REPORTAJ: Viaţa cu doar patru vecini într-un sat pe cale de dispariţie

0
0
Chiar dacă satul stă să dispară, biserica rezistă în Hodoş
Chiar dacă satul stă să dispară, biserica rezistă în Hodoş

Satul timişean Hodoş mai are doar cinci gospodării locuite după ce, ani de zile, sătenii au plecat pe alte meleaguri. Pierdut în locurile unde câinii sunt mai mulţi decât oamenii, Hodoşul leneveşte pe o culme, parcă la capătul lumii.

Cu doar 13 case care încă mai stau în picioare, dintre cele 282 care erau în anii ‘60, cătunul e împărţit în două de o biserică ce stă să pice. Casa Domnului a fost ridicată la începutul anului 1900. Prin crăpătura uriaşă din zid se vede golul din interior. Casele vechi se întind lângă biserică, de o parte şi de alta a drumului. În sat mai sunt doar cinci gospodării locuite, restul au rămas case de weekend sau se ruinează.

CLICK AICI pentru o fotogalerie din Hodoş

Casa pădurarului

Cea mai tânără, dar şi cea mai bătrână femeie din sat împart culmea dealului cu singura familie care a revenit în Hodoş chiar dacă nu mai aveau casă la care să se întoarcă.Viaţa lor e simplă şi certurile nu există în partea lor de Hodoş, acolo în capătul satului. Trei case vechi, toate cu gospodării bine întreţinute şi curţi pline de animale. După poarta familiei Huzdup, o căruţă plină cu fân este ocolită de găini, raţe şi curci înfrigurate. Elena Huzdup, de 48 de ani, ultimul copil botezat în biserica de acolo cară de zor lemnele pe care fiul său, Mircea, de 28 de ani, venit în vizită acasă, le taie. „Mi-a crescut piciorul în iarna asta, cu două numere" spune femeia râzând şi apoi explică de ce poartă pantofii soţului. „A trebuit să-mi iau ciorapii de lână ca să nu îngheţ", a continuat hodoşanca sprijinindu-se pe capra de lemne.

Imagini din Hodoş

Femeia povesteşte  veselă şi glumeaţă despre puţinii vecini pe care îi are. „Ne-am făcut bisericuţă, noi trei de-aici din capătul satului. Ne adunăm toţi din Hodoş numai când vine preotul în sat, aşa, mai mult noi cu vecinii de aici", a spus Elena, indicând printr-un gest al mâinii casele celorlalţi vecini. Familia Morodan, locuieşte peste drum de ei. Tanti Aurelia, o casă mai sus. Soţul Lenuţei, pădurarul din zonă, Costel Huzdup, de 50 de ani, se oferă să ne conducă până peste drum. În timp ce păşeşte apăsat prin zăpadă, Costică, aşa cum s-a recomandat, arată unde îşi ridică ei casa nouă şi, cu mâna întinsă departe în zare, după construcţia cărămizie, indică locul unde un alt rând de case făcea, prin 1960, ca Hodoşul să fie altceva decât un cătun uitat de lume. 

Vacile, singurul măr al discordiei

În curtea Mărioarei, de 62 de ani, şi a lui Dumitru Morodan, de 64 de ani, nepoţii, veniţi de la Arad, taie şi ei lemne. Costică îşi salută respectuos vecinii şi glumeşte cu bătrânul Morodan. „Vecine, hai să dai interviu", strigă râzând Huzdup. După ce-şi strâng mâna, bătrânul se grăbeşte să povestească despre zilele lor în satul uitat de lume. „Avem animale pe care le îngrijim toată ziua şi aşa ne trece timpul", spune Dumitru Morodan şi fuge spre cocina unde, cea mai frumoasă scroafă a lor îşi duce zilele.


Familia Morodan din Hodoş

Soţia sa, îşi freacă mâinile să mai uite de frig, şi în timp ce ne conduce agale spre spatele curţii, spune cum  , e bine de ei că sunt uniţi, acolo, în capătul satului. „Păi, ne-avem noi de aici. Cu ăia din vale ne-am mai certat, dar ne-am împăcat acum", spune Mărioara împăciuitoare şi dă din mână ca şi cum tot ce a fost a fost uitat. Vacile şi oile care pasc pe unde apucă sunt singurul măr al discordiei din Hodoş. „Mai intrau vacile lor pe terenul nostru şi ale noastre la ei. Deh, asta este, animalele tot animale sunt, ştiu ele unde să se ducă?", se întreabă femeia.



Viaţa e simplă şi certurile sunt uitate repede pe  petecul lor de deal. „Poate că ni-s uitaţi de lume printre pădurile astea, dar nu e aşa rău. Ne simţim bine aici, că de aia stăm", a spus Mărioara, în timp ce mergea, puţin şchiopătat, spre gospodăria vecinei. „Baba de lângă e singură de vreo 12 ani, de când a plecat fiu-său de tot la Timişoara. Mai vine pe la noi, mai doarme la noi când e bolnavă, dar n-are treabă, nu se plânge deloc", spune femeia.

TVR în alb-negru

image

Pe urmele bătrânei, intrăm în curtea Aureliei Cozma, cea mai bătrână femeie din Hodoş. Are 82 de ani, două vaci, patru porci şi două pisici pătate care ne aşteaptă în poarta rămasă deschisă. „Vecină! Vecină!”, strigă Mărioara deschizând uşor uşa casei şi mai apoi a camerei unde bătrâna obişnuieşte să urmărească, la un televizor alb-negru, postul naţional de televiziune. Căutarea se lungeşte în spatele casei. „Vecină! Vecină!”, strigă oaspetele. „Acu vin!”, răspunde gazda din staulul vacilor. Pitică şi capul acoperit, Aurelia Cozma închide uşa mare a grajdului şi zâmbeşte, încântată de oaspeţi. Veselă, bătrâna spune că nu ştie cum e singurătatea pentru că Fecioara Maria îi ţine de urât. „Sunt cu Maica Domnului, ea mă ajută”, a explicat femeia liniştită.



Ziua se termină simplu


În odaie femeia are mai multe cutii de biscuiţi desfăcute „Îi plac mult biscuiţii. Are ulcer şi i-am spus să mănânce că o ajută”, explică Mărioara Morodan. Tanti Aurelia răsfoieşte un teanc de fotografii. „E linişte aici şi mă iau cu vecinii. Aşa nu-mi dau seama că-s singură”, explică Aurelia Cozma. Vizita se termină când soarele se ascunde dincolo de pădurea uscată şi dealul albit de nea. Cea mai bătrână femeie din sat îşi conduce oaspeţii şi zâmbeşte fericită. „Să fiţi sănătoşi!”, spune simplu femeia proptită în poarta rămasă deschisă în urma noastră. Viaţa e simplă în Hodoş.

„Ne-am făcut bisericuţă, noi trei, de-aici, din capătul satului. Ne adunăm când vine preotul”,  Elena Huzdup

"Poate că ni-s uitaţi de lume printre pădurile astea, dar nu e aşa rău. Ne simţim bine aici", Mărioara Morodan

În anii `60 în Hodoş erau aproape 300 de gospodării acum mai sunt doar 13 case în picioare

Aurelia Cozma şi Marioara Morodan privesc fotografiile care îi aduc aminte de satul de altădată
Timişoara


Ultimele știri
Cele mai citite