EXCLUSIV Pelicanul incendiat de o mână criminală: "Vasul nu putea să ardă ca o torţă, pentru că este compartimentat" FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoane necunoscute au dat foc vaporului folosind benzină. Poliţiştii din Timişoara au deschis un dosar de urmărire penală, după ce pompierii au confirat că incendiul a fost provocat

Devastatorul inceniul care a cuprins marţi după masă vaporul Pelican a fost provocat de persoane necunoscute. Acesta este prima concluzie a anchetei celor de la ISU Banat. Pompierii au ştiut încă de când au ajuns la faţa locului că au de-a face cu „opera” unei mâini criminale, având în vedere flăcările care au cuprins întregul vas, într-un timp extrem de scurt.

„Încă nu s-a încheiat ancheta pompierilor, nu am primit dosarul, dar în urma informaţiilor oferite de cei de la ISU Banat, poliţia s-a autosesizat şi a deschis un dosar de urmărire penală pentru distrugere şi indendiere. Este vorba de incendierea vaporului cu benzină de către persoane necunoscute. Momentan se fac cercetări şi se audiază persoane”, a declarat Andreea Cinteză, purtător de cuvânt la IPJ Timiş.



GALERIE FOTO CU EPAVA

Un proprietar supărat


Proprietarul vasului Pelican, cetăţeanul italian Andrea Murgia, a exclus din start primele varianta că incendiul a fost provocat de boschetari. „Din câte mi-au spus pompierii, cineva a dat foc la vapor după ce a turnat benzină. Altfel nu se explicau acele flăcări, în condiţiile în care pe vapor nu era un depozit de combustibil. Nu am idee cine a vrut să facă aşa ceva. Nu m-am gândit că am duşmani”, a declarat Andrea Murgia.

Proprietarul vasului a încercat de mai mulţi ani să vândă Pelicanul. Iniţial a cerut 30.000 de euro, dar era dispusă să mai lase din preţ pentru un cumpărător serios. În această vară a început tratativele cu patronii ştrandului No Name, care până la urmă au închiriat doar spaţiul de pe mal, iar vaporul a fost folosit ca depozit şi pentru toaletă.

Pelicanul trebuie mutat în zece zile


După ce i-a ars vaporul, proprietarul mai are acum un necaz pe cap. Acesta a fost somat de Căptănia Portului Timişoara ca în zece zile să mute epava din zona podului Mihai Viteazul.



Am primit o notificare prin care trebuie să iau vaporul de acolo şi să îl pun pe uscat. În Timişoara se ocupă o singură firmă de aşa ceva, care mi-a cerut peste 4.000 de euro, dar nu garantează că vor reuşi scoaterea vaporului din Bega”, a mai spus Murgia.

Vaporul trebuie tras pe canalul Bega, până în zona Solventul, de unde se poate încerca scoaterea din apă. Italianul susţine că nu exclude să ducă vaporul direct la fier vechi, pe malul Begăi, la Sânmihaiul Român.

„Ştiu că timişorenii nu are vrea aşa ceva. Pelicanul a devenit un simbol al oraşului. Dar nu am foarte mule variante de ales. Nu am găsit cumpărător când arăta cât de cât bine, darmite acum”, a mai afirmat Andrea Murcia.

Mafia fierului vechi şi interesul pentru doc

Nu este exclus ca incendiul să fi fost provocat de „mafia” fierului vechi din Timişoara, cunoscută pentru activitatea lor în afara legii. Proprietarul Pelicanului susţine că este posibil ca cel care a încendiat vaporul să fie interesat să îl cumpere acum pentru fier vechi, la preţ de nimic.

O altă pistă de care vor trebui să ţină cont poliţiştii este interesul mare pentru docul unde s-a aflat vaporul Pelican. „Poate au vrut să scape de vapor, pentru că este un loc foarte frumos, în zonă centrală, cu acest doc amenajat. Este posibil să fi dorit cineva să scape de Pelican şi să aducă un alt vapor acolo”, a mai declarat Andrea Murgia.


GALERIE FOTO CU GICĂ MIHALACHE LA EPAVĂ


Ultimul căptan a vizitat epava

Gică Mihalache, ultimul căpitan al Pelicanului, care a lucrat timp de 17 ani pe vapor, pe Bega, este omul care cunoaşte cel mai bine bătrânul vas. El a văzut fumul de pe vapor înainte de venirea pompierilor, tercând cu taxiul pe podul de la Maria.

E la mintea cocoşului să-ţi dai seama că a fost un foc provocat. Vasul nu putea să ardă ca o torţă, pentru că este compartimentat. Pereţii erau din tablă. Ar fi putut să ardă, pentru că era mobilier din lemn şi plastic, dar în timp. În cîteva ore bune, dar vaporul este în centru, nu într-un sat, iar pompierii au putut interveni imediat.

image
image
image

După urmele rămase de la incendiu, se vede că focul a fost pus în partea din faţă, la provă. A cuprins apoi barul, grupul sanitar, sala de maşini, timoniera, salonul din spate şi pupa”, a declarat Gică Mihalache.



Fostul căptan susţine că nici condiţiile meteo nu au favorizat un incendiu atât de devastator. „Nu erau 40 de grade. Nu era nici vânt să se propage focul rapi. Plus că afară a şi plouat. Nimeni nu ştie mai bine ca mine acest vas. Nu avea cum să ardă aşa, nu avea cum să se propage focul de la un cap la altul, dacă nu era stropită cu benzină.

image

Este imposibil. Înăuntru nu era depozit de materiale inflamabile, care să explodeze. Era gol. Din păcate îl văd la fier vechi. Se poate repara, dar costurile ar fi foarte ridicate”, a explicat Gică Mihalache, care s-a reprofilat în şofer de taxi.

După intervenţia pompierilor, exista posibilitatea ca vaporul să se scufunde din cauza cantităţii de apă care a fost folosită pentru stingerea incendiului. Pompierii au folosit însă pompe pentru a scoate apa care a inundat Pelicanul.

FOTO Incendiu pe Bega: unul dintre simbolurile Timişoarei a ars aproape în întregime

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite