Experţi în îngrijirea animalelor: „Grădina Zoologică din Timişoara trebuie închisă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zebra în grădina zoologică din Timişoara FOTO Ş.Both
Zebra în grădina zoologică din Timişoara FOTO Ş.Both

Kuki Bărbuceanu, fost director la Vier Pfoten România, acum la Asociaţia ARCA, unul dintre cei mai avizaţi specialişti în domeniu apărării drepturilor animalelor, vorbeşte despre problemele de la Grădina Zoo din Timişoara.

Cea mai veche grădină zoologică din Europa, încă în funcţiune, este Tiergarten Schonbrunn din Viena. A fost fondată în anul 1752 de împăratul Francisc I şi era destinată iniţial doar familiei imperiale. Din 1779 a fost deschisă şi pentru publicul larg. 

Deşi Timişoara a făcut parte din Imperiu, grădina zoologică din oraş nu se poate lăuda cu un pedigree asemător celei din Viena. Aceasta a fost deschisă de abia în 1986, având aproximativ 30 de specii, majoritatea provenind din fauna României. 

Se poate spune că a căpătat un aspect cât de cât civilizat de abia în 2004, după reamenajarea parcului cu sprijinul specialiştilor de la Grădina zoologică de la Szeged, care, într-n fel, a patronat parcul zoo timişorean şi care a oferit mare parte din animale. 
 

Grădina Zoologică din Timişoara a devenit membru ai Federaţiei Grădinilor Zoologice şi Acvariilor Publice.
 

Apoi, se semnează un nou acord cu Grădina Zoo din Szeged, pentru un proiect pe fonduri tranfrontaliere România-Ungaria, şi a fost redeschisă pentru public la 1 iunie 2007, în condiţii în care habitatele asigurau toate condiţiile privitoare la protecţia şi bunăstarea animalelor. 

image

Foto Ştefan Both

După 2012, când s-a încheiat colaborarea cu ungurii, a început declinul grădinii. Acum, după o lungă serie de probleme, grădina de la Pădurea Verde a fost închisă de noul primar al Timişoarei, Dominic Fritz. Unii timişoreni spun că nici nu mai e nevoie de o grădină zoologică.

Grădina Zoologică din Timişoara FOTO Ş.Both

Foto Ştefan Both

„Cam trei sferturi din grădinile zoo de la noi ar trebui desfiinţate“

„Adevărul“ l-a întrebat pe Kuki Bărbuceanu, fost director la Vier Photen România, acum la Asociaţia ARCA (Animal Rescue and Care Association), unul dintre cei mai avizaţi specialişti în domeniu apărării drepturilor animalelor, dacă avem nevoie, totuşi, de grădini zoologice.


“Scopul principal al unei grădini zoologice în anul 2020 este cel de conservare a speciilor. La nivel mondial, nu prea mai ţine nimeni grădini zoologice doar aşa de distracţia unora, cu excepţia ţărilor din lumea a treia. Sunt anumite specii pe planetă care sunt pe cale de dispariţie. Cele câteva exemplare sunt introduse în grădini, se dezvoltă nişte programe de reproducţie, iar rezultatul este eliberat în natură.

Dacă ne gândim la educaţie, găsim educaţie la tot pasul, fără a chinui niciun animal. Deschidem calculatorul şi aflăm de un milion de ori mai multe informaţii decât am putea afla de pe nişte panouri atârnate pe nişte cuşti. Aşa că nu văd nici un sens ca vreo grădină zoologică din România să poată funcţiona, dar asta e altă discuţie.

În România, am văzut grăini zoologice cât de cât acceptabile la Târgu Mureş, Braşov, Piteşti, animalele au spaţii. Cam trei sferturi din grădinile zoo de la noi ar trebui desfiinţate. Spre exemplu, bugetul celor de la Szeged este de 50 de ori mai mare decât oricare grădină zoo de la noi”, a declarat Kuki Bărbuceanu.

Grădina Zoologică din Timişoara FOTO Ş.Both

Foto Ştefan Both

"E foarte clar că această grădină zoo de la Timişoara nu ar trebui să mai existe"

În ultimii ani, la Grădina Zoo din Timişoara au murit două zebre – una s-a înecat într-un lac, cealaltă s-a îmbolnăvit. Şase canguri au fost ucişi de câinii vagabonzi. Cel mai recent s-a întâmplat moartea unui cerb, care era grav bolnav. S-au întâmplat şi cazuri nefericite în care cei mici au aruncat cu pietre după animale, sunt şi acum situaţii în care unele animale primesc mâncare necorespunzătoare, cum ar fi pufuleţi sau chipsuri.


“Asemenea accidente se pot întâmpla acolo unde există un management foarte precar. Zebra aia nu s-a sinucis din plictiseală sau că nu i-a convenit politica primarului. Faptul că au intrat nişte câini acolo, cum a fost posibil asta? În grădini zoologice ai nevoie de biologi pricepuţi, de medici veterinari buni, nu e suficient să se priceapă la câini şi pisici. E foarte clar că această grădină zoo de la Timişoara nu ar trebuie să mai existe, cel puţin nu în condiţiile de acum”, a mai spus Kuki Bărbuceanu. 

Grădina Zoologică din Timişoara FOTO Ş.Both

Foto Ştefan Both

Salvarea leilor de la grădina zoo din Timişoara

Kuki Bărbuceanu a făcut parte din echipa care a facilitat mutarea celor patru leoaice de la grădina zoologică din Timişoara într-un sanctuar din Africa de Sud. Aici, felinele au trăit timp de nouă ani într-un spaţiu infim, de 20 de ori mai mic decât cel prevăzut de lege.
 

“Leii de la Timişoara erau născuţi şi crescuţi pe ciment. Nu exista spaţiu necesar pentru deţinerea lor şi asta a şi fost motivul pentru care directorul de la acea vreme a renunţat la aceşti lei, care au fost relocaţi în Africa de Sud, într-un sanctuar de 1.200 de hectare, unde trăiesc şi în ziua de azi. Vreau să vă dau un detaliu foarte trist, unul dintre lei a stat mai mult de 48 de ore în cuşca de transport, care a fost deschisă. Putea să iasă pe iarbă, în savana africană. Dar i-a fost frică. Fiind învăţat toată viaţa lui să calce numai pe ciment, nu a avut curaj să calce pe pământ. Asta nu spune cât de traumatizate sunt animalele în minunatele noastre grădini zoologice”, a mai adăugat Bărbuceanu.
 

image

Foto Ştefan Both

Astăzi, Grădina Zoo din Timişoara adăposteşte în jur de 270 de ani animale din 51 de specii. Cei mai vizitaţi erau urşii, maimuţele, zebra şi poneii. Dar mai sunt şi cerbi, reni, pisici sălbatice, emu, struţi, igoane, păsări domestice, ţestoase sau păuni. Ultimii sosiţi aici au fost bivolii albi şi macacii comuni.

Vă mai recomandăm:

A murit cerbul bolnav de la Grădina Zoo din Timişoara. Dominic Fritz: „Animalele nu mai pot trăi în aceste habitate în care nu s-a investit niciun leu”

Primarul Dominic Fritz închide grădina zoologică din Timişoara: Îngrijirea animalelor nu este la standarde normale
 

Un nou locatar la Zoo Timişoara: o zebră adusă de la un parc zoologic din Cehia

FOTO Poneii de la grădina zoologică din Timişoara sunt în pericol din cauza pufuleţilor aruncaţi de vizitatori

Leoaicele care au trăit în mizerie în grădina zoo din Timişoara au devenit libere în savana africană GALERIE FOTO

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite