FOTO Anul Nou evreiesc, la Timişoara. „Shana Tova” pentru anul 5775

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comunitatea evreiască din Timişoara s-a adunat în sinagoga din cartierul Iosefin pentru a celebra intrarea în noul an iudaic: 5775.

Evreii din Timişoara şi-au urat „Shana Tova” cu ocazia intrării în Anul Nou iudaic. Conform tradiţiei, este un moment de re-evaluare a vieţii, atât din punct de vedere etic cât şi religios, de rugăciune către Dumnezeu pentru iertarea faptelor rele din trecut şi de schimbarea în bine în noul an. 

Conform Calendarului Evreiesc, aceştia se află în anul 5775. Anul Nou se sărbătoreşte timp de două zile.

Anul Nou iudaic se calculează după ziua naşterii lumii, momentul când a fost creat primul om: Adam, care a fost calculate în 7 octobrie 3761 înainte de Hristos. 

Anul Gregorian 2014 corespunde anului 5775 ebraic.

Reprezentanţii comunităţii evreiaşti din Timişoara s-au întâlnit la Sinagoga din cartierul Iosefin, singura sinagogă din oraş care s-a păstrat ca lăcaş de cult, celelalte două, din Cetate şi Fabric, fiind desacralizate.  

La fel ca în ultimii doi ani, de „Rosh Hashana”-ul de la Timişoara a participat şi Dan Ben-Eliezer, Ambasadroul statului Israel la Bucureşti. Ben-Eliezer se află la ultimul său mandat ca ambasador. Luciana Friedman, preşedintele Comunităţii Evreielor din Timişoara, a mulţumit pentru sprijinul ambasadorului, pe care îl consideră deja ca parte din familia lor.   

Rugăciunile de la sinagogă au fost ţinute, la fel ca în alţi ani, de Andri Ghidali, oficiantul de cult al comunităţii evreieşti din Timişoara. La eveniment au participat, printre alţii, Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timişoara, şi Jose Miguel Vinals, consulul onorific al Spaniei la Timişoara.

image
image

După rugăciunile din sinagogă, evreii au trecut la masa tradiţională întinsă în curte, de pe care nu a lipsit mierea şi merele, pentru ca anul nous ă fie dulce şi bun. Dar şi vinul adus special din Israel. 
 

Comunitate important în perioada interbelică

În perioada dintre cele două războaie mondiale, Timişoara a avut cea mai mare populaţie evreiască, de peste 12.000 de persoane, adică peste 10% din populaţia oraşului din acele timpuri. Au existat trei sinagogi mari (în Cetate, Fabric şi Iosefin), alte două mai mici, plus alte locuri de rugăciuni.
 

image

Astăzi, comunitatea evreiască mai numără doar aproximativ 600 de persoane. Sinagogile au fost lăsate în paragină, ori şi-au schimbat destinaţia. Sinagoga din Iosefin este singura în care se ţin regulat slujbe. Chiar dacă se află în stare avansată de degradare, Sinagoga din Cetate îşi deschide porţile pentru numeroase evenimente culturale şi concertistice.

Citiţi şi:

Primăria Timişoara vrea să distrugă o clădire de o imensă valoare istorică, culturală şi patrimonială

Evreii din Timişoara, o comunitate cu trecut prestigios

Cea mai veche piatră funerară din Timişoara aparţine unui evreu care a trăit în Banatul Otoman FOTO

Evreii din toate colţurile lumii s-au întâlnit la Timişoara

Cavoul unui rabin celebru din Timişoara face minuni pentru credincioşi. Vezi ce bileţele lasă oamenii GALERIE FOTO

Micuţa comunitate evreiască din Timişoara a întâmpinat Noul An: „Shana Tova” pentru anul 5774

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite