Reacţia regaliştilor din Timişoara la moartea Reginei Ana: „Era extrem de îndrăgostită de tot ce înseamnă România. Spunea că aceasta este ţara ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regina Ana, Regele Mihai şi Adrian Orza, pe când era viceprimarul Timişoarei
Regina Ana, Regele Mihai şi Adrian Orza, pe când era viceprimarul Timişoarei

Vestea morţii Reginei Ana a întristat comunitatea regaliştilor din Timişoara. Adrian Orza, actual consilier local independent, unul din marii regalişti din oraş, vorbeşte despre modestia care a caracterizat-o pe regină.

Regina Ana a murit luni, la vârsta de 92 de ani, la un spital din localitatea elveţiană Morges. Anunţul a fost făcut, luni după-amiază, de Casa Regală, printr-un comunicat de presă. Vestea că Regina Ana a trecut în rândul celor drepţi a întristat comunitatea regaliştilor din Timişoara.

Adrian Orza, fostul viceprimar al Timişoarei vreme de 12 ani, este regalist din tată-n fiu: “Îmi pare rău să aud această veste. Regina Ana a fost o personalitate a istoriei acestei ţări. Este o veste dureroasă la care, din păcate, ca muritori suntem supuşi. Sper ca Majestatea Sa Mihai să treacă peste acest moment dificil. Am cunoscut-o pe regină în diverse momente, atunci când am fost viceprimar, am avut şansa şi onoarea să stau de vorbă cu majestăţile lor. Oameni deosebiţi. Una dintre cele mai mari calităţi a oamenilor mari este modestia. Întdeauna a frapat în mod pozitiv şi a însoţit personalităţile majestăţilor lor. O lecţie pentru mulţi dintre liderii prezentului. Regina Ana a dat dovadă de modestie, cumpătare, decenţă, virtuţi adevărate. Suntem cu toţii muritori, trecem prin asta, important este să o facem cu onoare şi tot ce înseamnă calităţi umane, lucruri pe care regina le-a îndeplinit cu prisosinţă”, a declarat Adrian Orza, consilier local independent.

Jurnalista Lia Lucia Epure a fost de foarte multe ori în preajma Familiei Regale. 

Trebuie să acceptăm că Regele Mihai şi Regina Ana au trăit o viaţă lungă. Şi ultimii 26 de ani s-au bucurat mult de respectul şi de iubirea românilor. Regina este parte din istoria României. A fost aproape de rege imediat după ce acesta a fost expulzat din ţară. Chiar dacă ea nu a cunoscut poporul înainte. Plecarea reginei este o altă tristeţe. Vreau să nu o numim durere. E o tristeţe. Ar fi fost durere dacă ar fi plecat la o vârstă foarte tânără. Pentru familia regală este o durere. Acceptăm realitatea. A fost o femeie minunată care a adus pe lume cinci prinţese ale României. Am vorbit de foarte multe ori, la Săvârşin, la Palatul Mitropoliei, am fost de multe ori în preajma lor. A fost o femeie simplă, calmă şi totuşi autoritară, când venea vorba de un subiect delicat ştia să puncteze. Ştia când să fie imperativă, calmă, elegantă, simplă. Am fost alături de ea la superba sărbătoare de la Bucureşti, legată de aniversarea a 60 de ani de la căsătorie, a fost regină frumoasă, nobilă, elegantă, strălucea de eleganţă şi forţă interioară. Şi de multă fericire, era alături de regele. Cel mai mult mă gândesc acum la Regele Mihai, e o mare durere pentru Majestatea Sa”, a declarat Lia Lucia Epure. 

Flavius Boncea a primit în anul 2011 „Medalia Regelui Mihai I pentru Loialitate”, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Elisabeta din Bucureşti.

“Este o pierdere enormă pentru naţiunea Română. Majestatea sa Regina Ana, deşi nu a fost născută în România, din momentul în care a ales să îşi petreacă viaţa alături de Regele Mihai şi-a pus toate eforturile şi toată viaţa în slujba României. E adevărat că de ceva vreme o măcina boala, era şi la o vârstă înaintate, dar aceast lucru nu face ca dispariţia ei să pară mai uşoară. Trebuie să fim cu toţii alături de Familia Regală a României, până la urmă să mulţumim că Domnului că am apucat să o cunoaştem pe Regina Ana”, a declarat Flavius Boncea.

image

Acesta vorbit în mai multe rânduri cu Regina Ana, prima dată la Săvârşin, în 1997. “Am nişte amintiri foarte frumoase cu majestatea sa de acolo. Am stat pe terasa din spatele castelului, la poveşti, în timp ce în interior era o recepţie mai simandicoasă. Am avut o discuţie privată cu ea, de care îmi aduc acum aminte şi cu siguranţă nu o voi uita niciodată. M-a uimit foarte tare faptul că ştia foarte bine româneşte. Atunci era pentru a treia oară venită în România. Nu vorbea în public pentru că îi era jenă că ar putea să greşească. Dar în privat vorbea româneşte foarte bine. Era extrem de îndrăgostită de tot ce înseamnă România. Spunea că aceasta este ţara ei”, a mai adăugat Boncea.    

Citiţi şi:

A murit Regina Ana. La 92 de ani, Regina s-a stins din viaţă la un spital din Elveţia FOTO VIDEO

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite