Trăirile unui profesor renumit la UPU Timișoara: „Imaginea realității crude acolo o ai! Ultima haltă dintre viață și moarte”
0Profesorul Vasile Popovici, fostul ambasador al României în Maroc și Portugalia, una dintre vocile puternice ale societății civile din Timișoara, a avut ocazia să vadă personal ce se întâmplă la Serviciul de Urgență al Spitalului Județean.
Profesorul și scriitorul Vasile Popovici a fost la serviciul UPU al Spitalului Județean din Timișoara însoțit de o persoană apropiată, care a suferit o arsură serioasă.
Așteptând mai mult timp până când doi doctori s-au ocupat de persoana cu care venise, Popovici a avut prilejul să privească în jur, la oamenii din enorma sală de așteptare plină-ochi și, din când în când, să iasă pe platoul din față, printre salvările ce nu au stat o clipă.
„Dacă vrei imaginea realității crude, acolo o ai! Nici când bați străzile în sus și în jos nu poți să vezi esența umanității ca acolo. Oameni de toate condițiile, imobilizați pe scaune și în scaune, duși în viteză în paturi mobile, cărați în flux continuu. Multă lume la limita de jos a sărăciei și abandonului, bătrâni uitați în casele lor de copii plecați la muncă în străinătate și aduși aici ca la ultima haltă dintre viață și moarte. Printre ei, oameni cu priviri goale așteptând, ca și mine, examinarea cuiva drag sau doar apropiat sau nici măcar atât. Nimeni n-a strigat la nimeni, nici măcar la mine, deși mă nimerisem de câteva ori, cu un sentiment rușinat, în calea celor ce alergau cu bolnavii de colo-colo”, a povestit Vasile Popovici.
„M-am apropiat de fată și i-am mulțumit"
Spune că vreo zece minute bune n-a putut să-și dezlipească ochii de la o asistentă de vreo 20 de ani, care vorbea cu un bătrân captiv în scaunul lui cu rotile.
„I-a pus zeci de întrebări, l-a consolat cum a putut, a revenit la el ca la o rudă. Arăta rău, rău. La plecare, m-am apropiat de fată și i-am mulțumit pentru bunătatea pe care o arătase pentru bietul om în șlapi și ca vai de lume, debarcat în Valea Plângerii, cu gândul umilit și vinovat că eu unul n-aș fi fost în stare de așa ceva. Dacă zeci de medici și personal medical de toate gradele pot să se comporte în felul ăsta fără să-și piardă răbdarea, fără să ridice glasul, fără să dea semne că nu mai există putere pentru atâta suferință umană ce nu se mai oprește să vină și să tot vină acolo înseamnă că nu e chiar cum se spune despre doctorii noștri, ba chiar dimpotrivă. Înseamnă că, de fapt, nimic nu e chiar pierdut”, a completat Vasile Popovici.
În final, fostul ambasador a ținut să lase o vorbă bună pentru Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean din Timișoara.
„Ceva din duhul bun al lui Dodo Săndesc, bossul de la uriașa fabrică a Județeanului, se impregnase în toată agitația calmă din jur. Am plecat din locul tuturor durerilor cu un sentiment reconfortant - chiar așa, reconfortant - ca și cum tocmai de acolo se arăta, în fine, o geană de lumină pentru toată lumea noastră pierdută”, a încheiat Vasile Popovici.
Reacția managerului Săndesc
Mesajul postat pe Facebook de Vasile Popovici a fost distribuit și de Dorel Săndesc, managerul ținând să adauge că medicii din spitalele publice duc greul, dar nu au posibilitatea unui marketing profesionist, bine plătit.
„O imagine-flash, reflectată în oglinda unei conștiințe civice atât de exigentă, intransigentă și etică, devine reper pentru noi, un reper la care să ne raportăm…Da, suntem așa, iată putem fi așa și trebuie să fim mereu așa! Și de câte ori, ca oameni ce suntem, în condițiile grele în care lucrăm, ne vom rătăci, ne vom depărta de această imagine, să facem tot ce putem ca să revenim la ea pentru că ne reprezintă și dă sens profesiei și vieții noastre. Noi, cei din spitalele publice, ducem greul, în vremuri obișnuite și în situații deosebite, și avem grijă de cei mai necăjiti dintre semenii noștri...Dar nu avem posibilitatea unui marketing profesionist, bine plătit, fiind în situația să răspundem, defensiv, doar atunci când sunt probleme/acuzații (și sunt)...Și astfel s-a ajuns la prăbușirea încrederii între comunitate și personalul medical. Asemenea mărturii sincere, autentice, această recunoastere a ceea ce facem, reprezintă o sursă de inspirație și, fără îndoiala, o șansă uriașă să reclădim Podul încrederii între noi”, a punctat Dorel Săndesc.
Se încarcă comentariile...
