Aglomerație înainte de mini-vacanță: Coloană de mașini de 6 kilometri la intrare în Capitală

0
Publicat:

Se circulă bară la bară pe mai multe drumuri din țară, înainte de mini-vacanța de 1 mai și Paște. La intrare în București, pe A1, coloana de mașini se întindea pe 6 kilometri.

Coadă de 6 kilometri la intrarea în Capitală - FOTO 123 RF
Coadă de 6 kilometri la intrarea în Capitală - FOTO 123 RF

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a raportat că se circulă îngreunat pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi.

Potrivit unui comunicat emis de Centrul Infotrafic, în jurul orei 14:00, pe Autostrada A1, București-Pitești s-a format o coloană de mașini de 6 kilometri, pe sensul de intrare în Capitală. 

A 1 București-Pitești: coloană de autovehicule formată la intrarea în capitală, de aproximativ 6 kilometri, carosabil umed, ploaie ușoară până la kilometrul 49, dar și pe tronsonul 86 – 94.”, transmiteau cei de la Infotrafic.

Nici acum nu se circulă mai bine, zeci de șoferi se plâng pe grupurile de Facebook că pe Iuliu Maniu, sensul de ieșire către autostrada A1, „se stă pe loc”.

De asemenea, în aceleași condiții se ciruclă pe mai multe drumuri din țară, respectiv pe „A 2 București-Constanța: valori de trafic în creștere pe sensul de mers către litoral, fără coloane, carosabil umed, ploaie până la kilometrul 35” și pe DN 1 Ploiești-Brașov.  

Pe DN1 Ploiești-București coloana de autovehicule se întinde pe aproximativ 5 kilometri pe sensul de coborâre către Ploiești, între Azuga și Bușteni. În direcția de urcare, circulația este ușor îngreunată în localitatea Comarnic, fără probleme majore și cu condiții meteo favorabile, fără precipitații și cu vizibilitate bună. 

Pe Autostrada A3 București-Ploiești se circulă fluent, cu ploaie ușoară până la kilometrul 11. Și pe autostrada A4 Ovidiu-Agigea traficul este normal, fără precipitații. 

Pe Drumul Național DN7 Pitești-Sibiu, traficul este în limite normale, iar carosabilul este uscat. Șoferii circulă normal și pe Drumul Național DN39 Constanța-Vama Veche, fără precipitații. 

Conduceți în mod responsabil, respectând toate regulile de circulație și luați în calcul folosirea de rute alternative, în situația aglomerării în perioada următoare!”, adaugă reprezentanții Centrului Infotrafic. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite