-uri ar creşte interesul investitorilor pentru România şi asta ne-ar creşte economia. Am mai descoperit, stând câţiva ani în afara României, că avem avantajul limbii şi că putem, cu ceva efort, să învăţăm majoritatea limbilor latine. Plusând la capitolul limbi străine şi făcând din asta un brand al nostru, am putea îmbunătăţi iarăşi imaginea noastră peste hotare. Cred că vom avea multe de câştigat dacă prin educaţie vom şti să ne folosim avantajele.
„Să se evite uniformizarea injustă“
R: Ce ar trebui să se întâmple în România pentru ca studenţii formaţi în străinătate să se întoarcă acasă?
- Cred că şi cei din România, şi cei din afară aşteaptă cel puţin două tipuri de schimbări. Despre prima categorie am vorbit în ideile pentru dezvoltarea României. Al doilea tip se referă la schimbarea unor paradigme. Multă lume aşteaptă schimbarea reperelor pe care le promovează mass-media în România: schimbarea cancanurilor din cafenelele scumpe în ore investite în pasiuni, în sport. Cred că lumea mai aşteaptă şi stoparea fraudării, a corupţiei şi a nepotismului la toate nivelurile. DNA a creat speranţa în direcţia asta generaţiilor noastre. O societate bazată pe corectitudine va întoarce mulţi oameni acasă. Cred că prin educaţie se poate obţine asta, atât timp cât diplomele obţinute sunt unele „pe bune“. Cei care au trecut prin sisteme educaţionale din afară chiar vor să se întâmple asta. Nu înseamnă că toate şcolile trebuie făcute grele, dar trebuie să avem unele cu nişte standarde foarte înalte şi diplomele de acolo să valoreze mai mult, evitând astfel uniformizarea injustă care se întâmplă astăzi în România. În toate, însă, ar trebui să fie o seriozitate a actului de învăţământ şi o evaluare corectă. Astea sunt, de fapt, punctele tari ale sistemului elveţian şi ale celui britanic. Cred că lumea aşteaptă şi ca „a fenta sistemul“ să iasă din mentalitate la orice nivel. Nu cred că vor mai conta banii aşa mult atât timp cât totul se va desfăşura corect în România.
R: Cum te-ai descurcat în Elveţia şi în Marea Britanie de unul singur? Nu ţi-a fost greu?
- Cred că ambiţia m-a ajutat foarte mult să înaintez. Am avut noroc să întâlnesc şi oameni-cheie la momentul potrivit care mi-au oferit o canapea pe care să pot dormi chiar mai bine de o lună când eram în sesiune şi nu mai aveam casă. Am trăit doi ani epuizanţi în care am muncit în timpul meu liber încercând să fac faţă examenelor de la universitate şi proiectelor de cercetare. Doi ani în care m-am lovit, bineînţeles, şi de absurdităţi, dând interviuri pentru doctorat în acelaşi timp cu un examen pe care, dacă nu îl treceam, nu îmi luam masterul şi, implicit, interviurile pentru doctorat nu contau. Nimic nu e gratuit şi toate au avut sensul lor până la urmă.
Privind retrospectiv, nu pot decât să fiu copleşit de magia vieţii, să fiu uimit de şansele pe care le-am primit şi de ajutorul nebănuit al unor oameni. Rememorând drumul străbătut şi momentele lui, mă conving mereu că, atunci când îţi doreşti cu adevărat ceva, se poate. Starea asta e cel mai bine reflectată de un pasaj pe care l-am scris în ultima săptămână din Elveţia şi care cred că spune mai multe decât pot spune astăzi când viaţa mea s-a schimbat: „O să îmi amintesc toată viaţa de nişte oameni pe care i-am cunoscut sau regăsit aici, care au stat cu mine târziu în noapte, în august, să facem probleme la tablă, şi care m-au ajutat să reuşesc la examene. Faptul că am reuşit spune mai mult despre ei decât despre mine. Nu vreau să vă fac să credeţi că este bine să riscaţi, fără bani, să plecaţi în lume, ci doar sper că vă veţi urma visul, oricare ar fi acesta. Rămân fidel gândului cu care am început acest drum: nu toţi ne naştem cu aceleaşi şanse, dar asta nu spune nimic despre câte putem face în viaţă“.
Ce primeşti în Elveţia cu un salariu din România
R: Cât de greu este pentru un student român fără posibilităţi financiare să studieze la universităţi de top din alte ţări?
- Aici sunt mai multe traiectorii posibile. Dacă eşti foarte bun în perioada liceului, ştiu că există diverse burse către Franţa, Germania sau Statele Unite ale Americii. Le-aş sugera celor care se gândesc la asta să facă voluntariat într-un ONG. În Anglia, la licenţă, poţi face celebrul împrumut pe care îl returnezi dacă în viitor salariul tău depăşeşte o anumită limită stabilită de guvern. Mulţi sunt susţinuţi de familie în primul an, unii chiar fac împrumut, iar după se angajează part-time pentru a-şi plăti studiile. În Scoţia, nu se plăteşte taxa de şcolarizare la licenţă. Practic, trebuie să plăteşti doar costurile de viaţă. Soluţiile standard conţin, deci, cel puţin împrumuturi în general pentru a pleca la licenţă. La master, însă, lucrurile stau diferit pentru că poţi să te gândeşti mai uşor la un loc de muncă în timpul liber.
FOTO Alături de studenţii săi în ultima zi de curs la ETH Zurich (Arhiva personală)
R: În cazul tău cum s-a întâmplat?
- Experienţa mea a fost una „nonstandard“. Am plecat fără finanţare în Elveţia, când am primit oferta de la master şi, sincer, am făcut-o pentru educaţie. Aşadar, primul an de master l-am plătit din salariul de asistent universitar care mi s-a oferit la aceeaşi universitate din Elveţia. Sunt conştient de faptul că am primit două şanse mari în viaţă: şansa de a studia în Elveţia şi la Oxford. Şansa de a fi la Oxford o datorez îndrumătorului meu din Zürich. Ca să ajung în Zürich am fost recomandat de domnul profesor Victor Vuletescu, de la facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti, şansă pe care i-o datorez. Ecourile vin şi de la domnii profesori care m-au susţinut în perioada din Bârlad: domnul Ioan Adam împreună cu domnul Chetraru şi mulţi alţii din Colegiul „Codreanu“ şi de la Şcoala Generală nr. 8, cum ar fi doamna Aura Tilibaşa, doamna Mira Muceag şi toţi profesorii pe care i-am avut în şcoala gimnazială. Fundamental cred că este meritul familiei mele, care mi-a oferit stabilitate şi susţinere morală. Cu această călătorie în trecut, vreau să vă conving că orice zi este importantă şi că orice perioadă trebuie tratată corespunzător. Nu sunt singurul care a plecat fără bani în lume, mai sunt alţi oameni pe care îi cunosc. Sunt convins că timpul va scoate la iveală poveştile lor şi le va pune pe locul pe care îl merită. Gândindu-mă la plecatul în afara graniţelor ca român şi la tot de am simţit în afară, sfatul meu pentru cei care vor să o facă este să nu se lase intimidaţi de lucrurile de care se vor lovi. Metaforic, sunt de părere că nu contează cât de rupte şi uzate sunt cărţile cu care joci jocul. Important este să stăpâneşti foarte bine regulile lui.
R: Cum funcţionează sistemul elveţian de educaţie în comparaţie cu alte sisteme?
Este incredibil ce ţi se oferă pentru 600 de franci elveţieni pe semestru în Elveţia: sălile de curs, săli de sport, cantine, spaţii de relaxare. Statul elveţian investeşte masiv în educaţie: cifrele oficiale arată că ei cheltuiesc mult mai mult pentru un student decât îi cer de fapt acestuia. Practic, e o taxă pe care o poţi plăti dintr-un salariu din România, dar pentru care primeşti condiţiile şi standardele elveţiene. E un sistem ce impune un regim de maraton în comparaţie cu sprintul din alte universităţi. E un sistem mai calibrat cu viaţa reală.
Fost olimpic la astronomie
Numele: Vlad Mărgărint
Data şi locul naşterii: 22 martie 1991, Bârlad, judeţul Vaslui
Studiile şi cariera:
- A fost selectat într-un centru de excelenţă în matematică în şcoala gimnazială, apoi a activat în cadrul Asociaţiei - Astronomice „Sirius“ – Club UNESCO Bârlad. Ca elev al Colegiului Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu“, a adus României două medalii la Olimpiadele Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică: argintul în 2009 (Iran) şi bronzul în 2010 (China).
/A absolvit în 2013 Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti cu media 9,90. Lucrarea de licenţă, de nota 10, s-a bazat pe Teoria relativităţii a lui Albert Einstein. A fost îndrumat de profesorul Victor Vuletescu.
- Face parte din comisiile naţionale care stabilesc subiectele pentru olimpiadele de astrofizică şi fizică.
- A urmat masterul la Universitatea ETH Zürich (Elveţia) şi, în paralel, a fost asistent universitar la aceeaşi facultate.
- Din octombrie 2015 este doctorand la Oxford, la Matematică.
- Locuieşte în: Oxford, Marea Britanie.
Citeşte şi:
Geniu al matematicii: „O asociaţie secretă a conspirat pentru mine“
Se încarcă comentariile...
