Jocul distractiv care a cucerit milioane de spanioli câștigă tot mai mulți adepți la Timișoara FOTO
0În prezent sunt peste 10 milioane de jucători profesioniști de padel în întreaga lume, în principal în ţările hispanice. În România e de abia acum descoperit și deocamdată doar în orașele mari. Primele terenuri de padel din afara Bucureștiului au fost construite la Timișoara.

Recent, la Baza Sportiva Padel Center de la marginea Timișoarei, din vecinătatea magazinului Ikea, s-a desfășura o etapă de din Central European Padel Tour. Echipa timișoreană era sigura din România inclusă în circuitul internațional al competiției profesioniștilor, semn că acest sport e cât se poate de luat în serios în orașul de pe Bega. Și tot mai mulți descoperă acest sport dinamic.
Pe lângă cele trei terenuri acoperite, recent au fost date în folosință și primele două outdoor – omologate pentru competiții internaționale.

Primele terenuri de padel de la Timișoara (mai exact pe DN 69, pe terenul comunei Dumbrăvița), au apărut în 2015. Erau primele din afara capitalei, unde existau deja patru terenuri, din 2013.
„Am visat de mult să fac o bază privată frumoasă, în care stresul cotidian să fie înlocuit cu o stare de bine venită din practicarea unor sporturi. Am început cu un teren de tenis, unul de fotbal, iar acum avem şi terenuri de padel. Este un sport simplu, special şi social, care te binedispune şi cred că va prinde repede în Timişoara”, declara atunci Lucian Perescu, care cu sprijinul celor de la Consulatul Onorific al Spaniei din Timişoara, a realizat Baza Sportivă Padel.

Terenul de padel seamănă cu cel de tenis, însă este mai mic (10/20 metri), este înconjurat în partea din spate de pereţi de sticlă, ceea ce înseamnă că se joacă cu „pereţi”. Se joacă mereu în perechi, iar regulile la punctaj sunt aceleaşi ca la tenis. Se joacă cu o rachetă solidă, nu are corzi. Este din spumă. Mingile sunt puţin mai mici decât cele de tenis.
Mult timp a fost un sport pentru elite
Deși este un sport extrem de popular în Spania, padel s-a născut în Mexic.
„Primele terenuri în Spania s-au făcut în 1974, la Marbella. Mult timp a fost un sport pentru elite, jucat doar de nobilime, diplomaţi, oameni cu bani. Padel s-a născut în Mexic, a călătorit în Argentina, iar apoi a venit în Spania. Acum, sunt terenuri de padel peste tot în Spania. E o localitate lângă Barcelona, unde se spune că sunt 100 de terenuri de padel, la 100.000 de locuitori. Un teren la fiecare o mie de oameni”, a declarat Jose Miguel Vinals, consulul onorific al Spaniei la Timişoara.

Cluburi în Timișoara, București, Braşov, Cluj și Oradea
În România nu este un sport recunoscut la nivel oficial, nu există o federaţie de padel, însă în lume sunt 24 de federaţii naţionale.
“În Spania, acum e nebunie cu padelul. Joacă mai mult de şapte milioane de persoane. În Italia joacă mai mult de un milion de persoane. În Suedia e la fel, în Germania e la fel. În România acum începem. Avem cluburi în Bucureşti, avem aici la Timișoara, avem la Braşov, Cluj, începem şi la Oradea. Diferenţa e mare între tenis şi padel. E un fel de mix între tenis şi squash. Padel a crescut mult pentru că e foarte simplu de învăţat. Devine mai complicat atunci când vrei să practici la nivel de profesionist. Dar de distracţie din prima oră poţi să înveţi”, a declarat antrenorul Rafael Moreno de la Torre, care vine des să suțină antrenamente la Timișoara.

Cei mai buni jucători de padel nu se află în Spania, ci în Argentina, ţară care deţine numeroase titluri mondiale.


























