Refuzat de Uniunea Compozitorilor, Nicu Covaci își încearcă norocul la Uniunea Artiștilor Plastici. Muzicianul a studiat Pictura FOTO
0Nicu Covaci, fondatorul legendarei trupe Phoenix, este cunoscut în special pentru activitatea muzicală, însă chitaristul este pictor la bază, fiind absolvent al Facultății de Arte Plastice din Timișoara, secția Pictură.

Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, câştigă foarte bine nu doar din muzică, ci şi din picturile pe care le realizează. Muzicianul este absolvent al Facultăţii de Arte Plastice din Timişoara, secţia Pictură. Iar atunci când nu este plecat în concerte, stă în atelierul său din Spania şi pictează. Iar tablourile sale se și vând foarte bine.
Artistul are în CV şi o pictură gigantică, realizată în anul 2000, în oraşul german Osnabruck. Atunci a realizat un desen intitulat „Gladiator 2000” care a fost pictat pe o pânză întinsă pe peretele unei săli de sport. A lucrat două luni şi s-a folosit de o macara. Din păcate, această lucrare a fost stricată după prăbușirea unor copaci în urma unei furtuni.

Nicu Covaci a promis că va face un desen gigantic şi la Timişoara, pe o pânză de peste 50 de metri. Artistul a vernisat joi, 16 martie 2023, alături de prietenul său Valeriu Sepi, o expoziție de pictură în Casa Memorială Brâncuși de la Târgu Jiu.

Pictorul Nicu Covaci se plânge că nu a avut până acum nicio expoziție în Timișoara natală.

Artistul spune că după ce a fost refuzat de Uniunea Compozitorilor din România, își încearcă acum norocul la Uniunea Artiștilor Plastici.
„Nu sunt membru nici în Uniunea Artiștilor
Plastici, dar prietenul mei Valeriu Sepi, alături de care am acum o expoziție,
colegul meu cu care am terminat Facultatea de Arte Plastice, a promis că se va ocupa
de treaba asta. Deocamdată voi avea o expoziție în casa lui Brâncuși, de la
Târgu Jiu. Vreau să fac expoziția de pictură și la Timișoara, nu am expus
niciodată în orașul meu. Dar am nevoie de sprijin. Din ce am văzut până acum,
Phoenix nu e interesant pentru Capitala Culturală Europeană”, a mai spus Nicu
Covaci, pentru Adevărul.
Nicu Covaci se află în aceste zile în România și pentru un turneu de promovare a filmului „Phoenix – povestea”.











