Incident bizar la un spital din Timişoara: o pacientă în stare gravă a fost rănită de o piesă desprinsă dintr-un tomograf
0
Potrivit informaţiilor din presa locală timişoreană aparatul care a produs incidentul este de fabricaţie China şi fost repus în funcţiune după ce, adus în 2018, nu a obţinut avizele legale şi a stat o vreme nefolosit.
Incident absurd la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara (SCJUT), sâmbătă, 29 august 2020. O pacientă cu accident vascular a fost rănită după ce o bucată de metal din vechiul aparat de tomografie al unităţii sanitare s-a desprins în timpul investigaţiei. Potrivit conducerii spitalului, rana suferită de pacientă este una uşoară, însă ar fi putut să-i pună viaţa în pericol dacă i-ar fi fost lovită o zonă mai vulnerabilă a corpului.
Pacienta în vârstă de 36 de ani care fusese internată în urma unui accident vascular cerebral, era supus unei investigaţii în computerul tomograf. Era în aparat, când o bucată de metal s-a desprins şi a căzut peste ea şi am lovit-o în zona braţului.
Femeia era în stare gravă, nu se putea mişca şi doar norocul a făcut să nu fie omorâtă de piesa care s-a desfăcut din aparatul cu probleme.
Conform reprezentanţilor SCJUT, este vorba despre aparatul de tomografie de provenienţă China, care a funcţionat o vreme fără să aibă nici avizele necesare şi fără să fi fost făcute măsurători de radiaţii.
„Acest CT nu trebuia acceptat în spital deoarece este de o calitate foarte proastă. Are autorizare CNCAN şi ultima revizie a fost făcută la sfârşitul lunii iunie. Nu ştiu ce a făcut firma care se ocupă de revizie. Cum se poate aşa ceva? Eu nu am mai pomenit aşa ceva să se desprindă o bucată din computerul tomograf în timp ce funcţionează. A fost o chestiune de noroc că pacienta nu a fost strivită de componenta desprinsă”, a declarat Raul Pătraşcu, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.
Acesta ar fi decis, în februarie 2020, să oprească acest computer tomograf, după ce a aflat că el funcţiona, din 2018, de la instalare, fără aviz. CT-ul era primit de la Ministerul Sănătăţii, fiind cumpărat printr-un program al Băncii Mondiale, şi nu a avut niciodată autorizaţie de funcţionare de la CNCAN, după cum scrie presa locală din Timişoara.
Vă mai recomandăm şi:
Avertismentul unui radiolog: „Nu e util ca pacientul COVID pozitiv să fie tratat acasă“