Carte despre formația Phoenix, făcută „praf” la lansarea de la Gaudeamus. „Conține o sumedenie de mari prostii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volumul „Formația Phoenix: muzică, politică, filosofie”, coordonat de Emanuel Copilaș, scos la Editura Universității de Vest, a avut parte de o lansare atipică în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus de la Timișoara.

Lansarea cărții de la târgul Gaudeamus
Lansarea cărții de la târgul Gaudeamus

Târgul de Carte Gaudeamus care se desfășoară la Timișoara în aceste zile a programat și lansarea volumului „Formația Phoenix: muzică, politică, filosofie”, coordonat de Emanuel Copilaș. După buna obișnuință, lansările de carte înseamnă elogii pentru lucrare, editorul e interesat să invite personalități care să laude cartea, să scoată din ea tot ce are mai bun, ca până la urmă să și vândă.

Însă de această dată a avut loc o lansare de carte cum nimeni nu a mai văzut: Editura Universității de Vest a făcut antireclamă la propria carte. Mai exact, l-a invitat să vorbească despre cartea „Formația Phoenix: muzică, politică, filosofie” pe criticul muzical Mimo Obradov, care a făcut „praf” volumul și i-a desființat pe cei care au contribuit la scrierea lui.

La lansare nu a fost prezent și Emanuel Copilaș, coordonatorul volumului.

Volumul «Formația Phoenix: muzică, politică, filosofie» este oarecum controversat, dar consider că este binevenit, mai ales că vine dintr-o zonă care nu s-a prea ocupat de muzica așa-zis populară, adică pop. Sunt multe generații care au crescut ascultând muzica formației Phoenix și indiferent ce s-a întâmplat ca relații interumane între membri acestui grup pe parcursul a peste 60 de ani, este ceea ce rămâne. Rămâne arta (...). Când citești, deranjează oarecum excesul de neologisme și prețiozități, majoritatea autorilor acestor studii și texte nu se pot exprima simplu și direct, caută voit să epateze, mai întâi prin formă și abia apoi prin fond. În acest volum, fondul este puțin cam neglijat. Am remarcat și o anumită doză de amatorism, cel puțin în ceea ce privește cunoașterea mai profundă a ceea ce înseamnă muzica pop, rock, în ceea ce înseamnă Phoenix în contextul culturii naționale (...) Ștefan Sebastian Maftei, unul din autorii textelor din carte, stabilește un record. Într-un volum despre Phoenix, nu face absolut nicio referire directă despre formație...În textul acestui autor, numele grupului apare doar în două înșiruiri, nici măcar o propoziție nu se referă la Phoenix (...). Un alt autor, Diana Svetlana Stoica nu e în stare să umple un paragraf fără nesfârșite citate ale unor filosofi fără nicio legătură cu Phoenix.  Și mai folosește și unele cuvinte, de exemplu «potențiere», probabil că nu i-a plăcut cum sună «potențare»”, a spus Mimo Obradov.

Mircea Baniciu și Nicu Covaci
Mircea Baniciu și Nicu Covaci

Phoenix, conservatoare, naționalistă, xenofobă și misogină 

Criticul muzical Mimo Obradov a citit celor prezenți la lansarea volumului și opinia unui alt cunoscător al fenomenului Phoenix, publicistul Florin Bălănescu, redactor la Radio Iași.

«Cartea este de așa natură, încât mi-e deja teamă că nu o mai pot citi cu detașare și obiectivitate». Totuși nu îmi pare rău că a apărut. De ce nu regret? Din drag de Phoenix. Iată ce aberații poate emite doamna Stoica: «Ce-om mai rupe la opinci, Și-om face gropi adânci». a reprezentat, cică, decodificarea problemei infrastructurii. Adică de aia cedează opincile țăranilor, pentru că nu au asfalt. Sau «Fată verde cu părul pădure, Simți cum privirea lor vrea să te fure» ar însemna decodarea traficului sexual. E cam ciudat. Tot ea îi pune în cârcă lui Șerban Foarță sensuri care nu cred că i-au trecut vreodată prin cap. «Giacardea» ar fi o imagine simbol al luptei ideologice împotriva regimului, cu referire la învelișurile temporare precum o geacă”, a mai spus Mimo Obradov, care, apoi, a comentat și textul coordonatorului acestui volum, Emanuil Copilaș.

Phoenix în anii de glorie
Phoenix în anii de glorie

Se pornește de la teza că Phoenix de fapt a abordat acea sinteză între folclor și muzică rock și expresie contemporană datorită tezelor din 6 iulie 1971 ale lui Ceaușescu. Și că s-ar fi făcut cumva la o comandă politică, ceea ce nu corespunde realității. Bela Kamocsa a lansat această teorie, el a spus primul că Nicu Covaci a adoptat protocronismul impus de Ceaușescu. Știm din biografia lui Nicu Covaci că nu e așa, ei au abordat temele folclorice cu mult înainte de 1971. Apoi, Phoenix, conservatoare, naționalistă, xenofobă, misogină și fals semi dizidentă... a ajuns până și să acuze membri formației, în primul rând pe Covaci, de oportunism și pactizare cu regimul. După ce ai trecut de duiumul de dezacorduri, fraze fără logică gramaticală, semne de punctuație lipsă sau puse aiurea, cuvinte inventate, repetiții și supraformulări, cu Dasein-ul lui Heidegger, Copilaș a atins culmile penibilului, aș putea spune”, a punctat Mimo Obradov.

„Petardele nu trebuie să rămână fără replică”   

La partea de concluzii, Mimo Obradov spune că: „jumătate din volum este general, fără vreo legătură cu subiectul, iar adeseori chiar fără nicio legătură. Cartea conține o sumedenie de neadevăruri, mari prostii. Atât de multe și de mari încât unii autori pot fi bănuiți de rea-voință. Stilul general este vizibil prețios, voit elitist și forțat neologic, iar autorii filosofează inutil asupra unor noțiuni și întâmplări elementare, îngreunând fără rost lectura”.

Despre nicio altă formație din România nu s-a scris și nu s-a discutat atât de mult ca despre Phoenix. În concluzie, Mimo Obradov spune că e firesc să se vorbească despre Phoenix, însă „petardele nu trebuie să rămână fără replică”.

La final, Mimo Obradov a spus că va scrie la un moment dat o carte despre Phoenix.

Dar recomand tuturor lectura acestei cărți, nu vor regreta, chiar dacă probabil uneori se vor enerva, altădată nu vor înțelege despre ce este vorba. Sigur nu se vor plictisii”, a concluzionat Mimo Obradov.

Phoenix
Phoenix

 „Până la urmă și-a atins ținta. Iată că se vorbește despre carte"

Întrebat despre această lansate inedită de carte, scriitorul Robert Șerban, președintele de onoare a Târgului Gaudeamus din 2023, spune că până la urmă poate e o „bună mișcare de marketing”.

A fost și pentru mine un eveniment aparte. Dar până la urmă și-a atins ținta. Iată că se vorbește despre carte, se scrie acum de această carte. Se poate să fie o strategie, o tehnică de marketing. Scandalul atrage. Cartea e despre Phoenix, un simbol al Timișoarei, iar ei s-au făcut cunoscuți și prin scandalurile care au fost de-a lungul anilor și care mai e și acum între membrii ei. Însă până la urmă e un produs cultural, are și bune și rele. Unora le place, altora nu. E bine însă să se discute, să iște polemici. Și trebuie spus că Mimo Obradov e tobă de muzică”, a declarat scriitorul Robert Șerban, președintele de onoare a Târgului Gaudeamus din 2023.

cartea jpg

Despre filosofi se spune că sunt desprinși de realitate, sunt cu capul în nori. Pe de altă parte, cea mai grea problemă pentru filosofi este să cadă de acord asupra obiectului lor de activitate (…). Am pus la cale acestă colecție, am reușit să edităm primele două volume. «Formația Phoenix: muzică, politică, filosofie» abordează un fenomen de cultură pop. Și formația Phoenix nu întâmplător este un brand timișorean, un brand românesc. Volumul este coordonat de colegul nostru de la Universitatea de Vest, Emanoil Copilaș”, a spus Claudiu Mesaros, coordonatorul colecție „Filosofia în viață”, din care face parte și volumul în discuție.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite