Politician din Timișoara, într-o discuție despre toalete: „Românașul nostru nu știe să păstreze curățenia. Nu avem educație”

0
Publicat:

Consiliul Local Timișoara a aprobat recent documentația pentru realizarea a două toalete publice inteligente. În cadrul discuțiilor, consilierul liberal Lucian Căldăraru a spus că toaletele vor fi un focar de mizerie pentru că „românașul nostru nu știe să păstreze curățenia”.

Consilierul PNL Lucian Căldăraru FOTO Facebook/Lucian Căldăraru
Consilierul PNL Lucian Căldăraru FOTO Facebook/Lucian Căldăraru

Primele două toalete cu autocurățire din Timișoara vor fi amplasate în Piața 700 și în Parcul Civic. Consiliul Local Timișoara a aprobat documentația de realizare a celor două toalete, a căror valoare este estimată la 500.000 de lei.

În cadrul dezbaterilor, consilierul PNL Lucian Căldăraru a arătat că nu este de acord cu proiectul, fiind convins că toaletele vor fi în permanență murdare, așa cum a văzut că se întâmplă în București în cazul unor toalete de acest fel.

„Am vizitat o astfel de locație în București. Vă spun cu mâna pe suflet că poate să fie autocurățire cât vrei tu acolo, tot va fi mizerie pentru că românașul nostru nu știe să păstreze curățenia. Eu am stat la rând, că nu era liber. Cine a fost, a fost, și-a făcut treaba, s-a curățat tot și după ce am intrat eu era tot așa cum ara înaintea celuilalt : mizerie. Nu avem educație să întreținem astfel de toalete. Eu aș renunța la o astfel de investiție. Mai bine m-aș apuca să repar celelalte toalete (n.r. existente), mai ales pe cea din Parcul Botanic”, a declarat Căldăraru înainte de vot.

Potrivit Primăriei Timișoara, toaletele inteligente sunt special concepute cu sistem ignifug și antivandalism, sistem de închidere-deschidere automat pe bază de cartelă și/sau monede și vas de toaletă cu sistem de autocurățare și dezinfecție. Toaleta va avea sistemul de  spălare a mâinilor, dozatorul de săpun, uscătorul de mâini automatizate, astfel încât suprafețele de contact să fie cât mai mici.  

De asemenea, dispune de sistem de telecontrol și monitorizare de la distanță pentru transmiterea 24/24 de ore a parametrilor de funcționare. Ambele toalete vor beneficia de buton de panică SOS ce deschide automat ușile toaletei, chiar și în cazul penelor de curent, senzori de mișcare și optic și dimensiuni potrivite inclusiv persoanelor cu dizabilități, supraveghere CCTV a exteriorului toaletei, sistem de încălzire și ventilație etc.

Valoarea investiției, conform prețului pieței este estimată la 500.000 lei (cu TVA inclus) și include partea de construcții-montaj, toate dotările, realizarea platformei betonate, relocare utilități, racord la utilități (apă, canalizare, curent electric). Timpul de realizare a proiectului este de 9 luni, din care 7 luni pentru proiectare și 2 luni pentru execuția propriu-zisă.  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite