Severinenii fac cursuri de masaj. Mulţi dintre ei reuşesc să se angajeze în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kinetoterapeutul Dan Alexoae explică cursanţilor tehnica masajului la scaun FOTO Corina Macavei
Kinetoterapeutul Dan Alexoae explică cursanţilor tehnica masajului la scaun FOTO Corina Macavei

Tot mai mulţi severineni care nu îşi găsesc un loc de muncă se reorientează profesional. Oamenii învaţă meseria de tehnician maseur pentru a pleca la muncă în străinătate ori pentru a-şi deschide un cabinet. Cursul durează opt luni, iar diploma este recunoscută în toate ţările europene.

Cursurile de masaj sunt la mare căutare printre şomeri. La Drobeta Turnu Severin sunt tot mai mulţi cursanţi, asta după ce mulţi absolvenţi au reuşit să-şi găsească un loc de muncă într-un centru medical din ţară, pe vapoarele de croazieră ori în străinătate.

În opt luni, cât durează cursul, aceştia aprofundează cunoştinţe solide despre ceea ce înseamnă masajul de drenaj limfatic, masajul somatic, masajul de relaxare, masajul anticelulitic, masajul reflexogen şi  masajul la scaun. După absolvirea cursului, primesc o diplomă recunoscută în Uniunea Europeană , iar absolvenţii pot lucra la case de bătrăni sau centre spa.  În plus, au posibilitatea să-şi deschidă propriul cabinet de masaj. 

„E o posibilitate de a învăţa şi altceva, lăsând la o parte faptul că masajul e fundamentul păstrării sănătăţii. Din păcate s-a uitat importanţa masajului pentru că a apărut industria aceasta a substanţelor de sinteză, a medicamentelor, pentru unii e mult mai confortabil să înghită o pastilă decât să facă nişte şedinţe care să prevină suferinţa aceea pentru care ia pastilă. E mult mai ieftin, nu are efecte secundare, e mult mai sănătos să păstrezi ce ai, decât să cauţi starea de bine”, a declarat organizatorul acestui curs, kinetoterapeutul Dan Alexoae.

Mulţi din cei care urmează acest curs îşi găsesc foarte uşor un loc de muncă în străinătate, unde românii sunt angajaţi pentru îngrijirea bătrânilor.

„Cei mai mulţi încearcă să-şi dezvolte abilităţile aici în plan local, dar fiindcă oraşul nostru nu are posibilităţi materiale pentru aşteptările lor şi atunci aflând de la ceilalţi că au plecat pe vapor, în centre de înfrumuseţare afară, se găsesc unii pe alţii şi pleacă. M-am întâlnit cu mulţi care lucrează în străinătate şi mi-au spus că se câştigă destul de bine. Eu îi învăţ aici multe lucruri, le spun ce înseamnă să îngrijeşti un om bătrân, care sunt problemele cu care se confruntă un om paralizat. Românii în general sunt căutaţi ca să aibă grijă de bătrâni, pentru europeni e o problemă îngrijitul bătrânilor şi preferă să angajeze români şi să îi plătească, iar faptul că vin cu multe informaţii şi cu abilităţi cum să-i ridici, cum să-i masezi, cum să previi complicaţii, pentru ei înseamnă un câştig în plus”, mai spune Dan Alexoae.

Aida Funieru are 20 de ani, este studentă la kinetoterapie în anul I şi acum urmează cursul de tehnician maseur. După absolvirea facultăţii îşi doreşte să-şi deschidă propriul cabinet: „Am prins această pasiune pentru masaj de când eram mică deoarece bunica mea mă punea să-i fac masaj şi acum m-am gândit să urmez un curs de masaj fiind şi la Facultatea de Kinetoterapie  în anul I. Vreau să fac cât mai mulţi oameni să se simtă bine. Momentan, exersez cu rudele şi spun că se simt foarte bine şi vor din ce în ce mai mult. Mi-aş dori să deschid un cabinet de kinetoterapie, pe lângă care să fac şi masaj”.

Un alt tânăr de 20 de ani este voluntar la secţia de recuperări a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Turnu Severin şi vine la acest curs cu gândul că va reuşi în această profesie. Dacă nu îşi va găsi un loc de muncă aici se gândeşte şi la posibilitatea de a munci în străinătate ca maseur.

„M-am îndrăgostit pur şi simplu de această profesie şi îmi doresc foarte mult să vindec trupurile oamenilor. Ştiu că aici nu prea sunt şanse pentru un loc de muncă”, spune Dan Cerchez.

Participanţii învaţă în cadrul cursurilor noţiuni teoretice şi practice.

„Iniţial am venit pentru probleme de sănătate şi după ce am remediat problemele am rămas la acest curs. Cred că este şi o profesie pentru viitor, în plus este un curs care m-a captivat”, zice şi Cristina Firu, de 38 de ani, un alt cursant. „Eu mă pregătesc de mai mulţi ani în acest domeniu şi am vrut să mă perfecţionez în acest sens. Îmi doresc să devin un maseur terapeut foarte bun”, spune şi col (r) Victor Şerban, care urmează acest curs la Turnu Severin.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite