Dan Gioarsă, dascălul care a învins statul român în şase procese: „Decât să-ţi dea 1 leu, mai bine îţi fură 50 de bani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Gioarsă, dascălul care s-a luptat cu birocraţia din învăţământ FOTO Alexandra Georgescu
Dan Gioarsă, dascălul care s-a luptat cu birocraţia din învăţământ FOTO Alexandra Georgescu

Dan Gioarsă este primul dascăl din România care a deschis proces în instanţă pentru calcularea sporurilor salariale acordate profesorilor, deschizând practic o cutie a Pandorei fiindcă după acţiunea sa au urmat un val de procese în toată ţara. A avut în total şase procese pentru salarizare (sporuri, majorări acordate prin diverse legi ş.a.) şi le-a câştigat pe toate.

În anul 1998, la primul proces, puţini profesori erau dispuşi să se avânte într-o luptă lungă şi istovitoare, care pentru unii părea fără mari sorţi de izbândă împotriva aparatului birocratic. 

Dan Gioarsă, unul din cei mai buni dascăli ai judeţului Mehedinţi cu 44 de ani experienţă la catedră, povesteşte cum a pornit totul. Se întorcea de la Bucureşti, unde participase la un congres al învăţătorilor, şi pe o banchetă din trenul în care călătorea a găsit un ziar, unde a citit un articol foarte interesant despre modul în care ar trebui să se calculeze sporurile salariale acordate profesorilor. I-a dat de gândit acest articol şi când a ajuns acasă, după o documentare temeinică, şi-a dat seama că deşi legea era foarte clară în privinţa calculului acestor sporuri, în realitate toţi dascălii din România erau plătiţi greşit.

Proces pentru sporurile salariale

„Este vorba de aplicarea acelui spor la spor. Dascălul avea un salariu fix şi diverse sporuri, un spor de fidelitate, un spor de vechime în anumite condiţii şi încă alte câteva. Un articol din lege spunea că sporul de vechime de calculează la salariul de bază fiind atât la sută şi se include în salariul de bază, iar apoi un alt spor se aplică la viitorul salariu de încadrare şi se include în acesta. Ce trebuia făcut? Noi eram plătiiţi greşit. Adică aveam salariul de încadrare şi se adunau toate sporurile la un loc, iar ce rezulta se înmulţea cu salariul de bază şi se includea în acesta”, explică Dan Gioarsă.

Cum era şi firesc a încercat să poarte o discuţie pe această temă la şcoala unde este încadrat (Şcoala Theodor Costescu din Drobeta Turnu Severin), la centrul bugetar de la care aparţinea şcoala şi, în cele din urmă la Inspectoratul Şcolar Mehedinţi. S-a izbit însă de un zid, de ignoranţa şi, de ce nu, răutatea unora care lucrează în acest sistem. Pe româneşte, a fost trimis la plimbare sugerându-i-se să se adreseze instanţei pentru nemulţumirile sale.

<<Nu vă convine, adresaţi-vă instanţei>>

“Eram văzut ca un nebun pentru că eu am încercat toată viaţa să fiu corect. Nu vroiam să fiu furat pentru că acesta era pur şi simplu un furt. La inspectorat mi s-a spus: <<Nu vă convine, adresaţi-vă instanţei>>. Aşa este în instituţiile de stat, decât să-ţi dea un leu, mai bine îşi fură 50 de bani”, povesteşte Dan Gioarsă.

Şi aşa a făcut. S-a adresat Judecătoriei Drobeta Turnu Severin şi fără un avocat angajat, ci doar în baza explicaţiilor clare aduse în faţa instanţei, a reuşit să-l convingă pe judecător că salariul său nu este calculat în mod corect. A câştigat procesul la judecătorie şi la fel s-a întâmplat şi la Tribunalul Mehedinţui şi Curtea de Apel Craiova. După aproape doi ani de drumuri pe la instanţe şi ore pierdute prin sălile de judecată, dascălul avea să primească suma de 52 milioane de lei vechi, ceea ce la vremea respectivă însemna vreo 15 salarii. Nici acum nu a fost simplu să primească banii, deşi avea în mână o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, astfel că a fost nevoit să recurgă la un executor judecătoresc. A urmat apoi un val de procese în instanţă ale profesorilor şi după circa un an şi jumătate, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Finanţelor au decis ca toate şcolile din România să calculeze diferenţele salariale angajaţilor din învăţământ care beneficiau de aceste sporuri.

Un alt proces pentru salarizare

Tot în instanţă a reuşit să-i convingă pe mai marii din inspectoratul şcolar din Mehedinţi că trebuie să fie încadrat şi salarizat ca profesor 1:

“A apărut o ordonanţă pe sub mână, cred că prin 2005-2006, care spunea că învăţătorii absolvenţi de licee pedagogice care au terminat un institut pedagogic de trei ani vor fi încadraţi şi salarizaţi ca profesori 1, adică profesori cu universitate. Era şi cazul meu. Am câştigat în instanţă şi am aşteptat şase luni ca să primesc banii”.

Şi aici altă poveste, alte încurcături, fiindcă angajatul de la contabilitatea şcolii îi calculase o sumă foarte mică faţă de cea care i se cuvenea, aşa că a fost nevoit să apeleze la un expert contabil. Dar dascălul nostru înarmat cu multă răbdare şi conştient că legea este de partea sa a reuşit să-şi obţină drepturile cuvenite, circa 300 de milioane lei vechi.

Au urmat apoi alte trei procese privind majorările salariale cu 33,5% acordate cadrelor didactice  în 2008, 2009 şi 2010, prin legi adoptate de Parlamentul României, dar ignorate de Guvernul Boc. Şi aceste procese au fost câştigate în instanţă de profesorul mehedinţean, iar suma totală pe care a obţinută a fost de aproape un miliard lei vechi. De curând a câştigat în instanţă un alt proces în ceea ce priveşte dobânzile de întârziere calculate la sumele obţinute în baza celor trei hotărâri judecătoreşti anterioare fiindcă în timpul guvernului Boc aceşti bani s-au achitat mult mai târziu decât termenul stipulat de lege.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite