EXCLUSIV Judecătorii amână pronunţarea într-un caz controversat, cu implicarea unor notari şi cu semnături false de magistraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Dumitrescu nu are casă de mai bine de doi ani şi doarme pe unde apucă
Octavian Dumitrescu nu are casă de mai bine de doi ani şi doarme pe unde apucă

Pronunţarea în dosarul lui Octavian Dumitrescu, bătrânul care a ajuns să locuiască într-o pădure după ce casa i-a fost vândută cu acte false, a fost amânată a patra oară. După ce s-a dovedit că buletinul a fost falsificat, Judecătoria Timişoara a anulat actul notarului. În recurs, judecătorul Emilia Cioabă, de la Tribunalul Timiş, a anulat, însă, decizia Judecătoriei. Pe sentinţa Emiliei Cioabă mai apăreau doi judecăt

Octavian Dumitrescu, în vârstă de 65 de ani, a rămas pe drumuri, în 2008, după ce un grup de escroci i-a vândut apartamentul din Timişoara cu acte false. Ancheta a scos la iveală că vânzarea locuinţei s-a făcut la notarul Carmen Rădulescu, care nu a observat falsurile grosolane din buletinul în care apăreau o parte din datele lui Dumitrescu, dar cu poza celui care a vândut apartamentul.

Seria de falsuri comise în caz este stupefiantă. După ce s-a dovedit că buletinul a fost falsificat, Judecătoria Timişoara a anulat actul notarului. În recurs, judecătorul Emilia Cioabă, de la Tribunalul Timiş, a anulat, însă, decizia Judecătoriei.

Pe sentinţa Emiliei Cioabă mai apăreau doi judecători. Ulterior s-a aflat că cei doi magistraţi nu ştiau nimic şi că semnăturile lor au fost falsificate.

La începutul acestui an, bătrânul a depus o cerere de revizuire a recursului de la Tribunalul Timiş. Prin această solicitare, Dumitrescu cere, practic, anularea contractului de vânzare-cumpărare şi recuperarea casei pierdute. Magistraţii Tribunalului Timiş au analizat cazul şi sentinţa a rămas în pronunţare în 28 octombrie, acum o lună.

Judecătorii nu au dat însă un verdict şi au amânat pronunţarea pentru data de 4 noiembrie. Nici la această dată judecătorii nu s-au pronunţat, amânându-se luarea deciziei pentru 11 noiembrie, când sentinţa a fost amânată din nou pentru data de 18 noiembrie.

Cum nici de această dată judecătorul nu s-a putut pronunţa, termenul fixat pentru pronunţarea sentinţei a fost 25 noiembrie. „Legea spune că amânarea se poate face pentru şapte zile. Nu are de ce să fie o decizie dificilă pentru că judecătorii nu trebuie decât să constate că hotărârea este nulă“, a spus avocatul bătrânului, Florin Kovacs.

Maximum două amânări
Specialist în Drept Civil, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Cristian Pup, spune că legea prevede că „dacă instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea se va amâna pentru şapte zile“, fără a se preciza dacă pot fi formate „calupuri“ de câte şapte zile.

„Rezonabil este să amâni o dată, maximum de două ori. Când are loc a treia şi a patra amânare, trebuie să fie o problemă faţă de modul în care s-a gestionat un dosar“, a spus Cristian Pup, care a mărturisit că în întreaga carieră a amânat o singură dată pronunţarea cu mai mult de şapte zile. Judecătorul a mai spus că, în perioada în care a fost judecător-inspector la Curtea de Apel, a întâlnit cazuri în care pronunţarea s-a amânat de mai mult de două ori, iar judecătorii din dosarele respective au fost avertizaţi.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş, judecătorul Ramona Ioţcovici, a motivat amânarea sentinţei prin volumul mare de activitate al judecătorilor din cauză, complexitatea cauzei şi particularităţile deosebite ale acesteia. „E vorba de un complet de trei judecători şi fiecare dintre ei este programat şi în alte complete“, a spus Ramona Ioţcovici.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite