Ordin de expulzare pe numele unui român condamnat în UK pentru viol, voyeurism şi ameninţare cu moartea. Ce îngreunează procedura de transfer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul
Foto arhivă Adevărul

Autorităţile judiciare din Marea Britanie cer recunoaşterea de către România a sentinţei britance şi transferarea într-un penitenciar din ţara noastră a unui român condamnat de Chester Crown Court din Marea Britanie la 10 ani de închisoare pentru mai multe infracţiuni sexuale şi ameninţare cu moartea. Situaţia este una complicată.

Faptele de care este acuzat românul (HMP, 29 de ani, din Vaslui) s-au petrecut în 2015, când individul, plecat din ţară, a dezvoltat o obsesie pentru o femeie din Marea Britanie.

„A înregistrat-o pe J.R. în timpul unei activităţi ce ţine de viaţa privată, cu intenţia ca el însuşi, cu scopul obţinerii satisfacţiei sexuale, să se uite la o imagine a J. R desfăşurând această activitate, ştiind că J.R nu a consimţit ca el să înregistreze activitatea respectivă”, au reţinut autorităţile judiciare din Marea Britanie, citate în considerentele deciziei Curţii de Apel Iaşi (rolii.ro), instanţa care s-a pronunţat asupra solicitării de transfer a condamnatului în România.

Pe 29 decembrie 2015, la câteva zile după ce a fimat-o, românul a violat-o pe femeie şi a supus-o la perversiuni după care a ameninţat-o că o omoară dacă îl denunţă. Mai mult, pe 30 decembrie s-a reîntors la victimă şi a violat-o din nou. 

În februarie 2016, Chester Crown Court l-a condamnat la o pedeapsă de 3653 zile închisoare (10 ani) pentru săvârşirea infracţiunilor de „viol” şi „voaieurism”, din Sexual Offences Act 2003 (Legea britanică din 2003 privitoare la viaţa sexuală) şi doi ani ameninţare. 

Statul străin a mers pe sistemul pe care îl folosea România în Codul penal anterior

Autorităţile britanice au cerut, anul trecut, transferul violatorului într-un penitenciar din România, însă procedurile au fost îngreunate din cauza discrepanţelor de legislaţie dintre cele două ţări, discrepanţe care se referă la ultima infracţiune - ameninţarea - pentru care legea română prevede o pedeapsă mai mică, de maximum un an de închisoare în condiţiile în care britanicii i-au dat de executat, pentru această infracţiune, 2 ani de închisoare.

Autoritatea britanică nu a cumulat însă pedepsele, ci a dispus a se executa pedeapsa cea mai mare, de zece ani, în care s-a absorbit pedeapsa de doi ani.

”Procurorul precizează că legătura pe care a identificat-o este că chiar şi în ipoteza adaptării, pedeapsa rămâne aceeaşi, pentru că statul străin a mers pe sistemul pe care îl folosea România în Codul penal anterior, respectiv pedeapsa mai mare înglobează pedepsele mai mici. Sub acest aspect, a solicitat a se avea în vedere. Este evident că România are alt tip de contopire acum. Ceea ce este de subliniat este că menţinându-se sistemul de cumul stabilit de statul străin, s-ar ajunge tot la pedeapsa finală stabilită de autoritatea străină”, se mai arată în considerentele deciziei citate.

"Nu se ştie ce se va întâmpla"

Deocamdată, nu se ştie care va fi situaţia în viitor, în măsura în care se admite cererea şi România va prelua executarea, dacă hotărârea va rămâne definitivă. 

„Nu se ştie ce se va întâmpla dacă, fără adaptare, în România, ar putea apărea acte normative de amnistie, graţiere care să depindă de nivelul pedepselor individuale”, arată Curtea de Apel Iasi, care, în octombrie anul trecut a admis, totuşi, cererea de transfer. 

Decizia nu este definitivă.

Individul nu  şi-a dat acordul pentru transfer, însă acest din urmă aspect e neimportant în cauză, dat fiind că există deja un ordin de expulzare pe numele lui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite