Fostul primar Gheorghe Ciuhandu scapă de obligaţia de a presta muncă de necalificat în folosul comunităţii
0Fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, nu mai trebuie să presteze munca în folosul comunităţii la care a fost condamnat odată cu sentinţa prin care a primit trei ani de închisoare cu suspendare. Judecătorii au decis că din cauza vârstei şi a problemelor de sănătăte, Ciuhandu nu poate presta munca pe care a fost obligat să o presteze.
Condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul finanţării echipei de fotbal „Poli” din perioada în care clubul era patronat de Marian Iancu, fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu (73 de ani) a fost obligat şi să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Potrivit directorului Horticultura, Andrei Drăgilă, protocolul prevede ca persoanele condamnate să presteze muncă în folosul comunităţii la Horticultura trebuie să lucreze la pepinieră, muncă fizică. Astfel, condamnaţii, indiferent de pregătirea lor, trebuie să ajută la descărcatul de materiale, să facă amestecul de pământ, să care lăzi şi să facă alte munci. „Nu putem să dăm o muncă de birou pentru că nu avem această posibilitate”, a declarat directorul de la Horticultura, Andrei Drăgilă.
Printr-o cerere depusă la Serviciul de Probaţiune Timiş, fostul primar al Timişoarei a solicitat să fie scutit de prestarea orelor de muncă în folosul comunităţii, depunând în acest sens o serie de acte medicale care să ateste că este în imposibilitatea de a presta munca la care a fost obligat de judecători.
Conform procedurii, Serviciul de Probaţiune a sesizat Tribunalul Timiş, care i-a admis cererea fostului primar scutindu-l de la a presta muncă în folosul comunităţii.
Tribunalul Timiş a arătat că Gheorghe Ciuhandu a fost condamnat să presteze muncă în folosul comunităţii la Direcţia de Sănătate Publică sau Horticultura, iar cum DSP nu are încheiat cu Serviciul de Probaţiune un protocol pentru prestarea muncii în folosul comunităţii singura opţiune rămasă a fost Horticultura. Judecătorii au decis, pe baza documentelor depuse de Ciuhandu, că din cauza vârstei şi a problemelor de sănătate, având şi proteză de şold, fostul edil nu poate presta munca în folosul comunităţii pe care a fost obligat să o presteze.
„Având în vedere starea de sănătate a intimatului Ciuhandu Gheorghe Coriolan , vârsta acestuia, actele medicale depuse din care rezultă că este inapt de a desfăşura activităţi ce prezintă un efort fizic mare, precum şi adresa emisă de către Horticultura rezultă că munca în cadrul acestei societăţi, implică efort fizic major în mediu climatic relativ (atât foarte rece, cât şi foarte cald), iar activitatea se desfăşoară aproape integral stând în picioare timp îndelungat, respectiv în mediu care presupune şi deplasări pe distanţe foarte mari zilnic, precum şi faptul că Direcţia de Sănătate Publică Timiş a fost retrasă din lista cu instituţiile în care se poate presta munca neremunerată în folosul comunităţii, instanţa va dispune încetarea executării obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii impusă în sarcina intimatului”, se arată în sentinţa Tribunalului Timiş, care putea fi contestată.
Potrivit datelor disponibile pe portalul instanţelor de judecată, hotărârea Tribunalului nu a fost contestată, rămânând astfel definitivă.
Citeşte şi:
Gheorghe Ciuhandu, cel mai longeviv primar al Timişoarei post-decembriste, şi-a scris memoriile
Sentinţă finală în dosarul „Poli“. Fostul primar Gheorghe Ciuhandu, condamnat definitiv la trei ani cu suspendare