Viaţa plină de aventuri a omului care a adus turismul enduro în România. După 15 ani în Peru a îndrăznit să revină în Banat FOTO

S-a născut la Budapesta, a locuit până la 26 de ani în Timişoara, a emigrat în Germania, dar a stat 15 ani în Peru. În 1991 a revenit în oraşul său de suflet, în calitate de cetăţean german. Iată povestea unei vieţi de om.

Sergio Morariu este unul din personajele pitoreşti ale Timişoarei. Deşi are vârsta de 73 de ani, preocupările sale îl fac să fie mult mai tânăr. Poate fi văzut pe străzile oraşului, la evenimente, festivaluri sau întâlniri mai mult sau mai puţin oficiale, cu aparatul de fotografiat la gât. Este una din pasiunile sale. Sergio Morariu a avut o viaţă plină de aventuri. S-a născut la Budapesta, a locuit primii 26 de ani în Timişoara, a emigrat apoi în Germania. Avea să trăiască 15 ani în Peru, avea să descopere frumuseţile Americii de Sud. Nebănuitele cărări ale vieţii l-au readus însă în Timişoara...

Este fondatorul EnduRoMania, fundaţia care aduce în Banat iubitorii de motociclism montan din toată Europa. Mai exact, este omul care a conceptul turismul enduro în România. Este şi persoana din spatele festivalului Internaţional Grafitti/StreetArt din Timişoara - unde se întâlnesc artişti grafitti din toată lumea. Dar este şi omul care a pus umărul la apariţia primei agenţii de devoltare regională. Sergio Morariu are cetăţenie germană dar se consideră un timişorean, cu rădăcini în multe locuri.

Povestea sa începe, aşa cum am spus, tocmai la Budapesta, în 1943. „Bunicul meu a fost primar în Caransebeş, până în 1918. Se numea Bordan Octavian. A fost unul dintre cei mai longevivi primari din Caransebeş, timp de 12 ani. Bunica mea era o nemţoaică născută la Moscova. După 1918, bunicul a ajuns preşedintele Comunităţii de Avere Grănicereşti. A stat acolo un an, după care s-a decis să se mute definitiv la Budapesta, împreună cu bunica. Nu le-a convenit stilul bizantino-latino-balcanic care s-a instaurat în Banat. Şi s-au dus. S-a retras din viaţa politică. Mama mea tot la Budapesta s-a născut, dar ea locuia la Timişoara. Doar că atunci când era însărcinată, se urca în Orient Expres şi mergea la Budapesta. Erau nişte spitale mult mai bune, la fel ca şi acum. Sora mea tot acolo s-a născut, în 1936, eu în 1943. Nu am stat acolo, după ce m-au născut s-au întors la Timişoara”, spune Sergio Morariu.

La acea vreme, familia Morariu locuia pe strada Republicii. Tatăl său, alături de un unchi, deţineau, până la venirea comuniştilor, Industria Forestieră Mehadia.



O fotografie din anul 1956

Micul Sergiu a învăţat iniţial la o şcoala generală din Piaţa Lahovary, dar liceul l-a făcut la Liceul nr.1. A urmat facultatea, la Construcţii. A ales specializarea Hidrotehnică.

„Colegiul Bănăţean, care se numea Liceul nr.1, era cel mai mare liceu din tot Banatul. Era un liceu foarte interesant, unde se preda în română, germană, maghiară şi sârbă. Erau mulţi sportivi de renume mondial. Cu an mai mare decât mine era Hans Gunther Smith, care a fost cel mai bun jucător de handbal al Germaniei. Facultatea am făcut-o la Construcţii. Am nimerit la Hidrotehnică şi nu regret. Dacă aş fi pus din nou să aleg, tot Hidrotehnică aş alege”, a declarat Sergio Morariu.



În lotul naţional de judo

Făcea parte din gaşca Phoenix-iştilor. Colegul său de an era Claudiu Rotaru, armonistul din Phoenix, dar era prieten şi cu Bela Kamocsa, Nicu Covaci şi Moni Bordeianu. „Mergeam împreună la mare, mergeam la Reşiţa. Cel mai bun prieten mi-a fost Pilu Stefanovici, bateristul”, a adăugat Morariu.   

Primii trei ani de la terminarea facultăţii a lucrat la Direcţia de Sistematizare, Arhitectură şi Construcţii, devenită mai târziu IPROTIM. „Am lucrat la dezvoltarea alimenării cu apă şi a canalizării din Timişoara şi din mai multe localităţi din Banat. Aveam deja cunoştiinţe de calculatoare. Arătau un pic altfel. Un calculator minuscul, care avea un milionim din capacitatea unui smart-phone de azi, era cât mai multe dulapuri. Era o cameră plină. Am programat foarte mulţi ani”, a mai spus Morariu.

Morariu în Bega, în apropierea Turnului de Apă din zona Iosefin 

Pe vremea aceea, una dintre puţinele bucurii ale tinerilor era sportul. Sergiu a făcut o grămadă. „Făceam sport nu numai pentru că ne plăcea, dar mai primeam câte un echipament, câte o supraalimentaţie, mai plecam la Bucureşti. Am început cu caiac, am făcut apoi înot, am jucat polo la ILSA, m-am apucat de baschet, mai făceam schi, mai jucam şi handbal. Dar probabil că cel mai bine am făcut judo. Am fost în prima echipă naţională olimpică a României. Erau începuturile judoului românesc. Olimpiada a văzut-o ca spectator, pentru că am plecat din România”, afirmă Morariu.

Sergio Morariu pe tatami. Era un judoca talentat

Fuga în Germania

În 1970, cu judo-ul a ajuns în Cehoslovacia, la o competiţie, la Praga. A fost momentul potrivit pentru a scăpa de comunism. Aşa că a decis să fugă. A ajuns în Germania. La 26 de ani începea practic o nouă viaţă.

„A fost o schimbare mare în viaţa mea. Dintr-o dată am avut tot ce vroiam. După trei săptămâni am primit cetăţenia, mama fiind nemţoaică. Pe soţia mea am cunoscut-o la Muntele Mic, în România. Era o nemţoaică venită în Banat, în vacanţă. Ne-am reîntâlnit în Germania şi foarte rapid ne-am căsătorit. Socrul meu era directorul Şcolii de Ingineri din Frankfurt”, a afirmat Sergio Morariu.

Sergio Morariu şi soţia nemţoaică Brigitte, la începutul mariajului

S-a angajat la o firmă de iginerie în domeniu hidroelectric, astfel că a putut lucra tot în domeniul în care s-a pregătit la Timişoara.

„Când am intrat în firmă eram 50 de oameni, când am plecat erau peste 1.000. Mă fascina ideea să umblu prin lume. Aşa că am cerut să fiu trimis pe unde e de lucru. Nu am plecat din România să rămân în Germania. Primul meu zbor la distanţă a fost la Manila, în Filipine. În 1973, mi s-a oferit posibilitatea să plec în Peru. Puteam lucra ca inginer analist programator, la Lima”, a mai povestit Morariu.

Viaţa din Peru

A plecat pentru şase luni, dar avea să locuiască acolo 15 ani. Aşa că din Sergiu a devenit Sergio.

„A fost o experienţă extraordinară. Sudamericanii sunt oarecum asemănători cu noi. A fost extrem de interesant. Lima este la malul mării, dar într-o oră jumătate cu maşina eşti la aproape 5.000 de metri. Deşi Peru e cam de şase ori cât România. Cel mai mult mi-a plăcut deşertul. Cel mai sec deşert din lume e în Peru, Atacama. Am participat la un proiect de cooperare internaţională prin care Germania ajuta Peru să îşi pună la punct sistemul de planificare electroenergetică, apoi am lucrat la optimizarea expansiunii sistemului electric naţional. Am stat un an şi jumătate în Guatemala”, a completat Morariu.


Viaţă fericită în Peru 

Afirmă că datorită meseriei, a ajuns să cunoască Peru mai bine decât România sau Germania. „Sistemul lor hidrografic este extrem de complex. Pe partea de vest e deşert, foarte repede ajungi în Anzi, la 7.000 de metri, au munţi cu gheţari, cobori în amazonie, cel mai lung afluent al Amazonului izoreşte în Peru, apoi ai ieşire la Oceanul Pacific”, a mai declarat timişoreanul.  

Cu motorul prin America de Sud

Revenirea în Europa

Nu credea că se va mai întoarce vreodată în Europa.  Destinul i-a pregătit altceva. A renunţat la Peru din cauza insecurităţii din zonă şi s-a întors în Germania, în 1988.

„Mi-am construit o casă superbă, locuiam în afara oraşului Lima, climatic era mult mai bine, spaniolă am învăţat foarte repede. Fiica mea s-a născut în Frankfurt, dar a crescut în Peru, a făcut liceul la Lima. dacă este întrebată, spune că e peruancă. A lucrat 12 ani la Londra, doi ani la Roma, dar de opt ani e la Miami. Are 46 de ani şi directoare la un grup hotelier german. Dar să revin, am decis să plec din Peru, pentru că au apărut probleme legate de siguranţă. Erau grupări teroriste care răpeau, omorau. Era ceva foarte ciudat. Noi aveam răpiţi şi printre prieteni. Nu vroiam să îmbătrânesc acolo. Regret acum foarte mult clima de acolo, Europa e un dezastru din acest punct de vedere”, a mai adăugat Morariu.

Întoarcerea în România

La un an de la revenirea în Germania, avea să cadă comunismul în Europa de Est. Era şansa să revină în România, în oraşul său de baştină.

„În România am mai fost în anul 1987, la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea facultăţii. În 1991 am preluat un post de şef de proiecte din partea Guvernului German, am făcut şcoli profesionale în Timişoara, Arad şi Sibiu. Apoi am devenit primul expert integrat ca şi consilier din partea Guvernului German pentru administraţia locală. Am administrat proiectele germane din zona de vest, de la Consiliul Judeţean Timiş”, a mai spus Morariu.

Sergio Moraru alături de fiica sa Tanja

Prima agenţie de dezvoltare regională

Una dintre cele mai intenes activităţi ale lui Sergio Morariu a fost să lupte împotriva centralismului. Germania, care funcţiează pe landuri, erau dispusă să susţină descentralizarea în România. În Timişoara se cerea regionalizare ca punct din Proclamaţia de la Timişoara, dar la aceea vreme, imediat după Revoluţie, era imposibil. Sergio Morariu a pus umărul la apriţia primei agenţii de devoltare regionale din ţară.

„Întâmplarea a făcut să vină o delegaţie a landului Renania de Nord-Westfalia, care a venit aici să vadă cum se poate face o agenţie de dezvoltare economică regională. Preşedintele landului Renania de Nord-Westfalia era Johannes Rau, care a devenit apoi preşedintele Germaniei. Ei au făcut cea mai mare asistenţă economică şi umanitară din partea Germaniei. Până în 1999, au cheltuit peste 60 de milioane de mărci, numai în Banat. E o chestiune care nu se ştie. Consiliile Judeţene din Arad şi Timiş, primăriile din Arad şi Timişoara, camerele de comerţ, s-au asociat şi au iniţiat prima agenţie de dezvoltare economică regională din România. Dar Bucureştiu ne-a interzis! În 94-95, ei nu îşi imaginau că România va intra în Comunitatea Europeană, în NATO. Organizaţia ADR-Vest, prin care se implementează astăzi proiectele europene, s-a înfiinţat de abia în 1999”, a povestit Sergio Moraru.

Apariţia EnduRoMania

În anul 1995  a apărut EnduRoMania: un proiect prin care Sergio Morariu dorea dezvoltarea economiei din mediul rural, prin turism enduro, cu motociclişti. Era o premieră pentru România. De atunci, în Munţii Banatului au ajuns mii de motociclişti din toată Europa. Sediul central EnduRoMania se află în localitatea Brebu Nou, din Caraş-Severin, unde Morariu a deschis şi o pensiune cochetă.

„Cei mai mulţi vin din Germania, apoi din Austria, Cehia, Polonia, Olanda, Elveţia, Franţa, Marea Britanie. Unii spun că nu se poate face turism pentru că nu avem infrastructură. Ei bine, există turişti care vin tocmai din cauza lipsei de infrastructură. Multă lume spune că vin aici pentru că la ei nu au voie. Dacă nu ar avea voie, nu ar avea motociclete. Nu mai au unde, pentru că totul e asfaltat, totul e pus la punct. Acest potenţial pe care îl avem nu costă un ban”, a explicat Morariu, care a descoperit enduro în Peru, unde a fost chiar şi campion naţional în aceată ramută a motociclismului.  



Nu în cele din urmă, Sergio Morariu este în spatele Festivalului Internaţional StreetArt Timişoara, care a apărut în 2011, tot dintr-un hobby de-al său, respectiv fotografierea desenelor de pe pereţi. Festivalul este organizat împreună cu Corina Nani şi Facultatea de Arte din Timişoara, iar de câţiva ani pereţii goi, gri şi trişti din oraş au prin viaţă cu ajutorul spray-urilor artiştilor din toată lume.