Este oficial: Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a intrat în faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
RAAN Turnu Severin
RAAN Turnu Severin

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au dat marţi, 14 iunie, verdictul în ceea ce priveşte soarta Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin (RAAN). Regia a intrat în procedura de faliment.

Prin respingerea apelului ca nefondat, formulat de RAAN, rămâne definitivă hotărârea Tribunalului Mehedinţi, prin care a fost declarat falimentul acestei regi.

Autorităţile statului au reuşit, la începutul lunii februarie a.c., in extremis, suspendarea temporară a lichidării Regiei Autonome de Activităţi Nucleare (RAAN), după ce Tribunalul Mehedinţi a decis în data de 28 ianuarie ca aceasta să intre în faliment. Victoria a venit după ce Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin şi Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică au intervenit în instanţă, regia, prin Termocentrala de la Halânga, alimentând cu energie termică oraşul.

Tribunalul Mehedinţi a declarat în data de 28 ianuarie falimentul RAAN, unitate deţinută de stat prin Ministerul Energiei şi aflată în insolvenţă din 2013. Societatea Euro Insol, controlată de avocatul Remus Borza, a fost numită atunci temporar lichidator judiciar.

Procedura de faliment a fost solicitată de către Comitetul creditorilor.

Hotărârea Tribunalului Mehedinţi din data de 28 iunie a fost următoarea:

„Dispune începerea procedurii falimentului debitoarei. În temeiul art. 107 alin. 2 Lg. 85/2006. Desemnează lichidator judiciar provizoriu pe Euro Insol SPRL, cu o retribuţie provizorie de 20000 lei care va îndeplini atribuţiile prev. de art. 25 din lege. În temeiul art. 107 alin. 2 Lg. 85/2006. Dispune dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Fixează termenul maxim de 10 zile de la pronunţarea prezentei pentru predarea gestiunii către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii. Dispune predarea către lichidator, în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitoarei, creditorilor, DGRFP Mehedinţi, ORC Mehedinţi pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în B.P.I.”

Decizia Tribunalului Mehedinţi a fost atacată cu apel de către administratorul judiciar şi cel special, aceştia cerând iniţial instanţei o suspendare a falimentului până când Guvernul va prelua apa grea aflată pe stoc.
RAAN a intrat în insolvenţă în septembrie 2013, având datorii de 680 de milioane de lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de peste 70 de milioane de lei. Pe lista creditorilor întocmită de administratorul judiciar al RAAN la momentul declanşării procedurii de insolvenţă se aflau peste 300 societăţi comerciale, dar şi instituţii publice şi administraţii locale şi bănci care au avut relaţii contractuale cu RAAN.


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite